Arête des Cosmiques – Aiguille du Midi, Masivul Mont Blanc

Traseu: Creasta Arête des Cosmiques
Dificultate: AD, 4a (4c crux)
Min / max altitude: 3550m / 3842m
Asigurări: spit-uri amplasate pentru rapeluri, altfel folosire de asigurări mobile după gust (noi am avut un set de nuci)
Amplasare: Aiguille du Midi, Masivul Mont Blanc, Alpi, Franța
Când: August 2014

Arete des Cosmiqes este unul dintre cele mai frecventate trasee din zona Chamonix a Alpilor, atât datorită poziției favorabile vis-a-vis de telecabină cât și a dificultății. Se zice că este un bun traseu de experientat alpinismul mixt (stâncă, zăpadă, gheață) și cățărarea la colțari. Totodată, este un bun loc de înfuntat teama de înălțime, având o perspectivă super frumoasă asupra Văii Chamonix.

Doi alpiniști arătând cu degetul și mesaje simpatice în Chamonix:

Am luat telecabinele spre Aiguille de Midi dis de dimineață, după o noapte dormită în mașina parcată în Chamonix. La ce să ne complicăm cu cazări dacă tot trebuie să rămânem la sol doar câteva ore?

Un perete pliiin de trasee de vară și de iarnă, cu seracuri supendate periculos:

Toată lumea se foia în telecabina colorată de echipamentele montane. Este cunoscut faptul că primele telecabine dimineața sunt pline de alpiniști și fiecare încearcă să plece primul, să prindă cât mai multă lumină în ziua cu pricina. Noi nu ne-am grăbit pentru că aveam un rucsac greu – plănuiam să dormim pe ghețat 3-4 zile – și echilibrul deteriorat. În mod normal nu ar fi fost o problemă greutatea pentru un pic de mers, dar aici trebuia să coborâm o crestuliță abruptă și aglomerată.

Voiam să o facem creasta în prima zi de urcare în zona franceză a Alpilor, asta după ce încercasem deja traseul Dent du Geant din zona italiană. Era ziua în care ne puneam cortul pe ghețar și testam și aclimatizarea, așa că se preta un traseu mai scurt.

Coborârea spre ghețar:

În spate, peretele Grandes Jorasses veghea, cu al său perete nordic deja în condiții de iarnă. Ninsorile din Iunie au albit Alpii cum mai nimeni nu preconiza:

Pasarela de la telecabina Aiguille du Midi:

O echipă de alpiniști rapela de pe pasarela telecabinei în vid, spre traseul Vent du Dragon. Așa am aflat de culoarul ăsta de gheață pe care l-am parcurs parțial în toamnă:

Nu mi-a plăcut coborârea pe creasta asta decât atunci când era ceață și nu vedeam hăul de 1000 de metri din stânga. Altfel, priveliștea este superbă.

După cum spuneam, cătinel așa am coborât pe Col du Midi. Chiar în timpul mersului am zărit niște mici cercuri care nu erau făcute de extratereștri, erau indicatorul că acolo cineva muncise pentru un loc de cort protejat de vânt prin ziduri de zăpadă. Noi l-am prins liber pe cel mai adânc săpat și am și instalat cortul, ca nu cumva să îl găsim ocupat după ce parcurgem traseul.

Triangle du Tacul și tura celor trei munți către vârful Mont Blanc:

Loc fortificat pentru cort:

! Teoretic nu sunt acceptate corturile pe ghetar, dar practic sunt tolerate. Altfel, există alternativa cabanei Refuge des Cosmiques, aflată la începutul crestei, vis-a-vis de refugiul Abri Simond. În Alpi, refugiile românești, fără cabanier, fără condiții prietenoase de cazare, intră în categoria bivuacurilor.

Descriere creasta Arete des Cosmiques

Se intră în creastă de lânga refugiul Abri Simond, care este închis vara pentru a nu face competiție cabanei Refuge Cosmiques. Aveam să văd refugiul pe interior în toamna aceluiaș an.

Am urcat până la acestă și terenul părea să fie liber, fără alte echipe. Mai toate echipele încearcă să urce cu prima telecabină, ca să aibă timp și să coboare în Chamonix cu ultia telecabină. Prin urmare, la ora întarziată la care am intrat noi (după 12), toți erau în fața noastră.

Priveliște către peretele nordic Grandes Jorasses, Creasta Rochefort și Dent du Geant. Telecabinele zumzăiau și ne urăreau, ca pe niște cobai:

Începem cu o pantă ușoară, populată cu bolovani, urcând pe urmele de zăpadă dintre ei. Ajungem pe un vârf, de unde puteam să facem un mic rapel. Un ghid era în plin proces de a-și rapela clienții. Mati a preferat să descațere secțiunea și i-am aplicat metoda. Era o mică zonă cu dale acoperite pe alocuri cu gheață.

