Tură: 3 zile de căţărare în Cheile Turzii
Trasee:

Deoarece Sfintele Sărbători de Paști aduc pe lângă lumină în casa oamenilor și zile libere de la statul român, ne-am decis să profităm de vacanță pentru a face cunoștință cu Cheile Turzii. Distanța mare care trebuie parcursă până la acestea este compensată de frumusețea zonei, de traseele de alpinism lungi și expuse și de căldura asigurată de câmpia ce înconjoară cheile.

Prin urmare, joi după-amiaza mașina a plecat cu greu din București (se pare că nu eram singurii care ne căutam lumina în afara orașului).

panorama Cheile Turzii

A doua zi am parcurs traseul pentru care venisem defapt: Madona Neagră.

Madona Neagră este poate cel mai cunoscut traseu din zona Cheilor Turzii, datorită lungimii, poziționării (Peretele Uriaș) și a icoanei cu Madona, ce se regăsește în cea de-a 4-a lungime de coardă.

Pentru a ajunge la baza traseului am traversat râul Hășdate. Cum intrarea clasică nu mai este folosită, noua intrare are pas chiar la pornire (pentru încurajare!).

traseu Madona Neagra, Cheile Turzii

foto: Dragoș Nedelcu

Prima lungime din Madona Neagră este ușurică și înierbată. Dacă lungime este uşurică, intrarea în traseu nu este, deoarece începe cu un pas foarte greu (pentru mine). Regruparea am realizat-o lângă un copac, grăbindu-ne puțin deoarece ne venea o echipă din urmă.

A doua lungime urmează linia în stânga, pe un diedru, urmată de o serie de traversări. Imediat la plecarea din a doua regrupare se află un alt pas, pe care eu l-am trecut la artificial, dupa ce am meditat puțin asupra abordării pe care o puteam lua. Între timp au apărut în regruparea din stânga și Cătălin cu Silvia, care parcurgeau Vigh Tibor. Ne salutăm și ne urmăm drumurile sinuoase 🙂

Eram clar intimidată, nu mai fusesem la un traseu așa de lung sau perceput ca avânt nevoie de angajament. Cred că mi-a luat vreo două trei lungimi ca să îmi ies din starea de stres, cam când m-a scuturat un pic George și m-a asigurat că o să mă descurc minunat. Curaj, găină!

A treia lungime de coardă este scurtă, începând traverseul ce conduce la icoana Madonei Negre. M-am bucurat de parcurgerea acesteia și de prizele generoase, deoarece știam că urmează o lungime de mecanică fină (a se citi tras de bucle). Traseul începe să devină expus și spectaculos, dacă mă uitam în jos vedeam furnicuțele colorate care se plimbau pe poteca de lângă râu. În zare, pereții și câmpia nesfârșită.

alpinism in Cheile Turzii

a treia lungime de coardă din traseul Madona Neagra

Icoana Madonei Negre aștepta cuminte la finalul unei lungimi de traversare pe care am parcurs-o aproape exclusiv prin tras de bucle, într-o scobitură din perete, ferită de ploi și de soare. Stânca era neagră de la infiltrații, fenomen care cred că a atras și numele icoanei. O potrivire frumoasă parcurgerea acestui traseu exact de Paști, nu-i așa?

Deoarece peretele este surplombant imediat sub linia traversării, imaginea în jos este spectaculoasă și cățărarea și mai interesantă. Cam pe la finele traversării, trăgând cu încredere de pitoanele la îndemână, am reușit să scot unul și să zbor din traseu. Am căzut câțiva metri mai jos, cam în surplombă. Am avut noroc că eram la finele traversării și am ajuns într-o zonă mai puțin surplombantă, cu o fisură pe care am folosit-o ca să revin pe linia traseului. Ajung din nou în dreptul icoanei și, cum nu prea știam ce faci cu pitoanele dacă le scoți, simțindu-mă cam vinovată că următorii cățărători nu or să îl poată folosi, l-am lăsat în dreptul icoanei, în mica scobitură din perete. Pe ideea că dacă ajunge un cățărător real pe acolo o să știe ce să facă cu el, poate îl pune la loc 😛

A urmat o lungime ușoară, dar extrem de friabilă. exact la plecarea din regrupare se află o placă ce nu cred că o să mai reziste multă vreme, pe care am evitat cu greu să o folosesc. Deoarece traversarea se continuă dincolo de pinten, coarda poate să frece extrem de ușor și să îngreuneze înaintarea.

panorama de sus, Cheile Turzii

A șasea lungime este reprezentată de o mică pantă plina de iarbă și copăcei, pe care mă amuzam că am parcurs-o cap de coardă. Ultima parte a traseului am parcurs-o dintr-o singură lungime de coardă, unde am aflat că ultima porțiune (reprezentată de un horn) este extrem de friabilă și poate fi periculoasă. George a tras o sperietură grozavă acolo, dar eu am trecut ca floricica în calitate de secund.

Am ieșit! Am ieșit! Ce fericită eram. Chiar reușisem să fac față traseului! Eram așa de liniștită și ușurată.

După ce am ieșit din traseu ne-am orientat spre poteca de retrage de lângă Crucea de pe Creasta Sândului. La câteva minute după a ieșit și echipa din Vigh Tibor, însă ei s-au retras prin grota lui Hilli.

Întoarcerea la corturi este o plimbare frumoasă pe poteci domoale, zonă din Cheile Turzii unde am aflat acum că se face şi plajă 😛