Ora 9 dimineața, dar cum am ieșit din avion ne-a izbit un zid de căldură și umezeală. Și eram totuși într-o zonă de tranzit dintre două camere cu aer condiționat. Era preludiul explicației la de ce țin thailandezii aerul condiționat setat pe la 18 grade, ca întotdeauna să am un șoc termic când intru sau ies dintr-o clădire. Se pare că le plac extremele. Asta ținând cont că eram în sezonul rece acolo, Ianuarie, când temperaturile ajungeau doar până în 30 grade.

Pentru viza la sosire am urmat indicatoarele din aeroport. Acestea duceau la niște săli unde se aștepta la rând pentru depunerea actelor. Dacă nu aveam bani schimbați sau fotografii, le puteam face în zonă. Altfel, cred că am așteptat 10 minute la coadă și vreo 15 apoi, ca să primim viza pe pașaport. Important era de păstrat și foița plastifiată de entrance/departure. O completasem în avion și aveau să ne-o ceară din nou înainte de plecarea din țară. Dacă o pierdeam, citeam pe net că o puteam reface în aeroport contra cost și contra timp pierdut pe acolo.

Am cumpărat din aeroport un card SIM cu 1GB de internet și am pornit cu trenul suspendat spre centrul Bangkokului. În jumătate de oră, cât a durat călătoria, deja trenul se umpluse de localnici îmbrăcați de vară, în șlapi, cu păr portocaliu, verde, dar cel mai adesea castaniu închis, butonând telefoane cu ecrane cât tabletele. Intram ușor în atmosfera locului și îmi plăcea.

Cum am ieșit în stradă ne-au întâmpinat tarabe mobile cu tot felul de mâncăruri, majoritar prăjite, majoritar cu zahăr inclus în rețetă. Parcă la thailandezi atunci când e ceva catalogat ca dulce, acesta trebuie să fie foaaaarte dulce. Porumb cu lapte condensat, jeleuri colorate, creveți prăjiți. Le-aș fi încercat pe toate. Ce dacă spune lumea că e riscant să mănânci de pe stradă? Toate arătau delicios și localnicii păreau să mănânce și ei de acolo. Să nu mai spun de paharele cu fructe tăiate, ținute pe gheață, pe care le puteam cumpăra mai de peste tot. Mango, papaya, ananas, pepene, cele mai bune deserturi din lume pe căldura de acolo.

1 Thai baht =0.112363795 Lei
1 Thai baht =0.0252272165 Euro … deci prețuri mici până și pentru România

mango tăiat, la gheață, pe străzile din Bangkok, Thailanda

Aveam să remarc faptul că thailandezii mănâncă majoritar de la aceste terase de pe stradă. Cum să nu fie convingător când vezi tovarăși de tarabe care își iau mâncare unii de la alții la prânz, în pungulițe bine legate la gât? În supermarketurile micuțe se găsea mai mult ceea ce numim junk food, dulciuri ambalate, cafea, cosmetice, crănțănele. Mâncarea bună o găseam pe stradă sau în mici restaurante. Aveam să descoperim, și din calculul de la finalul călătoriei, că mâncarea fusese numărul doi ca linie de costuri pentru noi, după transport. Nu pentru că era scumpă ci pentru că am mâncat noi mult și multe :))

Trecerile de pietoni, aceste dungi convenționale care pot indica șoferilor multe lucruri. În Thailanda impresia mea era că le indica faptul că e posibil să calce oameni pe aceste dungi. Am ajuns să apreciez când șoferii opresc în București văzând intenția de a traversa strada după ce thailandezii nu opreau nici dacă traversai. Treceau la limită pe lângă tine. Era un război pentru peticele acela de drum. Dacă am fi așteptat pe marginea trecerilor de pietoni nesemaforizate cu impresia că cineva o să oprească, visam. Trebuia să ne angajăm în traversare, ușor grăbit. Secretul era să nu te uiți în stânga, ca să nu te sperii!

