Traseu circuit: Lacul Misurina – Refugiul Auronzo (2320 m) – Refugiul Lavaredo – Capanna dei Pastori – Refugiul Auronzo – Lacul Misurina
Poteca: nr 101
Distanță: circuitul complet are aproximativ 9-10 km, aproximativ 4 ore plimbare ușoară și contemplativă

Grupul din Dolomiți intitulat Tre Cime este compus din unele dintre cele mai cunoscute vârfuri din Europa, cu siguranță și datorită faptului că fețele lor nordice fac parte din cele 6 cele mai grele fețe nordice din Alpi. Traseele de aici sunt dorite de foarte mulți alpiniști de pe mapamond. Cu siguranță, zona este superbă și merită vizitarea ei și pentru plimbare, nu doar alpinism.

Lacul Misurina, fiica Lacului Sorapiss

Detalii logistice:

Ca să ajungi la Tre Cime trebuie să prinzi drumul care pornește din localitatea Misurina. De aici șoseaua trece pe lângă o barieră unde se plătește taxă de intrare în parc. Altfel, se poate face și trekking până la baza pereților, dar puțini fac asta.

Tarifele pentru intrarea în parc:

  • 24 Euro/mașină/zi sau 16 Euro după ora 15:00 + 5 Euro pentru orice zi extra
  • 12 Euro/motocicletă/zi sau 10 Euro după ora 15:00 + 3 Euro pentru orice zi extra
  • 36 Euro/rulotă sau microbuz sub 10 locuri/zi + 15 Euro pentru orice zi extra
  • 48 Euro/autobuz cu mai puțin de 30 locuri
  • 105 Euro autobuz cu mai mult de 30 locuri

Indiciu care poate ajuta alpiniștii: după ora 21:00 bariera este nepăzită. Mașinile trebuie să ia un bon de ordine de la casă și plătesc suma cuvenită la ieșirea din parc. Tot după ora 21:00… se poate ieși din parc fără să plătești suma respectiva. Riscul asumat este că îți vor lua numărul de înmatriculare de pe camerele video și îți vor trimite amenda acasă :). Noi am mers 4 în mașină, împreună cu Oana și Alex, și s-a împărțit costul.

La baza pereților există numeroase parcări unde îți poți lăsa mașina, în apropiere de refugiul Auronzo. Parcările mai îndepărtate sunt benefice persoanelor care vor să stea mai mult timp în parc, să doarmă în mașină și vor liniște.

Descriere traseu de plimbare în jurul Tre Cime di Lavaredo:

Eram obosiți. După o săptămână și ceva constant pe drumuri, cu mai multe trasee încercate, unele și reușite, cele nereușite erau din cauza accidentării mele, am decis să mai încercăm un traseu în Tre Cime și apoi să ne îndreptăm spre casă. Doar că în parcarea de la refugiu am remarcat că “s-a uitat” jos o bună parte dine chipamentul esențial cățărării. Semn clar că eram obosiți. Noh, asta este. Ne lua mult să coborâm la mașina noastră pentru că ne puneau să plătim din nou intrarea dacă treceam cu mașina, așa că am rămas la ideea de trekking. Numai că nici de trekking nu eram echipați corespunzător. Nu este o idee bună să ai ochii deschiși la culoare și să nu ai ochelari se soare când este cerul curat de nori la 2000 m altitudine. Mergeam ca orbii pe potecă.

Pereții care alcătuiesc zona de cățărare Tre Cime nu sunt doar ai celor trei vârfuri:

Refugiul Auronzo:

trekking circuit tre cime di lavaredo dolomiti italia (8)

Cum plecăm de la Refugiul Auronzo, de unde avem vedere asupra fețelor sudice ale pereților, încep să se arate pe rând vârfurile.

Cima Grande (2998 m) cu fața sudică, pe unde este retragerea clasică din traseele lungi.

