Vine o vreme în viața unui alpinist când poate să pună umărul la reunirea patriei. Prin urmare, alpiniștii ardeleni împreuna cu alpiniștii munteni au decis să se întâlnească pe teren neutru pentru a discuta pe tema asta. De această dată terenul neutru a fost în Bulgaria, în frumoasa zonă de cățărare Vratsa.

Iată-ne astfel în gașcă veselă, eu venind cu Mihnea, Anca și Silvia dinspre București și Alex împreună cu Adi adunând amenzi de circulație dinspre Cluj. Noi am ajuns primii și am câștigat dreptul de a nu ne decide într-o oră unde, totuși, să punem corturile :P.

plibare prin vratsa, zona turisticaZona de cățărare Vratsa se află în vestul orașului Vratsa, parte din Muntele Vratsa (parte din Munții Balanici) și corespunde în mare parte cu pereții din Cheile Vrattsata, care sunt străbătute de Râul Leva.

Câteva detalii despre “locuitul” în Vratsa:

Cum ajungi în Vratsa, din București (dinspre Cluj, trebuie trecut podul de la Vidin): noi a ales varianta de a trece prin vama din Ruse

Apa potabilă: există un izvor chiar la capătul cheilor, la intrarea în satul Zgorigrad, pe stânga cum vii dinspre Vratsa. Izvorul este frumos amenajat și o mulțime de oameni vin aici să își alimenteze bidoanele de apă.

Campat: nu este o zonă dedicata de camping (cu dușuri, toalete etc.). Sunt două locuri favorite de pus cortul, din ce am remarcat:

  1. la baza peretelui Bezengi, între stâncă și șosea pe o parcelă de iarbă unde sunt amplasate și două măsuțe unde poți mânca relaxat între cățărări.
  2. la ieșirea din Cheile Vrattsata, înainte de intrarea în Zgorigrad. Fie pe stânga, în zona izvorului (este destul de tranzitată zona) sau vis-a-vis, în zona unui bolovan mare, lângă rau. Noi aici am stat de această dată

Toalete: eco, pe unde le găsești 🙂

Topo de cățărare: la punctul de informații turistice. Punct informații turistice este la intrarea în chei, pe stânga, în intersecția cu o clădire mare ce cred că a fost magazin/stație de schi ceva. Despre topo aici.

Cum nu mă mai cățărasem niciodata cu Alex iar el avea niște defecțiuni minore la picior după cea mai recentă tură din Alpi, ni s-a părut oportun să ne trezim la 6 dimineața ca să ne cățăram pe două trasee în prima zi, unul de acomodare și altul de intrare în pâine. Pe asta nu cred că am mai făcut-o, e ca și cum m-aș trezi la Coșila dis de dimineață să fac Fisura Răsucită pentru a mă încălzii de Fisura Albastră în aceași zi. Vaaai, nu funcționau deloc preconcepțiile vis-a-vis de lentoarea ardelenilor. Fix la capitolul treziri abominabile 😛

Traseul Trite Plochi (The Three Slabs)

Dificultate: 6+, 150m (3l.c. dacă faci retragerea în rapel)
Amplasare: sector Bezengi

Ajunși la baza peretelui, ca două floricele ce eram – fără schiță la noi, fără topo – am găsit o față frumoasă pe alveole, în stânga traseului Bezengi, care părea să corespundă descrierii. Era și plină de magneziu, așa cum șade bine unui traseu popular. Super cățărare pe prima lungime, asigurată de escaladă. Ieșirea a fost mai de atenție, în stânga regrupării lui Bezengi.

În a doua lungime nu am reușit să identificăm următoarea față căzută. Prin urmare, am traversat vreo 6 metri în stânga, intrând pe un diedru ușor și curat (orect ar fi fost să mergem direct în sus, aparent, dar cu capul în copăcei nu ni s-a părut că ar fi o față acolo). La capătul diedrului am ieșit pe o platformă super comodă, în fața unei alte fețe. Văzând că am revenit pe terenul descris de numele traseului, am crezut că suntem corect chiar și fără schiță. Se pare că așa și era. Ce noroc, 2 din 3 fețe nimerite 🙂

A treia a fost cea mai delicată lungime, cu un pas frumos, de așezare eficientă a picioarelor.

traseul_three slabs_vratsa_bulgria (15)

Prin traseul ăsta drăguț Alex a aflat că nu îi este afectat foarte tare modul în care stă în espadrile și noi ne întelegem binișor ca echipă. Eu una nu găsesc la fel de relaxantă orice formulă de echipă. Un traseu super de dimineață, pentru că nu a necesitat multă forță, ci multă atenție.

Am rapelat la baza traseului și iată-ne întorcându-ne relaxați la corturi. Adi și Silvia erau în toiul pregătirilor pentru Vinkelite, Mihnea și Anca își alegeau traseele. Tabăra era tare animată acum.

