Traseu: satul Cheia – Creasta Zăganu-Gropșoarele – Vârful Gropșoarele – la Răscruce – Cabana Muntele Roșu – satul Cheia, Munții Ciucaș (cum arată iarna)

Marcaje turistice urmate:

  • cruce roșie: din Cheia pe Creasta Zăganu-Gropșoarele,
  • triunghi roșu: după la Răscruce până la Cabana Muntele Roșu
  • bandă galbenă: de la Cabana Muntele Roșu până în satul Cheia

Cine: Tibi & je
Când: septembre 2015
Condiție traseu: umed

Cazare: Cabana Silva (65 lei/noapte/căsuță de două paturi)

Între mine și Tibi eu sunt cea mai mică de înălțime, cu un onorabil 1,76. Cu toate acestea, amândoi am fost de acord că ar fi timpul să încercăm să mai creștem. Cum zicala din bătrâni spune că dacă te plouă te faci mai mare (preferabil nu în kilograme), ne-am propus să ieșim la o tură de trekking mai lungă prin Munții Ciucaș.

Am plecat sâmbătă dimineața din București, la ora 6:30, 6:45, 7:00 din Autogara Basarab. Acolo este o firmă de incompetenți care transportă persoane în Cheia, via Măneciu. Era preludiu unei aventuri cu microbuzul, de care aveam să aflăm duminică. Să vă arăt cum percep unii români conceptul de stat la coadă:

coada la microbuz catre muntii ciucas, din autogara basarab

După ce am plecat cu întârziere și unii oameni nici măcar nu au avut loc de stat jos, am urmat drumul via Ploiești către satul Cheia, de la baza Munților Ciucaș. Din centrul satului, am coborât un pic ca să prindem marcajul cruce roșie către Creasta Zăganu-Gropșoarele.

plimbare pe calea vacii prin satul Cheia, spre Muntii Ciucas

Trecem pe lângă ce pare a fi un muzeu și continuăm pe cruce roși până intersectăm drumul național. De aici poteca ne urcă doar prin pădure, printre copaci care par să aibă sute de ani, ochiuri de apă și… marcaje nenumărate de la maratonul Ciucaș. Chiar trebuiau să lase sorcovele în pădure?

marcaje coloare de la maratonul Ciucaș, împânzind pădurile

Colorit natural al pădurii, mult mai arătos decât vopseaua lăsată de organizatori: mușchi parcă strălucind în pădurea plină de apă

mușchi prin pădurile din Munții Ciucaș, spre Creasta Zăganu-Gropșoarele

 

Prima porțiune din traseu are și cea mai consistentă urcare, până într-o poieniță în mijlocul căreia este amplasată o stână. Aici, copaci groși, cât ar trebui 3 Ioane ca să îi cuprindă, stau de veghe din vremuri de mult trecute.

copac trăznit în poiana de la baza Zăganu-Gropșoarele

Era super liniște. Nici țipenie de om. Norii negri se foiau deasupra abruptului, dar noi eram într-un ochi de lumină.

Brândușă bănățeană:

brandusa de toamna muntii ciucas

Urcând cătinel și stând de vorbă despre all things geekish precum aplicații de telefon, bannere media sau ad blockere, nici nu am remarcat cum am intrat în nori și nimic nu se mai vedea în jurul nostru. Eureka, ajunsesem pe Creasta Zăganu – Gropșoarele, cea faimoasă pentru priveliștile superbe. Doar că… unde erau priveliștile?

plimbare pe creasta zaganu-gropsoarele printre nori si ploaie, ciucas

mare de jnepeni și brazi prin Ciucaș

În curând avea să ne fie dor de creasta fără priveliști, dar pseudo-uscată, pentru că pe la jumătatea traseului ceața s-a îndesit și a început să ne plouă. Pentru că apreciem un comportament consistent, apreciam că ploaia ne-a însoțit, mai intens sau mai ușurel, până la Cabana Silva, de la poalele Muntelui Roșu.

turn din congolomerat pe creasta ZĂganu-Gropșoarele, muntii ciucas pe ceata

Cât am mai avut de mers pe creastă, am urmat o serie de urcări și coborâri line, pe o parte sau alta a crestei. Uneori poteca este populată cu grohotiș, alteori doar din pământ, depinde cum și-a ales culoar de scurgere apa. O plimbare plăcută. Deși creastă, traseul nu are decât o secțiune mai expusă, echipată cu un cablu vechi și obosit.

secțiune mai expusă pe creasta Zăganu-Gropșoarele, echipată cu cablu, munții ciucaș

Pe alocuri marcajele sunt destul de rare. Poate într-o zi senină nu aș fi remarcat aspectul ăsta, dar când ai vizibilitate 20-30 metri în față, remarci că nu mai știi de ești pe potecă marcată ori ba. Pe Vârful Gropșoarele ne-am rătăcit de-a binele, nu se vedea deloc încotro. Ne-au scos din belea o hartă și o busolă de iPhone.

Uneori, marcajele lipsă de pe traseul oficial erau suplimentate de puncte multicolore de la (ultra) maratonul proaspăt organizat, ba uneori și de mici semnale fosforescente atașate de bețișoare și lăsate pe traseu (astea ar putea totuși să fie utile noaptea). Cert este că mi se par ușor abuzive marcajele astea multicolore peste tot, sper ca ploile să le spele în scurt timp și nu or să tot acumuleze.

pânză de păianjen printre jnepeni

Când a început să plouă, Tibi insista că nu este ploaie până nu bate la orizontală. Când unghiul picăturilor de ploaie a nceput să se încline, am încetat să mai cobim :))

Nici nu am remarcat când am trecut pe triunghi roșu și am început să coborâm spre Cabanele Muntele Roșu și Silva. Am recunoscut însă conformația terenului din alte ture prin zonă. Ce știam este că am bălți în încălțăminte și cp mă felicitam că mi-am pus, foarte old school, hainele de schimb în punghi.

La Cabana Silva am închiriat o căsuță cu două paturi, care costă 65 lei/noapte și are pe lângă cuier un prețios calorifer. Nimic nu se compară cu un mijloc de a-ți usca încălțămintea.

Alte prețuri de la cabană:

  • o supă: 8-9 lei
  • felul doi: 18,5 lei (depinde de ce este în ziua cu pricina făcut)
  • o ciocolată caldă: 2,5 lei

A doua zi vremea nici măcar nu a mai sinchisit să ne păcălească cu ideea că am pueta face vreun traseu, a tropăit liniștită și constantă pe acoperiș. Am coborât direct spre satul Cheia. Și noi care ne-am fi dorit să facem Muchia Bratocea. Uof, altă dată.

pădure în cețuri, Munții Ciucaș, carpatii romaniei

Cețuri prin păduri și lumini difuze. Numai bune să pună în evidență începutul de culori de toamnă.

plimbare prin cețuri și păduri, Munții Ciucaș

Satul Cheia încă are niște case mai vechi, îmbrăcată în șipcă, foarte frumoase. Nu înțeleg de ce își fac vile opulente oamenii din zonele astea, care nu au nicio legătură cu arhitectura zonei. Par super grosolane.

Urmând banda galbenă am coborât repede în satul Cheia, de unde voiam să luăm din nou microbuzul spre București. Teoretic, aveam aproape din oră în oră. Practic, după ce am așteptat vreo două ore și ne-am amăgit cu nuci verzi șu urdă, ne-am gândit că ce ar fi să sunăm la firma cu pricina să verificăm. Surpriză, ne tot închidea apelul. Pesemne îi deranjam duminică după masa :)).

Sunăm la autogara Basarab și suntem informați că microbuzele pleacă de acolo conform program. Deci undeva se rupea filmul și acesta era probabil Măneciu. Nu sunt suficienți clienți cât firma asta, care are program publicat pe site, să considere că merită să vină până în Cheia. După nenumărate apeluri ni se răspunde, totuși, că este posibil să vină un microbuz pe la ora 17:00. Bun, deci luăm autostopul. Tibi trece la înaintare, scoate piciorul gol în față și începe să semnalizeze șoferii; nu îi ia zece minute să prindă o cursă până în Măneciu. De acolo ne-a mai dus un nene drăguț până în Ploiești Vest, chiar până la gară. Nu înainte ca unul cu dubă roșie să încerce să ne jecmănească de 10 lei pentru o distanță infimă. Ăsta era la vânătoare de autostopiști, un șarlatan. Întâi ne-a invitat înăuntru, ne-a așezat rucsacurile în portbagaj și, după ce intrăm ne spune sentința: 10 lei. Hold your horsies! Reset. Ne dăm jos, ne punem din nou la stop. Nici nu era de bani, era principial.

Până la urmă a fost o ieșire tare drăguță date fiind condițiile meteo. Ne-am și mișcat puțin, am schimbat păreri despre aplicații de smartphone și am și experimentat mersul cu stopul în zona Prahova 😀

Să nu mai spun că am găsit nuci verzi, desertul copilăriei mele!

catină, urdă si nuci verzi