De la tren am luat un autobuz local spre zona unde se afla Palatul Imperial și strada Khaosan, strada turistico-hippsteriș a Bangkok-ului. Călătoritul în autobuzele lor mi s-a părut unul dintre cele mai interesante experiențe. Rareori vedeam străini în ele, fiind ieftine taxiurile la standarde occidentale, ei preferau mașinile rapide. Autobuzele arătau ca niște rate vechi de la țară, cu scaune confortabile, tapițate, cu un controlor care îți tăia bilete pe loc, în funcție de destinație. El ne-a și ajutat, indicându-ne amabil când am ajuns în stația unde doream să coborâm.

aglomerație pe străzile din Bangkok, Thailanda

Arșiță. Cum trăiește lumea într-un oraș atât de încins? Ne mai căram și rucsacurile după noi, noroc că nu le făcusem grele, anticipând astfel de momente. Umbra era cea mai de preț posesie. Totul era copleșitor, poate și pentru că erau atâtea lucruri diferite. Ce aș fi cotat drept kitsch aici era inserat în cultura locală. Prezența familiei imperiale se simțea peste tot, pe bulevarde aveau monumente aurite, pozele lor erau în fiecare intersecție, ghirlande aurite împodobeau arcadele făcute peste bulevarde. Imitațiile de aur erau norma. Oau, și când am dat de imaginea Palatului Regal și templul înflorat din fața lor, pur și simplu mi s-a părut copleșitor.

 

Palatul Regal și Templul lui Buddha de Smarald

Construit în 1782 și reședință a regelui pentru 150 de ani, Palatul Imperial (Grand Palace) strălucește de la distanță. Pe lângă maiestoasele clădiri admnistrative se află și o secțiune cu un mare templu budist, Wat Phra Kaew, considerat cel mai important din țară și unde se află statuia Buddha de Smarald. Statuia este finisată dintr-o singură bucată de smarald și hainele sale sunt schimbate de împărat în fiecare sezon.

  • Costul de intrare: 500 Baht (este pe departe cel mai scump obiectiv turistic pe care  l-am vizitat în Thailanda)
  • Program de acces: 08:30 – 15:30
  • Amplasare: centrul vechi (Rattanakosin)

Grand Palace, palatul imperial din Bankok, Phra Borom Maha Ratcha Wang, Thailanda

Budismul practicat de thailandezi este ușor atipic față de ce citeam eu vizavi de această religie. Citeam despre o religie austeră cu grupuri de călugări care trăiesc din donațiile populației și care se izolează în rugăciune. Aici, însă, părea să fie o influență puternică din partea hinduismului, cu ale sale podoabe, îngrămădiri de statui și ofrande, clădiri bogat decorate și un sentiment puternic de avuție. Este adevărat, primeau donații, dar era ușor straniu să văd atâta opulență într-o țara cunoscută ca fiind nu tocmai bogată, mai ales comparativ cu standardele europene. Însă Thailanda pare să aibă contrastele sale, pe care nu pot spune că le-am pătruns foarte adânc în șederea acolo.

O pagodă aurită în Wat Phra Kaew. Nu se poate intra în ea, se presupune că aici se țin lucrurile de preț închinate zeilor.

Asuras, demonii mereu în luptă cu versiunile lor mai îngăduitoare, Devas. Binele și răul, mereu confruntându-se, mereu echilibrându-se. Acești asura păzesc intrarea în Wat Phra Kaew.

Asuras, demonii care păzesc templele budiste din Grand Palace, Bangkok, Thailanda

Un buddha privea seren la mulțime, în fața unui templu bogat decorat. La soarele de afară și cele aproape 30 de grade, era amețitoare întâlnirea cu atâta strălucire.

Un budha strălucitor veghind mulțimea de turiști din Palatul Imperial, bangkok

templu budist strălucitor, Marele Palat Imperial din Bangkok

Curtea superaglomerată a templelor. În ciuda aglomerației, toată lumea se descălța cuminte la intrarea în temple, unde își făceau rugăciuni scurte și își continuau drumul.

