Traseul: Creasta Coștila – Gălbinele
Dificultate: 3A
Circuit: Bușteni – Căminul Alpin – Plaiul Munticelu – Refugiul Coștila – muchia Țancului Ascuțit – Creasta Coștila-Gălbinele – Brâul Mare al Coștilei – Valea Scorușilor – Valea Gălbinele – Refugiul Coștila – mașină 😛

Creasta Coștila-Gălbinele este așezată între… Valea Coștila și Valea Gălbinele (surprinzător, nu?) și este un traseu de alpinism foarte popular în Munții Bucegi, mai ales pentru că nu pune mari dificultăți tehnice. În timp creasta asta s-a tot schimbat, cu cea mai notabilă modificare fiind căderea unui bolovan imens din creastă în Valea Gălbinele. Impactul a schimbat puțin peisajul zonei și intrarea în creastă.

Am mai făcut odinioară creasta și mi-aș fi dorit să o încerc iarna asta cu zăpadă pe ea. Cum iarna a fost puțină și capricioasă, creasta a fost mai mereu relativ curată din punct de vedere al zăpezii. Cu toate astea, tot am vrut să facem traseul pentru a mai exersa cățărarea la bocanci și pentru că traseul inspiră o tură foarte frumoasă.

Astfel, dis de dimineața… nu ne-am trezit pentru că e greu cu trezirea de dimineață. Ne-am trezit un pic mai târziu și tot am plecat :P. Am luat la noi pioleți, colțari și tot ce ne mai trebuia pentru orice situație în care iarna ar stăpâni încă Munții Bucegi. În rucsac aveam o semicoardă de 60m și vreo 10 bucle.

alpinism romania

Pe Valea Coștilei se vedea o avalanșă de bolovani, crengi și pământ scursă pe zăpada albă a văii.

creasta costila galbinele

Mati, făcând încălzirea pentru creastă 😛 (și dacă măriți suficient ceasul vedeți și cât este ora :)) )

creasta costila galbinele muntii bucegi

Intrarea în Creasta Costila – Galbinele

Urcăm prin spatele Refugiul Coștila către coama Țancului Ascuțit. De aici continuăm pe poteca spre Valea Gălbinele până ajungem în dreptul unei fețe căzute stâncoase luuuungi, care pare să ducă tocmai spre creastă. Aici există mai multe variante de intrare:

  • urcare pe fața căzută până la capăt, unde: fie trecem printr-un fel de semi tunel orizontal și expus, la nivelul la care suntem, fie cățărăm și țancul mic de deasupra tunelului (care am înțeles că merge ușor descățărat pe partea cealaltă. După acest obstacol, se merge spre dreapta către intrarea în Creasta Coștila Gălbinele

alpinism romania

  • ocolire fața căzută prin dreapta, pe un vâlcel înierbat care conduce pe fața stâncoasă rămasă fără copaci după impactul cu bolovanul căzut din peretele Gălbinele. Fața asta este suuuuper friabilă.

alpinism bucegi

Odinioară, când am făcut prima dată Creasta Coștila-Gălbinele, am mers pe fața căzută, am ocolit țancul pe varianta expusă și… ne-am rătăcit (adică am traversat pe undeva expus și fără asigurări până – realizez acum – în a doua lungime din creasta corectă). De data aceasta Mati a vrut intrarea prin vâlcel și prin zona friabilă care mie mi s-a pătut G.R.O.A.Z.N.I.C.

Să intrăm în detalii: Am ocolit fața căzută prin dreapta, prin boscheți și am traversat un vâlcel înierbat. Am ajuns față în față cu o… față stâncoasă, plină de pietriș, nisip, crengi smulse și ceva zăpadă. Aici am trecut peste un ghemotoc de crengi care nu inspira prea multă încredere, asezonat cu pietriș și în care am aplicat tehnica “cum să împingi prize, în loc să tragi de ele”. Mi se părea că era la noroc că nu pleacă una sau alta cu mine.

