Ion Neagoe, cunoscut sub porecla de “Nușu“, este un sportiv foarte cunoscut de oamenii muntelui, din diverse discipline de activitate. Poate și pentru că Nușu este activ în așa de multe sporturi montane, printre care alpinism, maratoane, schi de tură. Locuiește în Brașov și, când nu străbate munții României, iese la cățărat în Alpi, în Munții Caucaz sau alte masive montane pe care își pune ochii. De dată relativ recentă a fost pe Vârful Lenin, în Podișul Pamir, și pe Matterhorn, în mai apropiații Alpi Elvețieni.

Totodată, Nușu se implică activ în Asociația Ghizilor Montani din România, unde este instructor.

Prima dată când am auzit de el a fost datorită faimoasei sale cutezanțe și pentru viteza cu care parcurgea traseele din marii pereți de cățărare ai Munților Bucegi. Cumva, dedicarea sa îndelungată activităților montane îmi transmite o mare dragoste pentru munte și natură.

Nușu pe schi de tură/schi alpinism

Cum te-ai apucat de cățărat?

Îmi amintesc foarte bine un loc denumit “La sfatul uriaşilor”, unde, copil fiind,  am dormit în cort, iar a doua zi am urcat pe Valea Albă, timp în care naşul meu făcea Fisura Albastră. La mult timp după aceea mi-a arătat “tendorul”, un dispozitiv pe care îl foloseau ca să treacă un pasaj mai dificil şi fără asigurări, de deasupra Bivuacului 1 şi manufacturat în Steagu Roşu. Tot acolo şi-au făcut o parte din carabiniere (şi acum port cu mândrie una dintre ele), ciocanul, pitoanele, iar hamul era făcut din chingă de pompieri, casca era una de motociclist, pe care am folosit-o şi eu în primele trasee din Herculane (Fisura Diavolului, Hornul Şoimului, Surplombele din Vâlcel). Într-o altă tură, am urcat pe Valea Coştilei, împreună cu naşii, iar la coborâre pe Brâna aeriană m-au legat în coardă şi am fost tare mândru de treaba asta.

Dar cu adevărat pot spune că m-am căţărat prima dată la Piatra Scrisă, pe un traseu bătut de Floricioiu, unde naşul meu a pus o manşă şi m-a asigurat. Mi se păruse simplu şi n-am putut înţelege de ce nu pot să urc mai sus de primii metri. Asta a fost prima şi ultima mea încercare până în anii studenţiei de a face alpinism.

Am continuat însă să merg pe o mulţime de văi din Bucegi, Piatra Craiului, pe trasee marcate şi nemarcate, vara şi iarna, cu prietenii şi colegii de liceu, cu vărul meu – cu care am făcut şi primul nostru traseu de alpinism, Hornul Frumos dn Prăpastia Ursului, echipaţi cu 7 “pompieri”, o coardă tare ca un băţ şi câte o pereche de papuci pe care lipisem vibram. Am parcurs apoi rând pe rând toate traseele de-acolo.

Proaspăt student, am participat la selecţia pe care Mircea Noaghiu o făcea la începutul fiecărui an, la Pietrele lui Solomon pentru Clubul Sportiv Universitar (CSU Braşov, secţia de Alpinism). Cu mare emoţie am fost selecţionat, ce-i drept printre ultimii, dar într-o companie deosebit de puternică. Apoi am participat la Campionatele Naţionale de Alpinism care se desfăşurau în Făgăraş, Retezat, Piatra Craiului, Herculane și Cheile Bicazului, unde parcurgeam trasee de mai multe lungimi, de dimineața până seara.

Un moment stresant la cățărat. Cum ai trecut prin/peste el?

Eram odată la ieșirea din Diedrul Pupezei când ne-a prins furtuna. Am vazut o lumină orbitoare, urmată aproape imediat de un zgomot asurzitor și de o explozie de pietre. Trăznetul lovise chiar deasupra noastră, în Creasta Văii Albe unde Ioni (Ioni Mânzatu) tocmai ieșise. Pe mine, suflul aproape că m-a aruncat din regrupare si am simțit cum se scurge curentul spre vale. Am avut noroc că nu ne-a topit coarda, Ciri (Ciprian Țurcanu), secundul meu, care tocmai era într-un pasaj mai delicat, a fost și el smuls de la perete și a pendulat în coardă deasupra hăului.

