La final de an calendaristic, atunci când te înconjori de prieteni, de familie sau de orice altceva ce îți este drag, ai tendinta să faci o retrospectivă a anului care se încheie și să îți stabilești obiective ambițioase pentru anul ce urmează. Este o convenție, din punctul meu de vedere, pentru că orice zi poate să aibă rolul ăsta. Doar că noi tindem să o facem la final de an calendaristic.

Am remarcat că la mine nu funcționează. Mă uit în urmă cu drag și îmi fac planuri ambițioase zi de zi. Zi de zi sunt și dezamăgită, și încântată. Măcar de aș putea amâna uneori sentientele astea pentru acea zi din an.

Când mă gândesc la 2014 mă entuziasmez. Pentru că am făcut o multitudine de lucruri noi, pentru că am făcut o altă multitudine de lucruri – zic eu – mai bine, pentru că mi s-au deschis o multitudine de orizonturi pentru 2015. Le voi grupa în etape și, pentru că iubesc toate perioadele anului, le voi grupa în anotimpuri.

 

Primăvara, momentul de grație și responsabilitatea pentru ce faci

Primăvara o asociez cu începuturile, cu revenirea la viață. O asociez cu momentul de grație în care schimbi macazul sau momentul în care realizezi lucruri.

Am realizat cu mai multă claritate cum muntele ăsta frumos, la care merg mai în fiecare week-end, este impactat de trecerea oamenilor. A noastră, a alpiniștilor, sau a lor, a celor care nu ne vor acolo. Au fost incidentele din Piatra Craiului, când ni s-a interzis accesul pe trasee nemarcate, a fost ciocnirea din Munții Măcin, sunt defrișările din Piatra Craiului, sunt florile protejate rupte, sunt urmele și gunoaiele de competiții pe care le-am întâlnit în Munții Făgăraș, în Bucegi și nu numai.

Este clar că lucrurile astea se întâmplă, că sunt mai multe tabere și că trebuie găsit un teren comun de discuții și acțiune. Cel puțin așa simt eu, pentru că nu mă satisface ideea că eu am scăpat și am voie în X loc, dacă știu că acel loc pe care îl iubesc va fi distrus sau că este o măsură subiectiva faptul că eu am acces. Este ceva ce transcende un interes individual și lucrurile abia au început.

De ce momentul de grație? Pentru că mi se pare că este un anumit moment când toate lucrurile converg și când este timpul oportun să faci pasul.

gunoaie turisti muntii fagaras

 

Vara și ziua ce mai lungă pentru alpinism

Din Cheile Turzii până în Chamonix, din Verdon până în Paklenica și Vratza, recunosc… anul acesta m-am plimbat și mi-a folosit cu atenție zilele de concediu.

De la cățărarea pe gheață în Mont Blanc du Tacul până la escalada pe mai multe lungimi pe alveolele din Verdon, de la cățărare mixtă în Colțul Bălăceni, la escalada pe lapiezuri pe calcarele din Croația, am încercat cât mai multe tipuri de cățărare și am prins din ce în ce mai mult curaj în a cățăra cap de coardă.

Acum pot spune că înțeleg un pic mai bine ce înseamnă cățărarea la gheață, cum se abordează plasarea de asigurări mobile și cât de importantă este persoana cu care împart coarda. Ușor de prevăzut, acum am și mai multe idei, dorințe, trasee pe care vreau să le fac și motivație să mă apuc de ele.

 

Toamna și culorile oamenilor

Am cunoscut mulți oameni anul acesta. Parcă mai mulți ca oricând și nu doar oameni ai munților.

De prea multe ori mi s-a dovedit că generalizări de tipul oamenii muntelui/ cățărătorii sunt mai buni/ răsăriți/ iubitori ai naturii sunt incorecte. De la mucuri de țigară fixate în fisurile pereților, la buchețele de flori rare rupte în Piatra Craiului și abandonate, la egoism pur în situații în care oamenii au nevoie de ajutor, muntele ne spune că oamenii sunt pe munte la fel de diverși ca oriunde altundeva.

De și mai multe ori mi s-a arătat că oameni frumoși poți cunoaște ușor, cu un pic de curaj în a-i descoperi și a-i asculta. Anul acesta am făcut ture super faine cu Mati, parcă m-am apropiat și mai mult de Vio și Octavian, l-am cunoscut și am și împărțit o coardă cu Cătălin, am cunoscut cu adevărat culoarele de gheață cu Dănuț, Ionuț a fost mereu un sprijin din tabăra de bază București. Tot anul acesta mi-am dat seama că totuși nu sunt asocială cu fetele pentru că am două prietene bune, Ana-Maria și la Maria din Cluj :D. Sunt mulți oameni care ar merita menționați aici și le mulțumesc că au fost alături de mine în 2014.

 

Iarna și puterea contextului

Contextul mi s-a părut mereu foarte important. Degeaba merg la cățărat dacă oamenii din grupul în care sunt nu se sincronizează. Prea puțin important dacă un om este valoros într-un domeniu, atâta timp cât pus în context eșuează să se comporte la înălțime. Până și cei mai valoroși alpiniști au refuzat să parcurgă trasee alături de oameni în care nu aveau încredere.

Anul acesta mi-a fost amintit în numeroase contexte cât de important este fiecare element al acestuia.

Am construit un concept și organizat o tură de fete în Piatra Craiului, ajutată de Dana și Silvia. Nu cu toate mă sincronizez în preferințe, dar alegerea de a avea un grup divers din variate discipline ale muntelui mi-a îmbogățit perspectivele asupra modului divers în care muntele poate fi privit (și din partea celor care vor să îl schimbe, și din partea celor care îl vor sălbatic). Când negociezi o temă atât de vastă, este periculos să ignori opinii.

Cu oameni diverși, dar cu pasiuni care se completează frumos, am explorat Țara Moților în proiectul  #Goodyear4x4 Winter Expedition. Unii ar spune că nu au ce căuta mașinile în natură, dar eu cred că ele sunt deja acolo și întrebarea este cât de responsabil sunt conduse și pe unde. Totodată, de multe ori am avut nevoie de mașină pentru a ajunge la traseele montane pe care mi le doream, ar fi straniu să nu le recunosc meritul.

Cum omul sfințește locul, unele lucruri le-aș fi ratat fără în călătorie dacă aș fi mers singură, fără și un grup fâșneț, simpatic și puși pe descoperire . Doru a avut flair în a combina discipline dragi mie: călătoria din care nu lipsește muntele, cultura și oameni pasionați, cu apetențe pentru lumea Internetului. Veseli și diferiți, m-au “trimis acasă” inspirată să scriu și cu multe teme de făcut. Am râs cu ei, am bălăurit prin păduri și am băgat mașinile în tot felul de provocări diurne și nocturne. A fost o tură atipică mie, dar nesperat de inspirațională.

 

 

Al cincelea anotimp, al inspirației

Pentru că toate celalate anotimpuri converg spre acesta. Toate interacțiunile pe care le-am avut, toate aventurile, toate pericolele și toate soluțiile nu au făcut decât să mă inspire, să mă ambiționeze și să mă motiveze spre fi și mai curioasă anul viitor. Curioasă să încerc lucruri noi și să testez dacă am reținut bine ce am învățat până acum.

Se zice că dacă zâmbești ai șanse mai mici să faci riduri decât dacă te încrunți, așa că eu aleg să întâmpin orice cu un zâmbet. O dată în viață ai 26 de ani! 🙂

Mulțumesc pentru un an plin de aventuri și lecții!

traseul fata morgana_cheile turzii romania (16)