 

Traseul Vinkelite (the Dihedrals)

Dificultate: 6+ (5+ cu A1), 380m
Asigurări: pitoane vechi pe alocuri, necesar suplimentare cu asigurări mobile (noi am folosit nuci și frienduri, Adi a găsit utile și hexurile)
Regrupări: pe spituri
Amplasare: Peretele Central, sector Central, Vratsa

Am urmat poteca ce avea să ne conducă a doua zi către The Short Mirrors și, așteptându-ne unii pe alții ca să intrăm în traseu, am ajuns să pornim pe prima lungime bine după ora 12:00.

traseul the mirrors_vratza_bulgaria (1)

Au intrat întâi Silvia și Adi, așa vedeam și eu pe unde pun ei asigurări. Foarte atent, Adi ne și povestea pe ici colo ce și de ce o face. Foarte util pentru a învăța lucruri noi 🙂

Prima lungime pornește pe o brână de iarbă și intră într-un diedru tăricel. Fisura permite și pitoanele vechi încurajează plasarea de asigurări mobile. Nuci predominant, posibil pe ici colo hexuri. Pe la jumătatea lungimii traseul iese în dreapta diedrului, pe o fisură mai ușoară. Regruparea în diedru.

traseul_vinkelite_vratsa_bulgria (5)

traseul_vinkelite_vratsa_bulgria (6)

A doua lungime pornește tare, pe o fisură-horn. A doua lungime mi s-a părut mai fizică decât prima, mai grea. Fisura este șlefuită pe margini și mi-a solicitat mai multă forță ca să avansez. Pe final fisura devine căzută și terenul devine mai ușor. Asigurările în stilul primei lungimi. Regruparea se află pe un prag imens și comod. Am stat, am mâncat, am adirat prieliștea în timp ce Adi se strofoca pe următoarea lungime. Eram într-o stare foarte empatică 🙂

traseul_vinkelite_vratsa_bulgria (7)

traseu vinkelite peretele central bulgaria

În depărtare, Mihnea și Anca se vedeau micuți pe creasta de la ieșirea din traseul Bezengi.

traseul_vinkelite_vratsa_bulgria (16)

A treia lungime pornește printr-o traversare de vreo 10 metri în stânga de regrupare, unde este cam greu cu asigurările pentru că există risc de frecare al corzilor. De acolo se pornește ușor dreapta pe teren ușor până se ajunge la un copăcel și mai apoi la baza unui diedru clar, tăiat frumos în stâncă. Diedrul ăsta mi-a amintit de traseul Klin din Anika Kuk. 20 de metri de cățărare tehnică, cu prize mici de picioare și plasare atentă a mâinilor. Fisura este generoasă, dar te menține în priză până în regrupare. Super super frumos.

Gradele bulgărești, ca și în a doua zi, mi s-au părut subcotate comparativ cu ce știu din România.

Asigurare la copăcel, înainte de traversare:

traseul_vinkelite_vratsa_bulgria (20)

traseul_vinkelite_vratsa_bulgria (18)

Pentru a ieși din traseu pe sus aveam două opțiuni: fie înca o lungime și apoi traversare diagonal dreapta pe o brână generoasă de iarbă (pe care am urmat-o la ieșirea din The Mirrors), fie încă 4 lungimi dintre care băieții își aminteau (mai făcuseră traseul) că două sunt friabile.

alpinism asigurari mobile vratsa

A patra lungime ar fi fost mai ușoară, traversând în dreapta. Asta ar fi făcut retragerea mai anevoioasă apoi, dacă voiam rapeluri. Încă de când plecasem de la corturi ne gândisem să facem doar primele lungimi, care sunt prezentate ca cele mai frumoase, și în funcție de timp și chef să ieșim pe brâna care taie peretele diagonal dreapta sau să rapelăm. S-a votat rapid în echipă că facem cu toții rapel 🙂

Nimeni nu părea încântat de ideea de a ieși pe ultimele două lungimi clasice din traseu iar ieșirea prin brână ne-ar fi dus la ceva plimbare să revenim la corturi. Timp aveam să ieși pe sus, făcusem 4 ore și ceva până acolo, în două echipe.

Trei rapeluri lungi ne-au adus la baza traseului, într-o căldură copleșitoare. Am coborât pe grohotiș și am revenit la corturi pentru treburile casnice, precum gătitul. A doua zi aveam sa intram in traseul The Short Mirrors.

Escaladă la Peștera Mică/malkata dupka

În ultima zi, înainte să plecăm, vremea capricioasă ne-a împins către escaladă la Peștera Mică. În mod straniu pentru apetitul meu de escaladă, timpul mi s-a părut scurt. Găsisem acolo niște trasee frumoase și atmosfera era foarte încurajantă, prin urmare le-aș fi încercat mai mult. Dar ceasul ne chema către România, lăsând pe altădată Vratsa și suita de șerpi (ne)veninoși pe care am găsit-o acolo.

snake playing dead

Micuțul ăsta, despre care îmi spune George că este o năpârcă (waw, ce fain, nu am mai văzut niciodată o năpârcă!), era sub cortul nostru și arăta tare mort. Degeaba a bocănit lumea pe lângă el, ca să îi verifice agilitatea. Doar după ce ne-am găsit cu toții de treabă prin zonă am remarcat că începuse să se furișeze, ascuns printre firele de iarbă. Bun mecanism de autoapărare și înfricoșător pentru cine îl găsește sub locul lui de cort.  Am văzut o viperă lângă râu și cred că era să și calc peste un șarpe (sper că nu viperă). Nu că ar fi mulți șerpi în zona. Numa’ zic 😛