Ajunși în zona Cortina d’Ampezzo și familiarizându-ne deja cu Cinque Torri, am tânjit rapid către peretele impozant care se vedea din vârful Torre Grande, fața sud-estică a Tofana di Rozes (3225 m). Era mare, era foarte mare și domina priveliștea oricum m-aș fi uitat la el. În ciuda faptului că masivul ascuțit din dreapta, Tofana di Mezzo (3244m), este mai înalt, tot peretele ăsta arăta interesant.

Tofana di Rozes intra in nori, la munte in Dolomiti

Grupul Tofanelor are trei vârfuri, cu Tofana di Mezzo al treilea vârf ca înălțime din Alpii Dolomiți. Am fi intrat noi în traseu acolo din prima zi, dar mă temeam că nu o să mă țină încheietura pentru un efort de 400 metri +. Voiam un traseu mai greu, dar până la urmă am ajuns la Primo Spigolo / First Pillar, un clasic ușor comparativ cu ce mai oferă peretele.

Chiar și așa aveam emoții, am întors schița pe toate părțile. Oare nu este prea greu pasul de 7-? Era diedru, mă duruse mâna tare pe fisură laterală ultima dată. No, asta e, încercăm. Aș fi regretat prea tare să nu intru în așa frumusețe de perete. Alex se uita la un cu totul alt traseu, dar nu am vrut sub nicio formă să încerc un traseu cu gradul V de Dolomiți susținut.

alpinism italia dolomiti traseul Primo Spigolo, Tofana di Roses

Traseul: Primo Spigolo / First Pillar / Primul Pilier
Amplasare: Masivul Tofanelor, Vârful Tofana di Rozes, Munții Alpii Dolomiți, Italia
Dificultate: 483 metri, 10 lungimi lungi de coardă, pas de V+
Asigurări: regrupări pe spituri la aproximativ 50 metri, două mâini de pitoane pe toata lungimea traseului. Necesită asigurări mobile.
Echipa: Alex, eu și orteza

topo folosit: în germană

Surse de apă: refugiul Dibona și Refugiul Giussani

Apropierea de traseu, cel mai rapid, se face de la Refugiul Dibona, unde am ajuns cu mașina. Aventura începe din Cortina d’Ampezzo, defapt, pentru că o porțiune din drum înainte de cabană, deși asfaltată, este suficient de îngustă cât să nu permită două benzi. Nu poți să te uiți ca omul în dreapta și în stânga, la pereții care te înconjoară, că hop o mașină vine hotărât din față și unul trebuie să se întoarcă un pic sau să iasă în refugiile ocazionale. Ce oameni, nu pun și ei o autostradă acolo (glumă)

profil pilier primo spigolo_tofana di rozes_dolomiti (4)

De la Refugiul Dibona am urcat pe potecă marcată 40-50 minute până la baza pilierului. Nu că ar fi greu de ratat, cum ieși din pădure te întâmpină un perete superb în nuanțe gri-roșiatic. Primo Spigolo, Primul Pilier, un țanc, în limbajul alpinistului de Bucegi :p. Era tăiat ca o lamă în extremitatea dreaptă a peretelui, clar vizibil că nu ajunge în cel mai înalt punct al acestuia. Pe lângă potecă, la umbra jnepenilor, vedeam cu coada ochilor că erau orhidee sălbatice. Doar le remarcam, eram prea în priză ca să mă opresc să le admir. În față era o echipă ce urca aparent spre perete, așa că am accelerat un pic, din dorința de a nu fi chiar ultimii care intrăm în traseu.

Nu este deloc plăcut să aștepți la coadă în perete după diverse echipe. Nu mai spun că erau deja vreo 3 grupuri în perete. Pfoa, clar era popular. În Dolomiți se pare că este o perioadă de vârf la intrarea în trasee, undeva între orele 7:30 și 10. Deci idealul este ori să ajungi mai devreme ori mai târziu. Altfel, coadă.primo spigolo_tofana di rozes_dolomiti (11)

O marmotă grăsană m-a piuit când m-am apropiat de perete. Creaturile astea drăgălașe stau de șase și își anunță suratele când se apropie cineva. A așteptat destul de mult până s-a ascuns. Eu aș fi luat-o în brațe și aș fi smotocit-o grozav, dar ea nu părea încântată e idee, s-a ascuns sub un bolovan 😀

Ce echipament am avut cu noi: pe lângă setul standard de alpinism, un sert de hexuri/ torque nuts, un set de nuci offset, un set de frienduri DMM, multe anouri. Le-am folosit cam pe toate, cel puțin o dată.