Cima Grande di Lavaredo, fața sudică

Cima Piccola (2857 m), care, fie vroba între noi, nu este chiar atât de picola…

Cima Piccola, Tre Cime di Lavaredo, Dolomiti trekking italia

cu două echipe în trasee tăricele:

alpinisti in Cima Piccola, Tre Cime di Lavaredo, Dolomiti

Cima Piccolissima, ca o săgeată spre cer, și ea cu echipe de alpiniști

Cima Piccolissima, Tre Cime di Lavaredo plimbare turistica prin dolomiti

După vreo 10 minute, 15 minute cu tot cu căscat de gură, ajungem la bisericuța Maria Ausiliatrice. Înainte de ea șade blând un bolovan mare, pe care cei cu vedere bună vor observa niște urme de fosile de vreo 30 cm lungime. Cei cu vedere la distanță mai puțin bună, ca mine, vor vedea doar un bolovan mare :D. În fața noastră, la nord, erau Croda Passport și Monte Paterno, nume date în Primul Război Mondial. În dreapta, la est, se vedeau în depărtare Croda dei Toni și Cima d’Auronzo.

bisericuța Maria Ausiliatrice în fața Cimei Picola, munții italieni

Câțiva pași mai jos era Refugiul Lavaredo, la baza feței vestice a Cima Piccola. Locul era asediat de turiști, de toate națiile, culorile și graiuri. Cel mai drăguț era un câine Husky care cred că murea de cald. Poate la fel de rău ca ciobănescul de Berna din fața noastră. Săracii, aveau de-a face cu canicula din Alpi la peste 2000 metri altitudine.

Refugiul Lavaredo, Alpii Dolomiți, cel mai apropiat de tre cime di lavaredo

 

Ca ritmul bărăilor de tobe de la concerte, atunci când le auzi din ce în ce mai tare când te apropii și simți parcă trepidațiile, simți parcă emoția pentru ce știi că te așteaptă un pic mai departe, așa simțeam apropierea de partea nordică a Tre Cime. Știam ce se află dincolo de șa și simțeam energia expectativei. Parcă grăbeam pasul. Dintr-o dată, după vreo 20 de minute în urcare, ajungem într-o șa imensă de unde, în sfârșit, se vedeau fețele nordice ale Tre Cime. Superbe, amenințătoare și, totodată, parcă parcă accesibile.

fețele nordice ale Tre Cime di Lavaredo, panoramă dolomiti plimbare turistica

și iată-le, în toată splendoarea… În ordinea numerelor de pe tricou: Cima Piccola, Cima Grande, Cima Ovest.

Tre Cime di Lavaredo printre flori. istorie alpină de la fața locului

Alpiniști erau deja în primele lungimi din trasee grele precum Phantom der Zinne (cotat “doar” 7c+). Uitându-ne la ei am remarcat cum o ecipă era deja spre jumătatea peretelui. Ei aveau cele mai mari șanse să iasă pe sus și, poate, cea mai mare presiune să o facă. Asta pentru că peretele este din ce în ce mai surplombant pe cât avansează în secțiunea sa centrală. Prin urmare retragerea devine foarte grea, dacă nu imposibilă, după ce se ajunge mai departe în traseu. Echipa aflată ce mai jos, de la care auzeam și comenzi și țipete de încordare a și coborât cât încă eram pe acolo.

alpinisti in Cima Grande, tre cime di lavaredo

Cima Ovest (2973 m), poate mai puțin cunoscută sau aclamată, are cele mai grele trasee dintre cele 3 vârfuri. Aici șade faimoasa rută Pan Aroma deschisă de Alexander Huber, cu grade până la 8c+. Pentru alpiniștii care scriu istorie și pun în serviciul alpinismului gradele enorme de la escaladă, combinându-le cu psihicul puternic care a făcut faimoasă această activitate.

Video cu frații Pou, unii dintre puținii care au reușit să repete traseul lui Huber:


Superb, peretele ăsta este superb!

O echipă în ruta Cassin – Ratti. Cât curaj a avut Cassin să intre într-un perete pe o rută pe care știa că, având la dispoziție mijloacele de atunci, nu se mai poate da jos pe unde a venit. Fie ajunge sus, fi nu ajunge!

alpinisti in ruta Cassin din Cima Ovest, Tre Cime di Lavaredo

Peretele Cima Ovest cu tot cu tavanele din Pan Aroma:

alpiniști în ruta Cassin, Cima Ovest

Refugiul A. Locatteli ar fi fost următorul de pe ruta turistică, dar noi l-am sărit fără prea multă atenție. Eram așa de preocupați să ne uităm în sus încât nu aveam chef să ocolim pe departe pereții. Eram cu topo-ul și încercam să găsim liniile traseelor.

În spatele refugiului Locatteli  sunt Torre di Toblin și, mai departe, Punta dei Tre Scarperi. În stânga, la vest, se vede masivul Croda Rossa d’Ampezzo.

refugiul Locatteli, Tre Cime di Lavaredo, circuit turistic dolomiti

Am tăiat pășunea aridă din fața noastră, din dorința de a fi mai aproape de fețele stâncoase.

 

În spatele nostru, văcuțe parcă scoase din reclamele cu Milka (doar că nu erau mov) pășteau liniștite printre bolovani. Eu încă sunt sigură că au fost plătite special ca să piardă vremea pe acolo, să pozeze în peisaje idilice pentru turiști…

văcuțele care dau laptele pentru ciocolata din alpi

Ochiuri de apă la baza fețelor nordice. Super limpezi și super colorate.

lac colorat în inima Dolomiților, la poalele vârfurilor Tre Cime

Zona este o bucurie de vizitat. Munții sunt foarte frumoși. Într-unul dintre lacuri am văzut copii scăldându-se și jucându-se pe un slackline. Nu prea înțelegeam cum făceau asta pentru că afară, unde era umbră, era suuuuper răcoare în ciuda caniculei. Așa este și în fețele nordice. Deși ți s-ar părea că este cald, pe stâncă este super frig, când nu te vede soarele aproape deloc toată ziua.

Trecem pe lângă Capanna dei Pastori (2283 m) și ținem poteca spre trecătoarea Col di Mezzo (2315 m). De aici lăsăm cimele în urmă și continuăm pe curbă de nivel înapoi spre Refugiul Auronzo. Iarăși întâlnim văcuțe plătite să pozeze pentru turiști, undele chiar iubitoare de carte, la cum trăgeau la topo-ul pe care îl aveam cu noi 😀

În vale scânteia Lacul Misurina, de unde venisem. Tot în depărtare se zărea Masivul Sorapis, unde fusesem cu o zi înainte, și Grupul Cadini Misurina. În prim plan dăm peste o pășune asediată de sute de momâi. Cred că majoritatea turiștilor simte îndemnul să contribuie la opera asta de artă. Erau mai multe decât văzusem pe Vârful Musala, în Bulgaria.

În Refugiul Auronzo toate camerele erau ocupate pentru următoarele 3 zile. Prin urmare, dacă vreți să stați acolo, rezervați din timp.

La întoarcere, pe o bucată de drum, luăm autostopul. Culmea este că nimeni nu a oprit… până la un Mercedes ultimul răgnet, decapotat. Cuplul austriac din mașină ne-au dus până în Misurina. E și asta o experiență, să mergi cu o mașină decapotată printre crestele Dolomiților.

Îi lăsam pe Oana și Alex să se mai cațere vreo două zile în cime. Aveau să parcurgă împreuna cu Cosmin ruta Preuss din Cima Piccolissima. Alex Sava și Cosmin Andron aveau să parcurgă și ruta Comici-Dimai din fața nordică Cima Grande. Cam tot pe atunci Cătălin Crețu și Vali Chiriac aveau să parcurgă tot Comici – Dimai. Cu doi ani în urmă, Mihai Voitescu, Adrian Zamfir și Cătălin Dobre au făcut… ghici ce traseu!

Mă super bucur pentru ei, pentru că alpiniștii români au început să iasă din țară, să ia contact cu pereții unde s-a scris istoria alpină și să aducă înapoi un nou ambient, o nouă percepție a posibilului. Eu una îi aștept cu nerăbdare acum să avanseze în gradele de escaladă și să se aventureze în traseele mai noi din același perete :D.

Ce iubite sunt fețele nordice din Tre Cime. Vreaaaau și eu să merg acolo!