Amplasare: Peretele Văii Albe, Munţii Bucegi
Dificultate: 6B, 12 LC
Data: 6 Septembrie 2011

Fisura Albastră este unul dintre cele mai dorite trasee de alpinism din România, motiv pentru care m-am bucurat în momentul în care mi s-a propus să îl parcurg. Eram taaare curioasa cum este acest traseu care a hrănit imaginația alpiniștilor pe care nu mai am ocazia să îi cunosc și care încă intimidează şi fascinează noile generații de cățărători.

În privinta poziționarii, nu ai cum să ratezi Fisura Albastră: o vezi din tren cum veghează deasupra Bușteniului, profilată de un albastru fin tocmai în peretele Văii Albe. Este cea mai frumoasă linie care brăzdează peretele.

traseul Fisura Albastra varianta directa

Ghiciți care este Fisura Albastră? (poza nu îmi aparține)

Înainte să plecăm o pasarică ne șoptise că traseul ar fii uscat și am hotărât să ne bucurăm de „tăierea apei curente” în Hornul de sub Tendor, zonă recunoscută pentru umezeala cauzată de infiltrații.

Coechipierul? George Stroie (aka Bivuac :P)
Imagini: O parte sunt de la parcurgerea noastră, o parte sunt făcute în momentul în care am parcurs Diedrul Pupezei

Părăsim refugiul Coștila la 6 și ceva rest, urmând poteca spre Brâna Aeriana până în luminișul din pădure, intitulat “La Pânda” Dacă am fi continuat poteca ajungeam într-un horn cu lanțuri și cu pământ din belșug, însa am cotit stânga spre Circul I al Văii Albe. Când am ajuns la baza peretelui, caprele negre (care, fie vorba între noi, sunt maro) se îmbăiau în lumina soarelui. Simtindu-ne în apropiere, au inceput sa o ia la goană spre spălăturile Văii Albe (impresionantă tehnicitatea acestor creaturi gingașe ce țopăie de pe o stânca pe alta pe trasee improvizate).

Fisura Albastră varianta directa

Schițe trasee în Peretele Văii Albe, Circul I. Sursă: George Stroie

Iata-ne pe bolovanul aflat la baza peretelui Văii Albe. Fisura Albastră părea atââââât de lungă și intimidantă. Trecusem pe lângă crucea lui Bebe și Mircea, mărturie constantă asupra riscurilor pe care le implică alpinismul (încercau să parcurgă Diedrul Pupezei, capul de coardă smulgând și regruparea în cădere).

Pornim în traseu. Primele 5 lungimi sunt pomenite cu ușoară ironie și multă antipatie pentru nivelul scăzut de dificultate și gradul ridicat de numărat firele de iarbă din brâne, pus bolovanii la loc în zonele friabile, asigurările rare (că doar nu ai nevoie de asigurări pe așa’ grad) și gradul de risc la parcurgere. Decidem că acestea trebuie parcurse rapid, pentru a economisi timp.

Prima lungime pornește în dreapta pe o brână cu iarbă, regruparea aflându-se la baza unui mic horn.

A doua lungime presupune parcurgerea hornului (care are vreo 4 asigurări, suficient) și trecerea printr-o poieniță cu iarbă, fluturași și albinuțe: Terenul de fotbal.

Preferata alpiniștilor, a treia lungime cuprinde “La Ruine“, o porțiune foarte friabilă cu potențial în a fi foarte alunecoasă dacă este umedă. Am mers în sus, pe o mică porțiune de stâncă, pitonată, după care am cotit dreapta, vizitând zone cu pământ fărâmițat, asezonat cu brâne instabile de iarbă și bolovani desprinși.

poză din traseul Fisura Albastră, Bucegi

încă este vizibilitate mare

Fisura Ascunsă și Marele Traverseu se află ambele în cea de-a patra lungime. Fisura Ascunsă se află la 10m în dreapta regrupării (în decursul timpului s-a mai greșit traseul, deoarece sunt și alte fisuri lângă regrupare).

traseul diedrul pupezei_peretele vaii albe_alpinism

La baza fisurii ascunse

Urmează o porțiune ușoară, până în dreptul unei brâne expuse ce continuă în stânga – Marele Traverseu. Cum traverseele nu sunt punctul meu forte, 20 de metri pe o brână ținută la regim de slăbit și fără prea multe prize la mâini a reprezentat o reală plăcere. Exact la mijlocul brânei se află un piton (singurul!) ușor îndoit… probabil din plictiseală, nicidecum că s-ar fi căzut de N ori în el!