Altă dată, în Marmolada, am prins o furtună teribilă cu ploaie și descărcări electrice, noroc că am avut timp să ne retragem din traseul în care ne cățăram și să ajungem la cort. O cascadă uriașă s-a format în perete și în câteva minute, pe lângă noi au început să curgă torenți de apă cu un zgomot asurzitor. Ne era frică să nu ne ia apa cu tot cu cort dar am avut noroc căci îl pusesem bine. Furtuna electrică a mai durat până a doua zi fără întrerupere.

Ion Neagoe la cățărat, interviu nusu

Trei cățărători care te inspiră

Mi-a plăcut să-i privesc cum se catără atât pe cei mai buni, cum ar fi de la noi, Ghiță Pop care părea că face balet pe gradul 8 atât în cățărare cât și în descățărare, dar și pe cei mai în vârstă care uneori se cățărau solitar pe Tâmpa, cum ar fi Ionel Coman și pe care iarna îl vedeam cu schiurile pe rucsac coborând din Postăvaru. Bineînțeles că m-au fascinat cățărătorii din anii ‘80-‘90 și mai ales unul dintre ei și anume Dan Osman.

Te dedici mai multor tipuri de activități montane. Care sunt acestea și cum reușești să le îmbini și să împarți timpul între ele?

În Brașov e ușor să te îndrăgostești de munte și apoi să-i fii statornic toată viața.  Fie că sunt pe stâncă sau alerg, că e vară sau iarnă, că schiez sau merg pe bicicletă, că e soare sau ploaie, că sunt singur sau cu alți prieteni, încerc să simt natura, să fiu acolo, înlăuntrul ei și, pe cât posibil, să nu stric nimic din echilibrul și frumusețea ei. De multe ori sunt obosit, chiar foarte obosit, dar fac primul pas și fie că merg la traverseu, fie că o iau pe Forestier, fie că pedalez pe Drumul Vechi, fie că urc pe foci in Piatra Mare și se face și mai întuneric decât la plecare, abia așa mă regăsesc.

Spune-ne câteva cuvinte despre experiența ta montană

M-am cățărat în Dolomiți pe traseul Comici-Dimai din Cima Grande, m-am cățărat pe ruta Cassin în Piz Badile, în Marmolada pe traseul Don Quixote, pe traseul Scoubidou din Val Di Mello-Val Masino, în Meteora Heiliger Geist Traumpfeiler, am urcat pe Mont Blanc pe schiuri de tură, am fost pe Haute Route (nu în întregime), pe Matterhorn ruta clasica pe creasta Hörnli, pe varful Lenin din Pamir, dar îmi place la fel de mult să mă caţăr în Peretele Lirei, în Peretele Uriaș din Cheile Turzii, în Peretele Văii Albe și mai ales să descopăr locuri și trasee noi, oameni cu care să împărtășesc această pasiune.

La început parcurgeam traseele de alpinism în viteză, făceam și câte 2 șesari și un cinciar, sau chiar șase trasee în Diana într-o singură zi. Ba chiar într-un an, la Cupa Maramont, s-a întâmplat ca împreună cu Șoni (Alexandru Kovacs), să facem toate traseele de la Creasta Cocoșului în prima zi de concurs. Apoi am început să caut să merg cât mai curat în trasee, să le parcurg la liber, sau să merg folosind propriile asigurări. M-am cățărat și solitar pe unele trasee clasice, iar acum mă cațăr cu băiatul meu, Teodor, în trasee de mai multe lungimi și visez că vom parcurge împreună multe altele.

Ion Neagoe, Nușu, la cățărat de iarnă interviu

Ești parte din echipa AGMR (Asociația Ghizilor Montani din România). Cum vezi evoluția participanților, cum simți că evoluează acest domeniu în România?

La cursurile AGMR, unde sunt instructor, pot împărtăși din experiența acumulată. Îmi place să lucrez cu oameni pasionați, care iubesc muntele, natura. Standardele sunt din ce în ce mai ridicate, atât pentru schiul de tură, cât și pentru escaladă, dar cred cu tărie că nu trebuie să uităm că, pentru a ajunge ghid montan, trebuie să fii multe zile pe munte, indiferent de vreme, vara și iarna, aici în țară, dar și în Alpi, în Pirinei, în Himalaya, să te cațeri pe cât mai multe trasee de alpinism, să mergi pe cât mai multe trasee de trekking, să ai o condiție fizică foarte bună, să parcurgi pe schiuri de tură trasee variate, dar în primul rând să respecți natura și locurile pe unde treci.

Mi-ar plăcea să văd cum tinerele generații de alpiniști merg să se cațere în cât mai multe trasee, în marii pereți atât de la noi din tară cât și de dincolo.

Pe Nușu îl puteți găsi pe pagina sa de Facebook sau pe website-ul AGMR.