După ghemotocul de crengi am mers pe fețele din stânca în care mai tot se rupea și am traversat ușor stânga, mergând în zona în care se vede evident că a fost ras un strat mare de pământ la impactul bolovanului. Am mers vreo 2 lungimi de coardă în zona asta devastată, pe final intrând pe un vâlcel plin cu zăpadă care stabiliza oarecum pietrișul. Nu că nu mi-a plăcut zona, m-a super stresat! Când am ajuns la intrarea propriu-zisă în creasa Coștila – Gălbinele, mai că nu mai aveam încredere în nimic din ce ating. Deci, nu recomand intrarea asta, e horror!

Creasta Costila-Galbinele

Ajunserăm noi și la intrarea în creastă, așa că am parcat pe bolovanul unde nu era zăpadă și ne-am scos jucăriile. Aveam în față o pantă lungă cu zăpadă, finalizată printr-o fisură. Am urcat pe fisura udă, care cotește stânga pe o față căzută cu iarbă (presupun, pentru că acum avea zăpadă multă). Am regrupat la al doilea copăcel, un băiat de treabă solid și prietenos.

zapada costila-galbinele

A doua lungime continuă pe fața căzută vreo 3-4 metri, până la intrarea în Traseul Domn Profesor, după care continuă stânga pe brâna stâncoasă umbrită de o mare surplombă. La capătul brânei lungimea continuă în stânga, acompaniată mai nou și de pitoane.  Regruparea o facem la o ancoră, deasupra feței cu pitoane.

 

Eu, (re-)învățând să cațăr la bocanci într-un mic horn. Cam pe aici m-am relaxat după experiența cu zona de impact a bolovanului din Gălbinele. După ce pierdusem încrederea în conglomerat, căpătam din nou încredere în stâncă.

alpinism muntii bucegi, romania

A treia lungime pornește printre jnepeni, urcă o mică față stâncoasă, traversează din nou jnepenii, pentru a ajunge într-un final la două ancore chimice fixate în perețelul din față.

creasta costila galbinele muntii bucegi

creasta costila-galbinele

A patra lungime este cea mai dificilă dpdv al cățărării. Pornește vertical pe un mic diedru, la finalul căruia corește dreapta. Urmează o porțiune de cățărare verticală mai angajantă, începând cu un diedru și continuându-se cu o fisură. Zona este asigurată bine cu pitoane. Noi cred că am legat și lungimea 5 clasică (pentru că am găsit ancoră pe drum): continuăm în sus pe o față căzută cu iarbă, urmată de o nouă fisură incomodă la bocani. În dreapta este o placă aparent abia agățată în perete, dar care i-a fost utilă lui Mati

A cincea lungime: din regrupare pornim pe stânga pe o fisură, terminată într-o brână mare din stâncă. Pe brână, pe care am găsit piton, am traversat mult în stânga unde am ieșit pe față cu iarbă. Aici o ancoră ne-a servit de regrupare.

A șasea lungime: în fața noastră apare o față stâncoasă ușoară, cu aspect puțin friabil. Aceasta se continuă cu un hornuleț care se termină în jnepeni.  Traversăm jnepenii și dăm de o altă față căzută cu două ancore (regrupare? posibil, dar noi am mers până s-a întins coarda). Am regrupat la prima ancoră de după regruparea de pe față, pe o mini-brână, undeva la jumătatea perețelului.

alpinism muntii bucegi

alpinism romania

Refugiul Costila

creasta costila galbinele

Continuăm urcarea pe fața căzută, prinzând o fisură în cea de-a șaptea lungime. La capătul perețelului ieșim la soaaaaare și pe iarbă. De aici urcăm pe pragurile de stâncă și iarbă din față spre un diedru evident. Regrupăm la baza lui, la o ancoră (asigurări ca la carte, în două puncte, nu? :P)

Nu urcăm direct pe diedru, care era plin de zăpadă (Mati spunea că nu este tocmai simplu nici în condiții de vară), așa că îl ocolim pe dreapta pe niște praguri pufoase de iarbă. Ajungem la final la o traversare pe sub surplomba de deasupra, pliiină cu gheață. Trebuia să ajungem în stânga și să reurcăm pe linia matematică a crestei Coștila-Gălbinele și am făcut asta târându-ne la propriu pe gheață. Cu un genunchi stăteam pe zona uscată chiar de sub surplombă și cu restul corpului râmuiam spre stânga :)). Regrupare o facem la un jeanpăn venerabil, numai bun pentru a ne permite să luăm prânzul lângă el.