De aici chiar urma o zonă unde trebuia să facem un rapel printr-un horn, undeva pe la 20 metri. Creasta ne conducea ușurel, ba pe linia matematică, ba pe lateral. Pe masură ce avansam mai prindeam echipe din urmă.

Jandarmul pe care se află faimosul traseu Digital Crack:

O șa din zăpadă ne aduce în fața unui grup maaare de oameni. Oare de ce stăteau la coadă?

Ah, da, aici era pasul traseului, cea mai grea porțiune. O față căzută, aproape verticală, străpunsă de o fisură având aproximativ 8 metri înălțime. Fiecare echipă își punea propriile asigurări. În dreapta mai era o fisură care acum era ocupată de o altă coadă. În stâncă erau săpate 4-5 urme pentru frontalii de la colțari. Ce trist, să vezi stânca brutalizată în așa fel după atâția ani în care oamenii au putut să parcurgă Arete des Cosmiques fără ajutor.

Cred că am stat vreo oră până ne-a venit rândul. Degeaba am plecat noi de la baza crestei singuri. Poate că am fi ocolit prin stânga, pe unde trece un culoar de gheață pe care văzusem o echipă chiar când am ajuns, dar nu ne grăbeam. Noi aveam să dormim pe ghețar.

După pas, care se pretează la unul-două frienduri mici sau nuci mici spre medii, traseul face dreapta și încă o traversare stânga până spre porțiunea finală: o urcare pe un fel de vâlcel pe care noi l-am prins cu câțiva metri de gheață serioasă.

Aici din nou coadă. Un nene pe care îl observasem la prima coadă, însoțit de doi copilași nu mai mari de 10 ani, tot urla la ei că ba nu filează bine, ba nu se cațără nușh cum, ba că să desfacă ăla micu’ coarda dacă el a vrut să o țină așa. Pentru că văzusem că se mișcă greu și era preocupat să țină morală, l-am întrebat suuuper politicos dacă ne poate lăsa să trecem înainte, pentru că mergem repede. Mi-a dat o replică ce m-a lăsat întâi perplexă, apoi m-a enervat și în final m-am amuzat: dacă voiam să fiu în fața lor trebuia să mă trezesc mai devreme. Trecând pe lângă absurdintatea argumentului, mă gândeam că și-ar merita să te duci într-un traseu, în care vrea să intre, pe la 2 dimineața și să îl ții să doarmă în perete, fix cu același argument.

Când am ajuns să mă calmez? Când fetița care era cu el, după ce l-a filat destul de departe cât să nu ne audă, s-a întors împăciuitoare și ne-a spus că o să încerce să meargă repede ca să nu așteptăm mult. M-am simțit prost față de ea că am întrebat.

Stând la taclale cu o echipă din Uzbechistan, înainte de zona cu gheață:

Mai surprinsă am fost când am ajuns pe terasa de la telecabină, unde o droaie de turiști se uitau la noi și ne făceau poze, și l-am văzut pe tipul ăsta spunând despre el că este un erou și un curajos și ce gest nobil a făcut să ducă copii în traseu. Credam că personajele astea există doar în cărți și nu îmi venea să cred că oamenii chiar îl ascultă, chiar nu văd cât de grosolan este, părând să îl admire. Ce absurd.

Dacă tot eram la telecabină și dacă tot trebuia să coborâm de pe Aiguille du Midi pe ghețar, am urcat să vedem această atracție turistică numită Le Pas dans le Vide. Este practic o cameră din sticlă suspendată deasupra prăpastiei de sub vârful Aiguille du Midi. Peste 1000 de metri până în Chamonix au tendința să îți dea fluturași în stomac, mai ales dacă nu ești obișnuit cu înălțimile.

Norocul nostru că…. nu am văzut nimic :)). Oricum, ciudat sentimentul să pășești văzând că nu este (aparent) nimic solid sub tine.

Am băut câte o ciocolată caldă și ne-am echipat de coborâre. Până atunci un nor dens acoperise vârful și nu se mai vedea nimic în jur. Văzându-ne că plecăm, o echipă de trei ne-a întrebat dacă mergem la Refuge des Cosmiques și dacă ne pot însoți, pentru că nu au mai fost niciodată acolo și aveau rezervări. La cum ningea și la ceața pe care o aveam, eu în locul lor nu mai coboram :)). Urmele se vedeau doar dacă știai unde să te uiți și noi ne-am orientat să ne găsim cortul, pentru că de acolo știam să indicăm destul de precis unde este refugiul. Dar nu a fost banal de găsit cortul.

A urmat o zi jumătate de ninsoare aproape în continuu. Alesesem bine locul de cort, nu am simțit viscolul decât prin faptul că ai trebuia să scutură cortul îngreunat de zăpezi. Aveau să se depună aproximativ 20 cm de zăpadă.

În orele de așteptare și de topit zăpada am mai auzit ici-colo un sunet înfundat de lopată scărmânând zăpada după refugiu. Pesemne se anunța o altă fereastră de vreme bună dacă se aduna lumea…