A doua zi de cățărare pentru formația vocal instrumentală Octavian – Cătălin – Ioana, după traseul 23 August, urma să fie dedicată unei creste din altă zonă a Pietrei Craiului. Creasta Coarnele Caprei din Padina lui Calineț. Octavian mai fusese acolo, dar Cătălin și cu mine nu știam traseul.

Creasta Coarnele Caprei se înalţă între Vâlcelul Secundar al Călineţului şi Vâlcelul Piticului, afluenţi pe dreapta ai Călineţului, şi sfîrşeşte cu un turn care seamănă cu un corn de capră (poate de aici numele traseului?).
Grad de dificultate: 4 A, 6 l.c.
Stare asigurări: pitoane vechi, asigurări la țancuri și posibilitate de plasare asigurări mobile

O suită de schițe, la alegere:

După ce strângem tacticos corturile de dimineață, urcam spre Refugiul Speranțelor. Și de data aceasta suntem însoțiți de echipa Toma –  un adolescent promițător în cățărare la sala pe care o frecventăm – și Silvia care l-a adus pentru prima dată la alpinism.

Urcăm încetișor spre Malul Galben și Refugiul Speranțelor, făcând pauze pentru a-l aștepta și pe Toma. Din șaua de deasupra Malului Galben facem dreapta spre Adăpătoarea Caprelor și de acolo continuăm dreapta spre lanțul dinspre Refugiul Speranțelor. Fără să mai ajungem la refugiu, am cotit din nou dreapta spre scara de coborâre în Padina lui Călineț.

După scara de fier noi am descățărat hornulețul de sub ea, dar există o variantă de ocolire a acestuia prin dreapta (pe direcția de coborâre), prin jnepeni.

Echipa noastră coboară în vale doar pentru a asista la cel mai urat episod care mi-a fost dat să îl văd pe munte.

Pentru mine mersul la alpinism înseamnă camaraderie, atmosferă și înseamă grija față de echipa cu care ești în traseu, dincolo de motivele mai egoiste care mă aduc acolo. Dincolo de ele este o anumită responsabilitate. Ei bine, acum am văzut ce înseamnă egoismul pur care ar fi dus, poate, dacă era altă echipă decât a noastră acolo, să lași un tânăr neexperimentat (un minor), asupra căruia ți-ai și asumat un nivel de responsabilitate, să coboare singur pe un traseu nemarcat sau să te aștepte în acel loc o zi întreagă ca să îți servești propriilor interese. Sper doar să nu mi se întâmple niciodată să merg cu un astfel de om la munte, să nu depind de interesul lui vreodată. Pentru mine a fost un gest impardonabil. Cu ocazia accesata mi-am dat seama atât de clar că nu, eu nu aș putea să las pe cineva singur pe munte, decât dacă l-ar ajuta mai mult sa plec decât sa stau. Munții nu pleacă de acolo, sunt acolo cu mult timp înaintea mea și vor rămâne.

traseul Creasta Coarnele Caprei

Am ocolit săritorile din Padina lui Călineț pe dreapta. Din punctul de confluenţă al Vâlcelului Secundar (care coboară din stânga, așa cum urcam noi) cu firul principal al Padinei lui Călineţ ne abatem la stînga, urcînd săritoarea dispusă parcă în trepte. De aici cotim dreapta pe o pantă de iarbă care ne conduce la baza Crestei Coarnele Caprei.

 

Descriere traseul Creasta Coarnele Caprei

Prima lungime pleacă pe o față căzută cu iarbă și ocolește țarcul stâncos de deasupra noastră pe dreapta, pe o brana fiabilă care ne conduce în spatele acestuia. Regrupăm la un piton și un țanc, fix pe linia crestei.

creasta coarnele caprei_piatra craiului (20)

În timpul acesta Silvia abandonează căutarea traseului în timp ce Toma o aștepta în vâlcel, unde se odihnea, după ce a apus ca se simțea rău încă de dimineață.

creasta coarnele caprei_piatra craiului (21)

A doua lungime pleacă deasupra regrupării, pe față, cu un pas de atenție (care se poate trece și la artificial A0). Pitoanele sunt de pe vremea lui Pazvante Chioru’ deci atenție. Deasupra pasului se iese în creastă peste niște bolovani care par instabili, dar au ținut. Ieșim în creastă și facem dreapta pe o brana stâncoasî largă unde regrupam la un piton, un friend și o nucă.

creasta coarnele caprei_piatra craiului (23)

La plecarea în lungimea a treia este un mic pas de aderență, pe care nu prea ne venea să îl trecem la artificial ținând cont de cum vibrau pitoanele pe jumătate ieșite de deasupra regrupării. Cu toate acestea am tras de el, cu gândul acut în minte au ținut atâția ani, doar nu vă revoltați tocmai acum :P. După acest moment este o lungime ușoară care intră pe linia crestei și continuă până în dreptul bavarezei din următoarea lungime. Noua nu ne-au ajuns 60 de metri de coardă așa că regruprea următoare a fost improvizată la un bolovan.

panorama alpinism piatra craiului vara
Peisajul este super frumos, cu Creasta Piticului în dreapta noastră. Abruptul Pietrei Craiului face spectacol aici.
ioana acsinia_creasta coarnele caprei_piatra craiului (3)
Degetul lui Călineț. Nu am ajuns niciodată mai aproape de atât de acest simbol al Pietrei Craiului.
simboluri masivul piatra craiului
Lungimea patru debutează o bavareză scurtă și frumoasă care ne conduce în stânga crestei, pe unde urcăm până deasupra regruparii 3, în creastă. De aici trebuie să descățărăm pe dreapta crestei, într-un colț cu jnepeni. Cum nouă ne-au super frecat corzile, am improvizat o regrupare chiar pe creastă și abia după ce ne-am adunat toți la ea am descățărat la jnepeni.
alpinism piatra craiului, padina lui calinet
Băieții, sub cerul albastru presărat cu nori pufoși. Îi vedeam că mă încurajează, dar mă lasă cuminței să mă descurc cum știu eu. O echipă tare faină, cu o vibrație și o aură tare pe corazon-ul meu.
creasta coarnele caprei_piatra craiului (25)

Lungimea a cincea ne urcă pe terenul ușor de deasupra regruparii până la doi copăcei. De aici continuăm prin verdeața din dreapta crestei până sub o fisură unde regrupam la nuca și un piton. Eram tare mândră de mine pentru cum am plasat nuca asta 😀

Urcăm în lungimea șase pe o fisură murdară, dar asigurată ok, care conduce pe o fată ușoară. De acolo traversăm dreapta și trecem de un mini-horn, ca să ajungem pe terenul ușor care anunță capătul crestei.

catalin cretu in piatra craiului

Am stat sa admirăm împrejurimile, copleșite de forme din calcar, de creste și fisuri, după care am amenajat rapelul care ne-a condus în șaua de sub noi.

Am mers pe curba de nivel în stânga de cum ne uitam în capătul crestei, spre Acul de la Amvon. Pentru asta am urcat întâi o pantă pe care totul se rupea și un fel de vâlcel, până să dăm cu ochii de inconfundabilul ac din calcar. Am mai fost pe aici, atunci când am cățărat traseul Lespezile Lirei.

creasta coarnele caprei_piatra craiului (37)panorama piatra craiului, simbol calcar

Vâlcelul cu Smârdar și Vâlcelul Fereastră

Am coborât pe valea de dinaintea Acului de la Amvon (așa cum mergeam noi), denumită Vâlcelul cu Smârdar. Intrarea în aceasta este mascată inițial de jnepeni și smîrdar, dar apoi până la fereastra propriu-zisă este doar coborâre pe grohotiș.

O capră neagră apare în calea noastră. La început era curios faptul că mergea lent în fața noastră, oprindu-se uneori să ne repereze. Apoi Cătălin a remarcat că este rănită la un picior din spate. Off, nu o puteam ajuta așa că tot ce rămânea de făcut este ca natura să își urmeze cursul. Oare o capră neagră cu piciorul rupt are șanse de supraviețuire în sălbăticie?

De la fereastra care dă numele Vâlcelului cu Fereastră cotim stânga, prin interiorul ei, ca să intrăm pe acest vâlcel. Aici încep săritorile, vreo 3-4 la număr. Pe primele 3 le-am descățărat, dar pentru că era ud și ultima era alunecoasă, pe ultima am rapelat-o. După săritoarea cu ciupercă ieșim în Brâul de Mijloc ramura de sus și urcăm stânga pe potecă pentru a da imediat de Refugiul Speranțelor. Coborârea de aici o știam prea bine și a fost o depănare de amintiri, povești și pățanii întoarcerea. Îmi amintesc doar că mi s-a părut scurtă și ușoară – în ciuda grohotișului din Malul Galben – pentru că am avut o companie așa de bună.

Am părăsit Plaiul Foii pentru a le regăsi pe Vio și Ioana la Gura Râului. Cina împreună a însemnat și momentul în care am primit aproape confirmarea că vacanța noastră – planificată cu Octavian dintr-o inspirație de moment și în timp foarte scurt – se îmbogătea cu o prezență, aceea a lui Cătălin. The more the merrier!