La un moment dat obosisem să tot fiu atentă în fața cărui aparat mai intru, ce poză de grup sau selfie întrerup. Deja devenise enervant să văd mulțimea de oameni din care copleșitor de mulți se uitau doar în telefon sau în vizorul aparatului. Poate de aceea nici nu am simțit să fac foarte multe poze, erau suficienți care făceau datoria asta față de omenire 🙂

curtea aglomerată dintre templele budiste ale Grand Palace, Bangkok

O miniatură uriașă a templului Angkor Wat din Cambodgia. Aveam să descopăr pe parcurs că aceste culturi din sud-estul Asiei s-au influențat puternic, prin cuceriri sau prin comerț. Multe elemente arhitecturale din Thailanda au influențe cambodgiene. La ce scală erau construite templele astea, cred că religia era super intimidantă în acele perioade, când deasupra unor căsuțe sărăcăcioase se ivea un templu imens, păzit de elefanți, tigri și statui uriașe cu buddha.

miniatura palatului Angkor Wat din Cambodgia în Palatul Imperial, bankok, Thailanda

Zidul care înconjoară templele din Grand Palace este în întregime pictat și, urmat în direcția acelor de ceasornic, desfășura povestea (aproape infinită) a lui Hanuman care încearcă să o salveze pe Sita, soția lui Rama, stăpânul său. O poveste hindusă, de altfel. Ramayana este presărată de înâlniri dintre regele maimuță și dușmanul său,

fragment din pictura delicată a poveștii lui hanuman, Palatul Imperial Bangkok

 

zeitate pasăre păzind templul, Marele Palat Imperial, Bangkok Thailanda

Cred că pentru vizitarea pe îndelete a întregului complex, cu Palatul Regal (intrare în sălile deschise publicului) și Templul lui Budha de Smarald, îți trebuie o jumătate de zi dedicată. Asta ținând cont și de mersul prin căldură. Pentru că am început cu templele, când am ajuns în dreptul clădirilor administrative am trecut mult mai fugar.

Câteva informații introductive despre cele două aici și aici.

Zona turistică din jurul străzii Khao San și piața de noapte

După câteva ore de plimbat printre temple tot ce voiam era să zac undeva și să ascult zumzetul străzii. Asta am și făcut, aproape adormind într-un colț de terasă care servea Pad Thai, până când am cumpărat ceea ce mi se pare cea mai importantă investiție vestimentară în Thailanda: sandale.

Khao San este o stradă foarte turistică, aproape de Palatul Regal. Aici poți cumpăra în orice moment din zi haine ieftine (cam toate tarabele au aceleași haine), al cărui preț este făcut pe loc, după o scanare sumară a clientului. Orientativ, o pereche de pantaloni scurți este pe undeva pe la 150 – 200 Baht, o cămașă cu mânecă lungă din in 200 Baht și o pereche de sandale pe la 300 – 400 Baht. Deci totul este destul de ieftin și poți să nu îți cari garderoba de vară de acasă dacă nu te deranjează că hainele nu sunt tocmai stilul tău.

Bangkok este mai ieftin decât sudul țării și undeva aproape la fel de ieftin ca nordul. Deci dacă vreți suveniruri și nu mergi doar în sud, este recomandat să îți păstrezi bugetul de suveniruri până treci de zona plajelor. Pe lângă asta, totul este negociabil. De la haine, la mâncare sau pachete turistice. Prețurile pentru localnici sunt considearbil mai mici decât pentru străini, dar chiar și așa, din puțin lor, ei sunt pregătiți să lase la preț.

Khaosan este și locul teraselor cu mâncare și băuturi mai mult sau mai puțin locale. Un aer de Vama Veche, o zonă foarte populată de turiști. Eu am obosit repede de la atmosfera asta, nu era tocmai experiența pe care o căutam în Thailanda, o reproducere a mediului de acasă. Ce mi s-a părut frumos a fost că la lăsarea întunericului zona s-a populat cu tot felul de tarabe care vindeau de la mâncare la obiecte din lemn, instrumente muzicale, masaj sau orice alt nimic, dar și grupuri care dansau, cântau. În week-end se deschidea una dintre faimoasele piețe de noapte, o experiență nu doar comercială, dar și culturală.

tarabe cu mâncare pe strada, zona Khaosan din Bangkok

Tuk Tuk în așteptarea clienților:

tuk tuk așteptând clienți pe strada Khaosan - Bangkok Thailanda

Tarabă mobilă specializată pe legume proaspete. Restaurantele din zonă păreau să își compelteze stocurile de la astfel de vânzători.

tarabă mobilă cu verdețuri și legume pe strada Khaosan, Bangkok

De lângă Khaosan am luat autobuzul care ne-a condus în autogara Southern Terminal (Sai Tai Mai) de unde aveam să plecăm spre regiunea Krabi, în sudul Thailandei. Trecusem abia prin prima zi și fusese un conact foarte fain cu o cultură nouă.