Cățărarea popriu-zisă, pe stâncă fără aranjamente ikebana, începe din acest punct. A cincea lungime conduce la baza Fisurii Albastre. Traversăm în continuare stânga, de data aceasta pe o față căzută, până sub aripa din Memorialul Emilian Cristea. Aici continuăm dreapta, taversând până în regruparea aflată sub Hornul de sub Tendor (Bivuacul I).

Imagine din Diedrul Pupezei, către lungimea aflată înaintea Bivuacului I:

traseul diedrul pupezei_peretele vaii albe_alpinism (11)Echipă în Hornul de sub Tendor, în inima Fisurii Albastre:

traseul diedrul pupezei_peretele vaii albe_alpinism (19)

Eu, deja în Hornul de sub Tendor:

Fisura Albastră varianta directa

Hornul de sub Tendor

Iată și Hornul de sub Tendor. Intrarea mi s-a părut ușor greuță, în surplombă, însă hornul era într-adevăr uscat. Deși alpiniștii din secolul trecut stăpâneau foarte bine tehnica ramonajului, pentru mine este o adevărată provocare… nu datorită dificultății, ci a mișcărilor atipice. Așa că iată-mă jucându-mă de-a râma în a șasea lungime de coardă din Fisura Albastră (ce loc mai bun să începi? :P)! Regruparea este în interiorul hornului, suspendată, foarte incomodă.

Echipă în lungimea de deasupra Tendorului, spre Bivuacul II:

alpinisti in fisura albastra muntii bucegi

Eu, apropiindu-mă de Bivuacul II:

traseul Fisura Albastră varianta directa

Tendorul

După Hornul de sub Tendor ce poate să urmeze, dacă nu chiar tendorul? (care am înțeles că reprezenta în vremuri imemoriale o piesă folosită ca asigurare fixă în perete). Se pleacă din horn, dacă nu vă amorțește vreun picior pe care l-a sugrumat hamul și mai stați 5 minute să îl convingeți că vrea să se miște, așa cum am făcut eu. Ieșirea din horn este sensibilă, tendorul ocolindu-se pe partea dreaptă. Urmează o bavareză și un traverseu de 10 metri spre o grotă largă, unde se află urna cu cenușa lui Emilian Cristea… Bivuacul II. De aici se desprinde Varianta Moșului la Fisura Albastră, prin dreapta grotei (o traversare pe brână de iarbă, urmată de un horn)

Fisura Albastră, alpinism peretele vaii albe

Înainte de Bivuacul II

Se spune că dacă nu ajungi până la ora 14 în Bivuacul II, este timpul să te dai jos și probabil este un sfat bun (asta dacă nu ai intrat după ora 11 în traseu :P).

În grotă cineva lăsase dulciuri pentru alți alpiniști care puteau să treacă pe acolo (grija aceasta pentru alți cățărători care ar putea să vină după tine este unul dintre lucrurile care mă încântă la comunitatea alpină). Aș spune că am admirat priveliștea însă aceasta era reprezentată, predominant, de un front de nori și de ceața care se ridica din Valea Albă (și-a meritat numele în ziua cu pricina, deși nu era iarnă). Pentru câteva secunde s-a văzut, levitând parcă deasupra norilor, Crucea de pe Caraiman, veghindu-ne de pe coama sa.

Fisura Albastră, Muntii Bucegi

ceata se ridică, norii coboară

Singura porțiune din traseu care ocolește linia fisurii este a opta lungime, scurtă și friabilă. Am pornit din Bivuacul 2, în stânga, până la jumătatea distanței spre fisură, după care am mers în sus pe o porțiune de gresie, pitonată destul de bine. Când am ajuns în dreptul bolovanului alintat Buturuga lui Enache am traversat stânga. Cu un spraiț larg și o mică rotație ne aflam în regrupare (regrupare faină, apropo, consolidată cu centuri de siguranță)! În jurul nostru vremea se supărase serios, deasupra plafonul de nori se îngroșase iar ceața nu s-a mai spart deloc din acel moment.

Cam pe aici a murit aparatul foto adus de George, dar oricum nu prea am mai avut timp de poze.

Plecarea spre a noua lungime a fost de-a dreptul memorabilă, a la stil alpin. George a ținut să îmi arate cât de ușor este, în timp ce eu ma uitam după prize de mâini. Prin urmare, s-a lăsat să pice cu mâinile pe perete din dreapta, în timp ce picioarele încă se aflau pe bolovan. Între bolovan și perete se deschidea primitor un hău. Din acest punct se intră într-un horn lung, parcus (evident!) prin ramonaj. Fisura Albastră este uneori mai largă decât aș fi crezut. Regruparea se află în dreapta, după trecerea unei zone de gresie în care nu poți avea foarte multă încredere. O altă regrupare incomodă, ba chiar riscantă, cu 3 pitoane bătute în placa de gresie ușor înclinată – Bivuacul III.

Cea mai intensă porțiune din traseu include Fisura cu Lilieci și tavanul din a zecea lungime. Vremea se revoltase deja, era o atmosferă prevestitoare de ploaie, cu tunete răsunând deasupra Văii Albe. Ne grăbeam extra, adăugând stresului existent.

Geo asigurase și prima buclă din următoarea lungime, în ascensiunea spre Bivuacul III. Este o plecare delicată, pe gresie, cu prima asigurare suspendată undeva în stânga (nu este un loc unde vrei să aluneci, căzând cu factor 2 într-o regrupare pe gresie). În Fisura cu lilieci există și o asigurare mai exotică, o pană de lemn împovărată de griji, ploi și ani numeroși. Deasupra Fisurii cu lilieci mai există o regrupare (amenajată, din câte am înțeles, de Titus), însă puteam ajunge la ea dacă asiguram mai zgârcit decât o făcusem deja în lungimea precedentă și dacă aveam coardă de 60 metri. Urmează tavanul, foarte bine asigurat, deasupra căruia se află următoarea regrupare. Nu vă osteniți să căutați prizele, pitoanele sunt cele mai bune prietene ale omului în zona aceasta!

Cel mai mare regret a fost lipsa unei priveliști spectaculoase… așteptasem momentul în care să mă uit din tavan în jos și să văd bolovanul aflat la baza traseului [m-am mulțumit cu un hău deschis între pereții de tentă roșiatică (culoare încurajatoare), amortizat de o pernă din nori negri]!

Ploaia era deja ceva iminent, singura întrebare fiind dacă o să ne lase să ieșim din traseu: moment oportun pentru a se încurca și bloca noile semicorzi (arde-le pe rug!). A unsprezecea lungime este ușurică, pornind cu o zonă de artificial, urmată de o porțiune puțin friabilă, spre stânga. Regruparea este extrem de comodă (Bivuacul IV), pe o platformă înierbată, lângă un placă imensă pe care se urcă în ultima lungime de coardă.

Geo pornește în ultima lungime și iată că începe o ploaie măruntă. Dacă ajungea el sus eram salvați, reușeam eu să urc cumva. Mă anunță că a regrupat și pornesc pe o lungime udă, care cuprinde și pasajul “Piciorul de lemn“. Mă joc de-a râma pe acolo și parcurg ultimii 5 metri în viteză… am ieșit la limită! Începe o ploaie mai serioasă, care se anunța că va rămâne alături de noi pentru a ne veghea, grijulie, coborârea. Până jos eram oarecum murați, însă reușisem să parcurgem traseul fără a fi forțați să ne retragem.

Cei de pe wunderground.com au avut dreptate… la 4 au anunţat ploaie, la 4 am avut ploaie!

P-S: pentru nostalgici, renumita nucă Salewa a părăsit incinta!

Cu o privire retrospectivă, Fisura Albastră nu este degeaba un traseu foarte tentant. Este un traseu în care nu te plictisești, nu atât datorită faimei sale, cât a lungimii (12 LC), a diversității mișcărilor și pasajelor. Cu toate acestea, este un traseu de aventură, în cel mai înalt perete de stâncă din România (400 metri)… te afli constant în lupta cu timpul și cu vremea, factori pe care trebuie să îi iei în considerare dincolo de frumusețea cățărării.

topo Fisura Albastra varianta Directa

schiţă Fisura Albastră directa. Sursă: Silvia Iordache

Filmul realizat de George Stroie despre legendarul traseu Fisura Albastră: