Arco, orașul dintre Valea Sarca și Lacul Garada, oferă un tip de traseu de cățărare pentru fiecare cățărător, de la escaladă sportivă, la escaladă pe mai multe lungimi de coardă sau trasee mai de aventură, cu asigurări mobile. Traseele se duc la până peste 1000 de metri, deci provocări sunt destule.

Prognozele de ploaie din Arco, ce păreau să se materializeze mai mult în pereții din apropiere de localitatea Dro, unde te apropiai mai mult de Alpi, iertau de obicei pereții dinspre Arco. Prin urmare, în una dintre zilele în care e aflam acolo ne-am orientat către un perete de deasupra campingului Arco, peretele Monte Colodri, care să necesite și asigurări mobile, dar să nu fie nici foarte greu, pentru a-mi proteja încheietura accidentată.

vreme ploioasa in peretii din Arco

topo schite peretele Monte Colodri, Arco

Traseul: Tyszkiewicz și coborâre pe Via Ferrata Colodri
Dificultate: V+ cu A0 sau VII+/R1/II, 7 L.C.
Asigurări: regrupări pe spituri, în pașii grei asigurări fixe, altfel asigurări la mobile pentru restul de 70% din traseu. Noi am avut la noi un set standard de frienduri, unul de nuci și unul de hexuri
Amplasare: Sector Rupe Secca, Peretele Monte Colodri, Arco, Italia


topo folosit: Arco Walls

Descriere Traseul Tyszkiewicz

Ca să ajungem la traseu, de la Camping Arco mergem pe șosea spre Arco, până la bisericuța albă, unde cotim dreapta pe o străduță și apoi pe potecă. În 10 minute suntem la baza peretelui, în spatele unei curți unde un bătrânel își plivea răsadurile.

Traseul pornește cu vreo 4 metri de mai jos acum, așa că cineva ar trebui să corecteze topo-ul :). Nenea care are curtea acolo a nivelat terenul ca să îl poată utiliza la plantații și asta înseamnă și eliminarea unei cantități mari de pământ. Deci, pas la nisip în intrare. Apoi Alex a pus un hex și a ieșit din fisură, printre copăcei. După un hornuleț murdar traseul cotește dreapta pe o brână evidentă, cu vegetație, până în regruparea la spituri. Nicio asigurare fixă în lungime.

via Tyszkiewicz, a doua lungime arco italia catarat

A doua lungime continuă pe fața căzută de deasupra regrupării, unde nu am găsit asigurări fixe, dar alveolele permit plasarea de nuci sau frienduri. Pe la jumătatea lungimii traseul traversează ascendent dreapta vreo 15 metri, pe niște praguri clare, dar cu emoții atunci când nu găsești asigurări fixe. Apare un spit chiar înainte de ieșirea spre grotă, fiind o mică față verticală cu prize fine, care nu știu cât de bine mergea protejată cu asigurări mobile. Regrupare hiper comodă în grotă, după parcurgerea treptelor săpate în stâcă ce probabil au făcut odinioară parte din vreo via ferrata.

alpinism arco vara italia

A treia lungime pleacă pe fisura ce iese prin stânga grotei. Nu sunt asigurări fixe, dar fisura este super generoasă atât la prize cât și la plasamente. După vreo 15-20 metri fisura cotește stânga, trasformându-se într-o placă înclinată, ușoară. Regruparea la capătul plăcii.

A patra lungime este cea mai grea. Începe cu o traversare ușoară în stânga regupării, continuând cu pași de 7+ pe prize super șlefuite. Secțiunea este ușor surplombată și asigurată cu spituri. După ce se iese din acest diedru surplombat se ajunge pe o față căzută, fără prize evidente. Nu era greu, era însă aerian și delicat. Înainte de regrupare este un diedru de vreo 2 metri, murdar, care te face să te gândești bine la cei vreo 10 neasigurați de sub tine. Regruparea într-o grotă comodă, la umbră.

Uof, când am încercat să stau pe prizele din pasul de 7+ m-a scurticuitat încheietura accidentată, așa că m-am cumințit și m-am spriinit în buclele noastre lucioase. Prea mă entuziasmasem că uite, totuși, deși era super solicitant fizic din lipsă de antrenament și de la extra efortul de a proteja încheietura, putem să merg la cățărat în trasee mai tăruci.

Alex intră în secțiunea mai tare. De jos porțiunea asta di nperete nu arăta deloc îmbietoare, pe stâncă îchisă la culoare, dar defapt traseul este foarte compact și destul de curat. Avea ambianța Fisurii Diavolului, fără mușchii verzi și zglobii.

via Tyszkiewicz, a patra lungime, arco, italia

 

expunere frumoasa la catarat in Arco italia, monte colodri

A cincea lungime iese din grotă pe stânga, într-un horn surplombat trecut cu pași de 6. Sunt niște pași de 6 foarte hotărâți (a se citi: de forță), asigurați sumar, dar cu prize bune. Hornul se termină în vârful unui țanc, unde este și regruparea.

A șasea lungime urcă fața căzută de deasupra regrupării, apoi traversează stânga pe o brână stâncoasă, în dreptul copăceilor. Este o traversare în descățărare. La vreo 5-6 metri deasupra copăceilor este regruparea.

Mda, la mișcări mai grele sau la prize înțepate/foarte scurse mă scurtcircuita încheietura. Nu îmi plaaaace! 😛

catarare arco italia asigurari mobile

A șaptea lungime este spectaculoasă datorită plăcii de deasupra noastră, care pare gata să se despindă. Ghidul ne și spunea că există o variantă a traseului prin hornul din spatele plăcii, dar trebuie să ai inima tare pentru că placa sună a gol și tu trebuie să tragi viguros de ea. Uitându-mă de jos la ea, îmi doream să interacționăm cât mai puțin.

Aici mai este un pas de 7+, pe fața din stânga plăcii, dar fiind pe față și având prizele mult mai puțin slefuite, l-am simțit ca foarte ușor. După el am și ajuns să stau în spraiț pe placă, precum pisica, să nu mișc ceava 😀

traseul Tyszkiewicz, ultima lungime arco

Ajunși în creastă, ne întâmpină o priveliște foarte senină. În fața noastră se așternea Arco și, în spate, Lacul Garda. Ce frumos era, cu un castel suspendat pe stâncă (apropo, dacă nu vreți să plătiți biletul la castel, există trasee și pe peretele de sub el) și munții în jur. O fi rău să locuiești aici?

Castelul Medieval din Arco, de la capatul viei ferrata Colodri

Arco, înainte de ploaie:

panorama Arco de pe Monte Colodri, Italia

Un festival al luminilor prin puținele ferestre lăsate de nori. Sub noi se așterneau grădini cu măslini, frumos ordonate. Mă super bucuram de atmosferă, până mi-a amintit Alex că trebuie să ne grăbim pentru că poate scăpam neudați de ploaie. Oricum nu am scăpat, mai bine facem niște poze 😀

desfatoare luminoasa pe platoul de pe Monte Colodri, Arco

Via Ferrata Colodri

Retragerea am realizat-o pe Via Ferrata Monte Colodri. Din ce am înțeles, acum este și o potecă ce duce direct în Arco, în compania aromată de grădinile de măslini și smochini. Doar că nu știam de poteca asta și ploaia era deasupra noastră, prin urmare am continuat pe creastă până la marcajul cu dungă roșie care anunța intrarea pe șufele de via ferrata. Cam pe atunci a și început să plouă.

intrarea in Via Ferrata Colodri si Arco pe fundal, Italia

Este o via ferrata ușoară, cu puține secțiuni de stâncă, legate prin poteci neasigurate cu cabluri pe alocuri, dar foarte generoase. Este un traseu numai bun de mers cu familia și inițiat copii în expunerea și sentimentul de a cățăra. Ca dovadă, ne-am intersectat cu vreo două familii care urcau. Se arătau un pic mirați și un pic admirativi că noi urcasem pe un traseu din perete impozant din stânga ca să coborâm pe aici, ne-au întrebat de dificultăți și alte detalii.

Linia via ferrata Monte Colodri traversează mult stânga, cum coboram, pe poteci de iarbă care apoi ne aduc la baza peretelui. Nu știu dacă ne-a luat jumătate de oră coborârea, plus/minus de la așteptările la coadă.

coborâre pe Via Ferrata Monte Colodri cu vedere la Arco, Italia

Poteca ne-a trecut apoi pe lângă niște bolovani imenși, pe lângă un izvor și ne-a așezat cuminte în fața Camping Arco, acolo unde lăsasem mașina la copt în soare. Nu conta, ne super răcorise ploaia care ne-a udat bine pe coborâre.

Alte resurse: