Cătălin Crețu, carismaticul alpinist ieșean, care defapt este din Constanța, care defapt este de peste tot pentru că natura și stilul de viață l-au purtat peste tot prin țară. Poate cel mai activ alpinist din Cheile Bicazului, este un ghid viu al acestor pereți frumoși. Deci dacă aveți întrebări despre traseele din zonă, nu ezitați să îi scrieți.

trilogia anika kuk, croatia

Pe Cătălin nu îl descrie doar cățăratul, dar în cățărare își exprimă foarte bine dragostea pentru frumos. Nu vă lăsați păcăliți, în ciuda (sau tocmai datorită) acestui romantism, este un cățărător foarte motivat, bântuit de umbra pereților, care s-a aventurat deja în numeroase trasee tehnice și din Alpi sau alte zone europene.

 

1. Ești “ceea ce te cațeri”?

Cumva da: nu poți fi într-un fel în viața civilă, de oraș, și altfel pe stâncă. Nu poți și nu te poți păcăli. Dacă trișezi jos, trișezi și sus și atunci nu mai are rost să urci. Chiar și tehnic, mă cațăr așa cum trăiesc: uneori cu determinare, alteori la întâmplare, uneori specatculos, alteori alandala. O oglindă există, oricum…

2. Membru al unui club montan/ sportiv? De ce?

Nu. Nu mi-a plăcut niciodată apartenența la un grup organizat; mi-au plăcut prietenii și viața efervescentă alături de ei, fără regulamente, competiții, cotizații, rigori. Nu sunt un om disciplinat și nici nu îmi doresc prea tare asta.

3. De ce te temi cel mai tare (în sportul ăsta)?

De pauze. De bere. De fetele frumoase și inteligente. De lipsa de entuziasm a celor din jur.

4. Trei cățărători care te inspiră 

Sunt mai mulți, dar hai să încerc să fac un clasament. Pe primul loc, fără niciun dubiu, Walter Bonatti – în primul rând pentru inteligența lui, apoi pentru încăpățânare, determinare, curaj (mai ales curajul de a ieși din ochii presei și de a renunța la alpinismul de performanță). Ar mai fi Riccardo Cassin, pentru că nu ai cum să nu apreciezi un om care s-a aruncat în cei mai mari pereți ai vremii fără să-și lase portițe de întorcere și fără să cunoască bine zona (în Cima Ovest nu avea cum să renunțe, rapelurile erau imposibile după traverseu, în Grand Jorasse a urcat Pilierul Walker la prima ieșire în zonă). Apare și o femeie pe listă să le țină companie tipilor ăstora un pic prea încrâncenați: Catherine Destivelle – nu atât pentru performanțele ei sportive și pentru body-urile roz (penibile, aș zice) purtate la competiții și filmări, cât pentru ascensiunile solitare în Dru și Eiger și pentru modul frumos în care îmbătrânește.

5. Ce te motivează? Ce te demotivează?

Dacă am o zi bună, intru repede în armonie cu natura și nimic nu mă poate opri. Apoi, mă motivează partenerul. Dacă omul e entuziast, nu contează în ce traseu intrăm, oricum va fi fain. În ultima vreme mă demotivează mersul repetitiv în aceeași zonă. Vreau să mi se facă dor de ea.

6. Cum îți alegi o zonă de cațărare pentru vacanță?

A, păi am planuri de vacanțe pentru încă o sută de vieți, de-ar fi toate pe Pământ. Nu-i greu să faci planuri: citim, vorbim unii cu alții, ajungem în zone legendă și în trasee pline de istorie și uneori tot revenim fără să ne săturăm. Dar s-a întâmplat și să merg în zone despre care nu știam mai nimic și să mă întorc încântat.

7. Cum îți alegi următorul traseu? În funcție de ce?

În primul rând, în funcție de partener. Apoi mai luăm în calcul și timpul, starea în care suntem și alte mărunțișuri. Sunt trasee la care am visat ani buni până să le urc și am făcut asta atunci când partenerul a fost cel potrivit, forma noastră la fel, vremea bună etc.. Altele au venit mai repede decât mă așteptam. Listele sunt înca lungi. Și la fel și zilele în care pur și simplu improvizăm, alegem la fața locului.

interviu alpinist roman iasi_catalin cretu

8. Cum îți alegi echipamentul, în funcție de ce?

Echipamentul? Nu m-a interesat niciodată prea tare, nu mă atașez de obiecte decât după ce ele capătă o uzură, o istorie, de fapt… Am început să mă cațăr cu echipament împrumutat sau improvizat. Din păcate, nu sunt multe turele în care să simt că echipamentul e cel care mă oprește să fiu mai bun și asta pentru că nu am un nivel care să îmi permită ture atât de extreme încât echipamentul chiar să facă deosebirea între reușită și insucces. Înca mă cațăr cu buclele și carabinierele de acum 10 ani, nu am încălțăminte sau îmbrăcăminte ultraperformantă sau accesorii ultralight. Dar recunosc că în ultima vreme am început să ma documentez destul de bine până să cumpăr ceva ce îmi lipsește.

9. Ai inițiat vreun începător în sportul acesta?

Primul începător pe care l-am inițiat sunt eu însumi. Am început să mă urc pe stânci cam de capul meu, la niște poligoane de lânga orașul în care locuiesc. Și am descoperit orarecum empiric anumite tehnici de escaladă. Evident că pe urmă am cunoscut oameni de la care chiar am avut ce învăța. În ultimii 10 ani am ieșit cu mulți începători, chiar îmi place asta. Cu unii nu am continuat, pentru că nu am văzut vreo sclipire în ochii lor. Cu vreo 2-3, care au depășit de mult stadiul de începător, ies însă frecvent și mă cațăr. De exemplu, am urcat de 15 ori un traseu din Cheile Bicazului și de cel puțin 10 ori am fost cu începători.

10. De ce crezi că este nevoie pentru creșterea sportului în România?

De dopaj. Ca să răspund serios: despre ce fel de sport vorbim? Dacă vorbim despre cel de performanță, atunci clar e nevoie de bani, de mentalitate, de deschidere. Dacă vorbim de cel practicat de amatori, atunci ar trebui să aducem în discuție educația.

11. Ce nu te întreabă nimeni, dar ai vrea sa răspunzi?

Clișeu: “Îți imaginezi viața fără cățărare?”

12. Care este răspunsul?

M-aș repezi să răspund categoric: NU. Dar, de fapt, răspunsul este DA, îmi imaginez viața fără cățărare. E drept că nu aș vrea să fiu nevoit să traiesc așa, dar se poate și fără. Important e să fiu măcinat de o pasiune.

13. Care este cea mai faină urare pe care ai auzit-o la cățărat/ îți place să o auzi?

Mie îmi plac stângerile în brațe, nu neapărat urările. Și le cam pățesc pe la munte, pe unde umblu.

 

Fotografiile din călătoriile și traseele parcurse de Cătălin le găsiți pe Picasa. Îl mai găsiți și pe Facebook aici.