alpinism romania

De aici se opresc obstacolele propriu-zise și creasta este mai mult orizontală decât verticală. Întâlnim țancuri stâncoase care pot fi ocolite prin stânga prin jnepeni. Doar că noi am găsit asta…

urs in bucegi

… și cum nu vroiam să deranjăm un urs cu lăbuțele așa de gingașe și firave, iar urmele păreau proaspete, am preferat să cățărăm toate țancurile. Până aici ar fi vreo 10 lungimi de coardă, necontorizând urcarea pe pragurile de iarbă care conduc chiar la Brâul Mare a Coștilei. Urmele ursului duceau pe aceași direcție ca și a noastră.

Când am ajuns în dreptul Brâului Mare al Coștilei am decis să coborâm pe ruta Valea Scorușilor – Valea Gălbinele – Refugiul Coștila.

Am traversat spre Valea Scorușilor pe brâna acoperită cu zăpadă dură, înghețată, pentru a ajunge în scorușul luminat de soare. Aici se topea gheața de pe stâncile de deasupra, formând mici proiectile.

Valea Scorusilor iarna

Am coborât pe partea dreaptă a văii (cum coboram) pentru început, pentru a evita zona cu cea mai mare acumulare de zăpadă din Valea Scorușilor. Zăpada era înghețată iar panta foarte înclinată, așa că ne-a fost mai comod să descățărăm pentru început, după care am coborât cu grijă mai mult pe partea dreaptă (pe ceea ce părea o muchie, așa cum îmi aminteam de când am urcat prima dată pe Valea Scorușilor). Consistența zăpezii era foarte capricioasă, ba doar o foiță de gheață peste un burete de zăpadă, ba zăpadă înghețată cap coadă.

Ajungem în dreptul strungii Gălbinele, acolo unde începe Valea Gălbinele, și traversăm spre ea.

zapada valea scorusilor

Prima săritoare din Valea Gălbinele era descoperită, așa că am descățărat-o. În rest, era zăpadă din belșug și am coborât relativ ușor și repede. Relativ ușor, pentru că am obosit de la a gândi tot timpul că trebuie să calc pe călcâi și să pun toată greutatea în pas ca să nu mă duc săniuță la vale. Acum că mă gândesc, nu cred că am coborât multe văi, în general doar le-am urcat. Prin urmare, nu îmi venea instinctiv mișcarea. Blovanul căzut în Valea Gălbinele nu era vizibil, așa că ne-am orientat după fisura din traseul “Nu mă uita”, după crucea dinspre Peretele Gălbinele și după zona friabilă ca să vedem ieșirea din vale. Făcusem un circuit de toată frumusețea în care cățăratul ne-a luat cel mai puțin timp 🙂

alpinism muntii carpati

Coborâm la Refugiul Coștila, unde un spaniol simpatic se cazase pentru seara aceea. Spunea că îi place muntele și a profitat de prezența copilului său la nușh ce eveniment ca să întrebe dacă există refugii gratuite în zonă. Urcase singur, ceea ce mi s-a părut exotic, ținând cont că sunt munțomani de-ai locului care nu știu să găsească Refugiul Coștila din descrieri. Nu știu dacă doar vroia să evite plata cazării sau avea o veritabilă dragoste de munte (echipament de dormit pe munte avea), dar nouă ni s-a părut tare simpatic… așa cum am comunicat noi în spano-englezo-română 😛 (noi nu știam spaniola, el nu știa engleza) :))

Nu ne-a prins noaptea până jos, deci noi zicem că ne-am încadrat frumos într-o zi însorită în Munții Bucegi.

 

Câteva observații despre traseu:

  • Situație asigurări: pitoane puține, dar unde sunt necesare, pe fiecare lungime de coardă; ancore chimice ocazionale – nu neapărat câte 2 (cel mai probabil gândite ca regrupări).
  • Stare traseu: creastă fără dificultăți mari tehnice, atenție la orientare, teren ocazional friabil (nu la fel de friabil precum Creasta Picăturii)
  • Permite intrări multiple, unele nu foarte inspirate (vezi noi :P)

Harta zonei și schița traseului din creastă: