Vlad Condratov este unul dintre alpiniștii cu experiență din Cheile Bicazului, care adeseori face echipă alături de Cătălin Crețu, la a cărui inițiere în alpinism a contribuit semnificativ. Cu mulți ani de activitate, Vlad a parcurs multe dintre traseele clasice bătute în marii pereți din România, printre ele: Traseul Speranței sau Fisura Albastră în Peretele Văii Albe, Pheonix în Buila-Vânturarița, Fight for Life sau Madona Neagră din Cheile Turzii, faimoasele rute dedicate de artificial Armata sau Tavanelor din Bicaz. Pe lângă asta, a început să iasă la cățărat și dincolo de granițe. Cum se zice că școala de cățărare în stil artificial în Cheile Bicaz o faci cel mai repede, Vlad are probabil multe povești de spus pe tema asta.

L-am cunoscut recent pe Vlad, înainte îl știam doar prin descrierile de trasee pe care le publica pe blogul personal, foarte utile mai ales pentru Cheile Bicazului, despre care nu prea se găsesc informații de actualitate. Cunoscându-l, mi-a lăsat impresia unei persoane elegante, modeste și care are multe lucruri faine de povestit. Dar îl las pe el să vă “spună” mai multe 🙂

vlad condratov_alpinist_interviu (1)

1. Cum ai ajuns să te cațeri?

Păi, am început să mă cațăr în mai 1994. În acel an eram încă student și, dintr-o întâmplare, am dat peste un afiș cu o școală de ghizi montani organizată de către clubul montan Studmont din Iași. Trebuie să menționez că până atunci nu am avut nicio treabă cu muntele deși aveam deja 25 de ani. Totuși, m-am înscris și am început să particip la cursurile teoretice de la Casa Studenților. Unul din cursuri era despre alpinism și era susținut de nimeni altul decât domnul Micki Buchholtzer, probabil inițiatorul cățărării în Iași. Printre altele, el ne-a prezentat și un film pe casetă video cu Patrick Edlinger – La vie au bout des doigts. Vreau să spun că a fost dragoste la prima vedere pentru ce făcea acel om pe stâncă. Mi-am zis în sinea mea că vreau să fac și eu ce făcea el. Am cerut la sfârșitul prezentării caseta cu împrumut să îi fac o copie. Domnul Micki, foarte amabil din fire, bineînțeles că s-a oferit să îmi facă el o copie. După aceea, la scurt timp am descoperit Poligoanele de cățărare amenajate la Repedea (Bucium) și am început inițial o cățărare empirică, cam cum văzusem în acel film. După vreo 2 luni am absolvit școala de ghizi în Rarău, culminând cu urcarea solo pe Pietrele Doamnei (cea mijlocie). În vacanța de vară am dat și peste cartea lui Cuxi, pe care am citit-o pe nerăsuflate. Impactul a fost atât de mare încat imediat ce am revenit în Iași, m-am dus direct la poligoane să mă cațăr. Aveam o poftă nebună. Neavând coardă sau alt echipament și bineînțeles nici experiență, am căzut de la peste 8 metri, fracturându-mi ambele picioare. În cele 3 luni de imobilizare la pat am citit, bineînțeles, tot cărți de munte și visam ieșiri la munte. Deci cam așa am început eu să mă cațăr.

2. Ești “ceea ce te cațeri”?

Nu cred că se poate spune așa. Sunt de fapt un cățărător amator, de ocazie, de plăcere aș spune, deși m-am chinuit și am suferit în multe trasee grele. Cum să zic, a fost o suferință plăcută, cu excepția micilor accidentări. Nu am vizat niciodată performanță, probabil pentru că am fost destul de conștient că trebuie să te sacrifici pe tine și pe cei de lângă tine pentru aceasta și nu am putut s-o fac.

3. De ce te temi cel mai tare (în sportul ăsta)?

Cel mai tare mă tem de faptul că aș putea ajunge în situația de a nu mai putea să mă cațăr. Cred că e un fel de instinct de conservare. Auzisem la un moment dat o vorbă: un alpinist bun este un alpinist care ajunge bătrân. Adică, prefer să mă cațăr fără să am neapărat nu știu ce mari realizări, dar să ajung să mă pot cățăra până la adânci bătrânețe.

4. Trei cățărători care te inspiră

Mi-a plăcut de Patrick Edlinger de cum l-am văzut pentru prima dată, îmi place de Alex Huber care este un cățărător polivalent iar de la noi din țară, ce să zic, sunt foarte mulți cățărători talentați și motivați pe care îi poți lua drept model.

5. Esti unul dintre cățărătorii cu experiență în Cheile Bicazului. Cum vezi că s-a modificat cățărarea în chei de-a lungul timpului?

Dacă sunt considerat unul din cățărătorii cu experiență în Cheile Bicazului e doar prin prisma faptului că am mers la cățărat mult în această zonă, chiar am încercat împreună cu Cătălin Crețu să ne cățărăm pe trasee pe care nu le mai urcase nimeni de multă vreme. Iar multe trasee frumoase le-am repetat chiar și de 10 ori fără să mă plictisesc, bineînțeles de cele mai multe ori cu parteneri diferiți sau în anotimpuri diferite. Pot afirma că în Cheile Bicazului se parcurg tot mai puțin traseele clasice de alpinism și o explicație ar fi că ele devin încet încet trasee de adevărată aventură: au multă iarbă și stânca murdară, au pitoane ruginite și slabe, orientarea este uneori dificilă, retragerile pot fi complicate. Cățărătorii noi nu mai doresc să-și asume riscuri. Este adevărat că o curățare și reamenajare a acestor trasee nu o poate face oricine, dar eu spre exemplu nu prea am timp.

vlad condratov in traseul Sperantei, Valea Alba

6. S-a modificat de-a lungul timpului modul în care privești cățărarararea? Dacă da, cum?

Aș putea spune că nu s-a schimbat prea mult modul în care privesc eu alpinismul și cățărarea față de acum mai bine de 20 de ani de când am început. Pentru mine e o pasiune pe viață. Cu siguranță în ultima vreme încep să conștientizez tot mai puternic pericolele, consecintele și să risc tot mai puțin. Încep să mă axez spre cățărarea de plăcere, asta și din cauză că am tot mai puțin timp pentru antrenament.

7. Membru al unui club sportiv? De ce?

Inițial am început ca membru al unui club de munte studențesc “Studmont”, ulterior acesta a dispărut. Prin 2004 parcă, împreună cu 2 prieteni, am înființat Alpin Club “Repedea” Iași, dar trebuie să recunosc că eu nu m-am implicat prea mult. Scopul afilierii la un club a fost în principal dorința de apartenență la o comunitate, socializare.

8. De ce crezi ca este nevoie pentru creșterea sportului în România?

După părerea mea, ca să poată crește acest sport, ar trebui să existe cât mai multe cluburi și antrenori. Fără antrenori adevărați, care să formeze sportivi, va fi greu. Deasemenea, ar trebui închegată mai puternic comunitatea cățărătorilor prin mai multe întâlniri, reuniuni, festivaluri alpine. De exemplu, începand cu anul acesta, se organizează în Cheile Bicazului Memorialul Micki Buchholtzer în amintirea marelui alpinist și antrenor al ieșenilor. Sperăm să fie un mic pas spre o reuniune a cât mai multor cățărători de peste tot, fie alpiniști sau doar practicanți ai escaladei sau bouldering-ului, tineri sau mai puțin tineri, iar în felul acesta să popularizăm cât mai mult și zona Cheilor Bicazului.

9. Care simți că este cea mai mare realizare a ta în materie de cățărare? 

Cea mai mare realizare a mea în materie de cățărare e că l-am descoperit pe Cătălin Crețu, cu care am făcut foarte multe și de care sunt mândru.

echipa Vlad Condratov - Catalin Cretu interviu

10. Povesteste-ne un pic despre un moment foarte stresant la cățărat. Cum ai trecut prin și peste el?

Trebuie sa recunosc că am avut câteva momente critice la munte. Mici accidente, dar un moment destul de epopeic a fost când a trebuit să rămânem peste noapte în Refugiul Ascuțit fără sa fim pregătiți de bivuac. A fost o noapte foarte lungă și rece în care nu am dormit aproape deloc încercând permanent să fac mișcare ca să mă încălzesc. În fine, consider că stresul apare în cățărare când intervin momente sau factori pe care le putem controla mai greu sau deloc: furtuni, pericole de căderi de pietre sau de avalanșă etc.

11. Povesteste-ne un pic despre un moment fain alături de un partener de cățărare. De ce a fost fain?

Orice traseu terminat cu bine alături de partenerul de coarda este pentru mine un moment fain, cu o bucurie lăuntrică de obicei de nedescris în cuvinte. Când mai ai parte și de spectacole gratuite ale naturii, care este foarte generoasă în acest sens, chiar nu știi dacă îți mai dorești altceva, decât poate să ajungi mai repede acasă lângă cei dragi.

vlad condratov la cascada de gheata catarat interviu

12. Cum reușești să balansezi viața de familie, profesia și cățărarea?

Din păcate e din ce in ce mai greu să balansez toate aceste aspecte ale vieții. Din această cauză nu mă mai pot bucura de atât de multe ieșiri la munte pe cât aș vrea, dar în același timp sunt conștient că și familia are nevoie de atenția mea. Profesia, pe de altă parte, nu mă încurcă deoarece nu trebuie să lucrez în weekend.

13. La ce nu ai renunța pentru cățărat?

Nu știu ce să raspund la această întrebare, pot fi multe lucruri la care nu aș renunța. Cu siguranță nu aș renunța la viață și la familie. Totuși, fiind o pasiune foarte puternic înrădăcinată în mine, mi-e foarte greu să o pun în balanță cu altele și aș prefera să nu fiu pus în situația de a alege, să fiu înțeles că am mare nevoie și de asta ca să fiu eu însumi.

14. Ce nu te întreabă nimeni, dar ai vrea să răspunzi?

Nu cred că e cazul la mine să existe ceva care nu am fost întrebat și să nu fi răspuns, căci eu oricum de cele mai multe ori vorbesc neîntrebat… :)))

15. Care este răspunsul?

Oricum un lucru pe care probabil nu îl știe lumea despre mine și aș vrea să-l recunosc e faptul că în multe momente îmi este frică. În schimb, am citit undeva că a fi fricos în practicarea alpinismului e un lucru bun. 🙂

Din poveștile lui Vlad mai puteți citi pe blogul său personal, pe care nu prea mai publică articole (deocamdată?): vladcondratov.blogspot.ro. Actualizate sunt albumele sale găzduite pe Picasa.