Descriere traseu Primo Spigolo / Primul Pilier

Prima lungime din Primo Spigolo pornește pe o față căzută ușoară și regrupează la stânga diedrului care avea să fie pasul traseului și cea de-a doua lungime.

primele doua lungimi din first pillar, tofana di rozesEchipa din fața noastră avea un ghid care părea să știe traseul pe derost. Arata într-un fel când am văzut ghidul depășind secundul echipei din față și apoi filându-și cei doi secunzi pe lângă el. Super înghesuială.

Diedrul are prize mari și clare la picioare, doar că este expus și are doar 3-4 pitoane. După noi a apărut o echipă de trei băieți italieni care, cât îl filam pe Alex, s-a gândit să facă tot felul de remarci “inteligente” despre bucuria de a avea o fată în față în traseu, chiar dacă este poisbil să se miște mai încet. Pesemne se gândeau că italiana este o limbă foarte criptică pentru restul planetei. Ce pot să spun? Nu ne-am mai întâlnit cu ei, nu știu dacă s-au retras sau pur și simplu s-au mișcat foarte încet.

diedrul cu pasul traseului, Primo Spigolo - Tofana di Rozes

 

Poză cu cei doi secunzi: eu și orteza

priveliste first pillar, tofana di rozes

A treia lungime rămâne pe stânga crestei, pe o serie de fețe căzute și burtici. Este teren ușor și așa am ajuns – mergând la inspirație – să ratăm spiturile și să regrupăm la un piton, o clepsidră și o nucă după 65 metri. Începeam promițător, cu mers concomitent.

a treia lungime, pe teren usor, cu un horn spectaculos pe stanga, Primo Spigolo, tofana di roses, dolomiti

A patra lungime continuă pe linia crestei până la un prag comod unde, ușor dreapta, este regruparea.

Calcarul de Dolomiți este ceva deosebit, îmi dă senzația unui puzzle lipit după ce a fost turnat. Stânca are multe denivelări, spărturi, praguri și pare super friabilă și când este compactă. Prin urmare, îmi era greu să o “descifrez” și să îmi dau seama dacă deasupra mea este o priză bună sau doar un prag șlefuit, un loz necâștigător. Asta a fost o constantă sursă de îngrijorare, sperând eu să nu nimeresc să înțep vreo priză cu mâna dreaptă, care mă super scurtcircuita la astfel de obstacole

Altfel, ambientul masivului Tofana di Rozes este spectaculos iar priveliștea superbă. În stânga este un perete impozant unde o echipă ne-a testat tăria stării de zen cu strigăte și comenzi care variau de la dure la speriate și disperate. Cineva nu se mai simțea bine în traseul ăla de ceva timp…

A cincea lungime traversează orizontal dreapta vreo 10 metri după care prinde un diedru cu vreo 3 pitoane și un păsuleț expus peste o burtică. Regruparea imediat după, înainte de o traversare orizontal stânga.
Este ceva cu dolomita și modul în care a favorizat formarea de brâne stâncoase orizontale, expuse. Sunt plini Dolomiți de ele.

Aș fi putut să fac o poză mai de perspectivă, dar pentru că până acolo Alex nu avea nicio asigurare, am preferat să ratez momentul și să fiu atentă la filat:

traversare pe dreapta crestei, First Pillar, Tofana di Roses

A șasea lungime traversează – teoretic – vreo 15-20 metri stânga, orizontal. Numai că nouă ni s-a părut mai comod ca după primii 6 metri să mergem în sus pe teren ușor și să nu facem toată traversarea asta expusă. A urmat o lungime ușurică, de aproape peste 60 metri, doar pe asigurări mobile, care ne-a dus pe o pășune orizontală la capătul căreia se afla regruparea.

Doi alpiniști vorbitori de limbă similară cu rusa stăteau la bronzat, cu corzile strânse. Nu ar fi o priveliște așa de neobișnuită, dacă nu am fi fost pe o platformă din stâncă la mijlocul peretelui. Am trecut pe lângă ei ușor nedumerită, uitându-mă de unde ar putea să urce niște oameni cu semicorzile strânse frumos. Așteptau ca echipa condusă de un băiat pe la vreo 14 ani să avanseze, erau cu o lungime în fața lor și nu au vrut să îi preseze.

alpinisti admirand privelistea din mijlocul peretelui, Tofana di Rozes, Alpii Dolomiti

 

Poteca de coborâre de la Refugiul Giussani, tăiată curat în grohotișul care semăna cu zăpada de la depărtare. Era plină ochi de călători:

poteca de coborare de la refugiul Giussani, grupul Tofanelor

A șaptea lungime pornește pe stânga crestei, pe teren ușor, traversând ușor stânga într-un horn. Ieșirea din el este surplombată, spectaculoasă și expusă, cu prize mari la mâini și hăul sub tine. Este asigurat, dar nu foarte asigurat, cu vreo 3 pitoane.

Alex traversând spre horn, First Pillar, Tofana di Roses, alpii dolomiti

Ieșirea din horn cu tot peretele sub tine:

ieșirea din horn, Primo Spigolo, TOfana di Rozes

A opta lungime continuă pe creastă, pe teren ușor

A noua lungime – traversăm stânga descendent până la baza unui horn care nu avea asigurări, un pic ud și un pic spălat la ieșire. Nu era greu, dar era neasigurat. Alex a plasat aici un hex și o nucă. Ieșim pe stânga hornului și apoi regrupăm în dreapta crestei.

horn spre iesirea din Primo Spigolo, Dolomiti

priveliste alpii dolomiti first pillar tofana di rozes

A zecea lungime pornește deasupra regrupării, peste o burtică și continuă pe teren mai ușor până ce iese pe creastă, unde urmează vreo 20 metri aproape orizontali până la formațiunea stâncoasă de ciupercă ce anunță ieșirea. Lungimea are vreo 62 metri, dar este un spit cu vreo 15 metri înainte de ieșire unde s-ar putea regrupa. Eu am ieșit din regrupare și în timpul ăsta mă bucuram că nu este teren dificil, combinat cu teamă și încordare la burtica surplombată că dacă alunec nu e de bine (nu știam dacă deja eram filată).

semnul ca ieseam din Primo Spigolo, coloana de la final, Tofana di Rozes, Dolomiti

Uai, ce traseu frumos și ce priveliște superbă a zonei. Te îmbeți cu și de la înălțimi în Tofana di Rozes.

 

Retragerea din Tofana di Rozes

Ajunși pe platoul de la capătul pilierului, o potecă ne îmbina la niște traversări expuse care anunțau retragerea către Refugiul Giussani. Pe alocuri mai există ancore se asigurare, mai ales unde poteca este ruptă de vărsarea grohotișului.

poteca de retragere din peretele Tofana di Rozes, primo spigolo

Pe o porțiune unde poteca este umplută de un morman de nisip, ca o mini avalanșă, am avut super emoții să cobor în vreme ce doi băieți alergau prin fața mea. Shesh, ce siguranță au unii pe terenul ăsta. Ce e drept, când unul dintre ei a călcat strâmb doar spre a se reechilibra repede, nu m-am mai gândit că aș vrea și eu să merg așa. Sub noi erau sute de metri de perete.

Am apreciat și faptul că o echipă ne-a lăsat să trecem primii, deși veneau tare din spate și le-am oferit să continue. Unii alpiniști sunt și domni.

panorama cu Dolomitii, de pe retragerea din Tofana di Rozes

Ruinele Refugiului Cantorf, o fostă garnizoană militară din Primul Război Mondial, pe care cred că italienii o păstrează ca atracție turistică. Aici este tărâmul via ferratelor amplasate de armată.

Rifugio Cantorf abandonat. Fostă reședință militară din Primul Razboi Mondial

Refugiul Giussani:

De la refugiu am coborât agale prin soare, pe o potecă ce seamănă cu o șosea la cât de largă și bine bătută este. Umbrele se jucau pe pereții din jurul nostru, pe unde se găsesc o multitudine de via ferrate, amintire a războaielor mondiale și a unor momente în care munții nu erau urcați pentru frumusețea lor și pentru sentimentul de libertate.

coborare din Tofana di Rozes, pe la Refugiul Giussani, alpii dolomiti

plimbare pe potecile din Dolomiti, grupul Tofanelor

Masivele calcaroase din Dolomiți par permanent ninse. Când te apropii, ninsoarea se concretizează într-un grohotiș fin, vărsat de măcinarea calcarului. Este un spectacol de lumini și contraste. Nu degeaba este parcul natural Dolomiți monument UNESCO, nu ar avea ce poze să mai pună pe cutiile se lapte sau pe ambaljele de ciocolată dacă ar distruge natura de aici.

coborare de la refugiul Giussani, Tofanele din Dolomiti

Pe lângă noi au trecut și vreo doi alergători montani. Nici nu mă miră, priveliștea era atât de faină și panta atât de blândă încât te îmbia grozav să își lași picioarele să umble și să alergi ca un copil prin natură.

Câteva hărți ale zonei:

Priveliști capturate cu un alt aparat foto, cu un mirrorless Sony A6000 care știe să facă poze și când posesorul lui nu:

A fost o zi superbă, un traseu frumos și o priveliște încântătoare. Nu mai fusesem în Dolomiți și ce păcat ar fi fost să nu ajung în sfârșit la așa peisaje.