Traseul Policandrul, Peretele Vulturilor

Starea traseului: perete compact (cu zone ușor friabile), asigurări bune (reamenajat în regrupări)
Lungime: 7 LC (se pot face mai puţine)
Dificultate: 7/7+ la liber, 5B cu A0 la clasic

Retragere:

  • coborâre pe Vâlcelul Pietros, apoi pe Muchia cu jnepeni (poteca pornește în stânga vâlcelului), dupa care se urmează poteca de lângă Țancul Mic (pe la baza traseelor)
  • coborâre pe Vâlcelul Pietros urmată de rapel pe Hornul Negru (50 de metri), după care se urmează poteca de lângă Țancul Mic (pe la baza traseelor)
  • urcare 50 de metri pe Creasta Vulturilor (pe aceasta am ales-o noi), după care se traversează pe Brâna Aeriană. Urmează  o succesiune de vâlcele și traversee ce conduce  ”La pândă”. Retragerea se continuă pe lângă peretele Vâlcelului Stâncos până la refugiul Coștila, traversând pe rând: Vâlcelul Policandrului, Vâlcelul Pietros și Valea Coștilei

Echipa: Bogdan et moi

Policandrul este unul dintre cele mai frecventate trasee din Peretele Vulturilor, datorită stâncii compacte (în mare parte) și a dificultății. Este fratele mai mare al Fluturelui de piatră, ambele pornind din același punct. Deoarece parcursesem în trecut Fluturele de Piatră iar Bogdan și cu mine formam o echipă pentru prima dată, am decis să abordăm un traseu accesibil, pentru a cunoaște întâi cum funcționăm în acest format.

topo Traseul Policandrul, Peretele Vulturilor

schiță Policandrul. Sursă: Silvia Iordache

Bogdan cunoștea o cale de acces la perete, practicată cu mai mulți ani în urmă, prin fereastra din Vâlcelul Pietros, dar am decis împreună să mergem pe calea parcursă cel mai recent de unul dintre noi (prin urmare, aceasta a fost calea cunoscuta de mine :P).

Pentru a ajunge la Peretele Vulturilor, de la refugiul Coștila, am urmat poteca ce traversează Valea Coștilei, serpuiește prin padurea din dreapta Țancului Mic și traverseaza apoi spre stânga prin Vâlcelul Pietros. Urmează o pantă de iarbă, jnepeni și o brână de iarbă de aproximativ 10 metri. Din acest punct am început un urcuș abrupt (aproximativ 100 metri) printre praguri de iarbă și copaci, care a condus la baza peretelui, pe Brâna Policandrului.

Intrarea în traseu este marcată printr-un piton, loc de unde încep două trasee: Fluturele de Piatră și Policandrul. După prima lungime, care constă într-o porțiune de 40 de metri de iarbă, cele două trasee se despart, fără a fi vreodată prea departe unul de celălalt. Fluturele urmează fisura din dreapta iar Policandrul pe cea din stânga.

Prima lungime de coardă este considerată de unii doar o porțiune de acces spre adevărata primă lungime din traseu. Este o zonă acoperită de iarbă, foarte înclinată, ce concue la baza a două fisuri (nu căutați asigurări, nici nu cred că ar fi avut unde să le pună).

A doua lungime începe în forță, printr-o mică surplombă, urmată de o porțiune de față căzută, un diedru și o fisură ce duce la regrupare (diversitate fixată prin suficiente pitoane).

A treia lungime trece peste o fata usoara de stanca, combinata cu praguri de iarba. Se ajunge in Brana Suspendata, unde trcerea se continua prin jenepeni si praguri de iarba pana la baza peretelui. Regruparea este foarte comodă.

A cincea lungime este cea mai grea. Pe principiul 2+1 gratis, am întâlnit două surplombe și un tavan.  Dupa cele doua surplombe, traseul continua pe o fisura pana sub tavan, unde trebuie realizata o traversare spre dreapta pe placi de gresie (atentie, este friabil). Prize bune la mâini, mai deloc la picioare și deasupra… regruparea. Elementul inedit este grota micuță în care este regruparea, foarte comodă și cu o priveliște foarte frumoasă.

topo Vulturilor, Policandru, Fluturele de Piatra, Innominata

Schițe trasee în Peretele Vulturilor. Sursă: George Stroie

A șasea lungime începe cu ieșirea din grotă, pe muchia din stânga acesteia. Linia traseului urmează o porțiune de cățărare ușoară și compactă, pe o față stăjuită de două muchii și întreruptă de brâne de iarbă. La un moment dat am traversat muchia din stânga pentru a ieși pe o brână de iarbă (unde am găsit regruparea).

A șaptea lungime este scurtă. Am traversat în stânga regrupării pentru a parcurge apoi o față căzută. Linia traseului continuă spre dreapta, pentru ca în 10 m să se termine în Creasta Vulturilor.

Cum Bogdan apucase deja să urce pe Creasta Vulturilor, spre Brâna Aeriană, am realizat retragerea pe acolo… așteptând să treacă un grup mare de turiști stăini (care ne și strigaseră pe limba lor în timp ce eram în traseu).

Deşi ne-am dezechipat la intrarea în Brâna Aeriană, am păstrat hamurile şi un zelb.  Cu acestea ne-am asigurat de cablurile ce traversează brâna până la coborârea în succesiunea de vâlcele ce conduc la refugiul Coştila… better safe than sorry, nu? 😉