Culoarul de gheață Chere, Mont Blanc du Tacul

Traseu: Chamonix – Aiguille du Midi – Mont Blanc du Tacul – Culoarul Chèré
Amplasare: Haute Savoie (Mont Blanc)
Dificultate: II D+, 350m, 80° înclinație
Echipament: 2 semicorzi, bucle, frienduri, suruburi de gheață
Data: 10 Iunie 2012

Zona Mont Blanc oferă tot felul de trasee de alpinism, pentru toate gusturile: cățărare la stâncă, trekking, hiking, culoare de gheață. Prin urmare, în mare parte din an ai de unde alege ce vrei să faci… și în funcție de vremea pe care o prinzi.

În prima zi se anunța vreme frumoasă, dupa care se prognoza o încărunțire puternică a situației. Prin urmare, era cu musai să profităm de fereastra de vreme bună și să urcăm!

Dis de dimineață, înainte de prima telecabină care pornea la ora 8 și un pic, primele raze de soare au străpuns norii și au luminat valea Chamonix. Am făcut rapid bagajul și am plecat spre telecabina de la Aiguille du Midi. Am reușit să fim printre primii la intrare, mai ales că lumea nu se îngrămădea sus după atât timp cu vreme instabilă. Lângă noi era un grup mare care participa la Arc’Ademia montană organizată de Arc’teryx. Prețul telecabinei dus-întors era de 50 de Euro.

priveliste alpii francezi

Am urcat cu prima telecabină până la Plan de l’Aiguille (2,317m) după care am schimbat încă o telecabină spre vârful de 3,842 de metri al Aiguille du Midi. Am înțeles că aceasta deține un record, ca telecabina cu cea mai înaltă ascensiune verticală din lume. Pe măsură ce urcam se desfășurau sub noi crestele abrupte și văile pline de zăpadă. Când am intrat în plafonul de nori de sus am trecut imediat de la vara din Chamonix la iarnă.

De la stația Aiguille du Midi toată lumea se îndreaptă spre creasta înzăpezită a Midi arête, de unde se coboară  pe ghețar. Fiecare se echipa care cum mai repede pentru vântul de afară, își punea colțarii și pornea.

Couloir Chere, Mont Blanc du Tacul

Am mers relativ repede pe creastă, din moment ce nu era multă lume în față. Vântul a purtat norii mai departe și prin plafonul de nori zărim dintr-o dată o vale albă punctată ici colo de vârfuri stâncoase. Un peisaj de o frumusețe deosebită, pătat pe alocuri de umbre de nori…

Couloir Chere, Mont Blanc du Tacul

Ahhh….

Couloir Chere, Mont Blanc du Tacul

Am coborât pe Col du Midi oprindu-ne adeseori să facem poze.

Couloir Chere, Mont Blanc du Tacul
Nu era foarte frig și vântul s-a potolit pentru o perioadă. Ghizii deja se plimbau cu clienții lor în toate direcțiile. Am fost un grup foarte divers în telecabină, fiind și câțiva schiori care au zburat rapid pe lângă noi.
Couloir Chere, Mont Blanc du Tacul

Pentru mine era prima dată când urcam în Alpi și mă fermeca orice colţişor de munte. Am stat destul de mult să admirăm priveliștea și să recunosc obiective și trasee, cu ajutorul lui Mihai.

Couloir Chere, Mont Blanc du Tacul

Nu ne grăbeam foarte tare și se pare că o echipă urcase deja în zona Triangle du Tacul… deci era practicabil culoarul.

Couloir Chere, Mont Blanc du Tacul - alpii francezi

O schiță cu Chèré Couloir (notat cu litera G în poză):

traseu de alpinism, culoar de gheata Alpi

Am citit că seracurile din dreapta peretelui sunt cunoscute pentru instabilitate. De aceea este recomandată intrarea în traseu prin latura stângă a culoarului.

Culoar de gheata Chere, Mont Blanc du Tacul

Începem să urcăm foarte lin spre baza peretelui, unde se întrezărea o râmaie. Înainte de ea ne echipăm, scoatem semicorzile și pornește Mihai.

catarare la gheata, Mont Blanc du Tacul

Pe prima porțiune am urcat concomitent pentru că terenul este ușor. Semicorzile de 70 de metri s-au întins și am plecat peste râmaie.

Culoar Chere, Mont Blanc du Tacul

Urmăm panta de zăpadă înghețată până ajungem la perete. Mihai plasează câteva asigurări mobile pe măsură ce urcă pe stânga culoarului de gheață. La un punct regrupează.

Culoar Chere, Mont Blanc du Tacul

Cum în cățărarea la gheață pericolul de a dizloca bucăți de gheață cu pioleții și colțarii este mare, regrupările se fac de obicei mai ferit de linia traseului. Pe tot parcursul culoarului Chere există regrupări cu spituri. Acestea sunt bătute în pereții de granit, astfel încât filatorul este destul de protejat.

Couloir Chere, Mont Blanc du Tacul

Cu ocazia asta Mihai își testa anduranța piciorului, cu care a avut nu foarte demult un accident. Și cu piciorul așa mergea foarte bine 🙂

Culoar Chere, Mont Blanc du Tacul

Am făcut 3 regrupări pe toată lungimea traseului.

Retragerea din Couloir Chere se poate face în două moduri:

– prin parcurgerea crestei aflată la finalul traseului
– prin rapeluri pe lungimea culoarului de gheață dupa primele 5-6 lungimi de gheață, acolo unde începe creasta.

Pentru că prognoza meteo spunea că se strică vremea de la mijlocul zilei, am preferat să coborâm în rapel.

Couloir Chere, Mont Blanc du Tacul

Prognoza a fost aproaaaape corectă…. din moment ce la 1 jumătate, când am ajuns noi dincolo de râmaie, deja plafonul de nori se ridicase și a început să ningă ca de Crăciun.

Culoar Chere, Mont Blanc du Tacul

Ne-am retras spre telecabina de pe Aiguille du Midi fără să ne bucurăm de prea multă vizibilitate. Cu toate acestea, mi se părea suprinzător cât de multă lumină era. Fără ochelari de soare luminozitatea aceasta mare era orbitoare.

Culoar Chere, Mont Blanc du Tacul

Tot mergând încetișor realizez că nu prea reușeam să îmi mai trag sufletul așa de bine, deși efortul nu era mare și nici panta nu era abrupta. Aha, deci la asta se referea Mihai prin faptul că nu ne-am aclimatizat bine… Până atunci nu resimțisem efectele.

Culoar Chere, Mont Blanc du Tacul

Urcând la 3800 din prima și de acolo pornind mai departe, nu eram obișnuită cu altitudinea. Poate nu pare mult și cred că unele persoane nu au nicio problemă cu o astfel de trecere, dar se pare că mie îmi cam tăia suflul la urcarea spre telecabină. Din fericire, Mihai era extra înțelegător.

Vremea se tot înrăutățea și nu știam exact când aveam ultima telecabină.  Fiind poate singura fereastră de vreme bună pe care o prindem nu ne-am fi permis să o ratăm. Nu a fost singura, dar nu aveam de unde să știm asta atunci.

Cu o zi în urmă, la 16:30 telecabina deja nu mai circula, așa că eram pregătiți cu echipament în caz că trebuie să dormim pe sus. Din fericire am reușit să nu îmi dau sufletul (de tot) până la telecabină, ajungând în timp util pentru a coborî.

Waw, ce frumos a fost! Cum să nu te îndrăgostești de așa munți și de așa peisaje?