Brâul Ciorânga Mare în tură de fete, Piatra Craiului

Traseu Sâmbătă: Zărnești – Plaiul Foii – Malul Galben – Refugiul Speranțelor – Brâul Ciorânga Mare – Creasta Nordică a Pietrei Craiului – Vârful Padina Popii – Cabana Curmătura
Traseu Duminică: Cabana Curmătura – Valea Crăpăturii – Zărneşti
Data: 15-16 Martie
Echipa: Cristina Pogăcean, Cristina Ianc, Raluca Ianc, Alexandra Roșu, Laura Bejenaru, Silvia Murgescu, eu;

Ne-am gândit la o tură de fete, ne-am gândit că va fi distractiv să avem o astfel de călătorie cu fete care privesc munții cu aceași dragoste ca și noi… chiar dacă fiecare iubește mai mult un alt aspect al muntelui. Totodată, de multe ori ne confruntăm cu rețineri atunci când spunem că mergem în echipă de fete: pentru că suntem aparent mai puțin pregătite, pentru că aparent suntem mai puțin puternice mental sau fizic, pentru că aparent imaginea siguranței pe munte nu este dată de noi.

Cu toate acestea, ne-am găsit 3 fete din ASN (eu, Dana și Silvia) că ar fi drăguț în luna femeii să ne facem un cadou. Sau să începem să ne facem cadouri :))

• Cristina Pogăcean practică escalada și iubește alpinismul de altitudine. A fost anul acesta în singura echipă românească propusă pentru premiul Pioletul de Aur (poate cel mai prestigios premiu din lume acordat alpiniștilor). Cristina cred că a cochetat cu majoritatea sporturilor care țin de munte. A zis că a alergat prima dată săptămâna precedentă după mult timp… 15 km trailrunning 😛

• Cristina Ianc: am cunoscut-o ca pasionată de speologie, dar are la activ Maratonul 7500 cu urcare pe podium și ture numeroase la munte  (inclusiv de altitudine)

• Raluca Ianc este o altă iubitoare a muntelui, speoloaga, membra Salvamont, tehnician salvaspeo. Ea şi Cristina ne-au onorat cu prezența tocmai din Oradea. Asta da dragoste de munte 🙂

• Alexandra Roşu: deja o iubitoare a muntelui cu experiență, cu multe multe ture de trekking în țară și în afara ei. Alexandra face lucrurile temeinic, așa că se informează mult asupra siguranței pe munte (și bine face, din punctul meu de vedere)

• Laura Bejenaru a început cu trekking-ul la munte și a ajuns să cunoască binișor multe trasee nemarcate din munții României. Acum a prins drag de cățărare iar cunoștințele ei de nemarcate o ajută mult în acest sens

• Silvia Murgescu face ture la munte de foarte mulți ani și are deja experiență pe astfel de teren, de la cățărare la schi de tură.

• Ioana Acsinia, adica eu 🙂

Context tură în Piatra Craiului

Eu şi Silvia facem parte din Alianța Sport-Natură, așa că am fost dublu motivate să mergem în Piatra Craiului la acest traseu. Conform noilor dezvoltări legislative, administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului consideră că ar trebui restricţionat accesul pe trasee nemarcate în masivul alb. Noi credem cu tărie cu nu prohibiţia în materie de trasee nemarcate va proteja biodiversitatea şi frumuseţea acestui munte, ci educarea acelor persoane care merg pe munte să meargă responsabil, combinat cu o punere în valoare corectă a naturii (şi nu, defrişările nu sunt o punere în valoare demnă de munţi).

Nici noi nu susţinem că oamenii ar trebui să înceapă explorarea munţilor de la traseele nemarcate, fără a fi pregătiţi să întâmpine piedicile pe care muntele ţi le pune. Cu toate acestea, cu o pregătire avansată în materie de siguranţă şi avansat pe teren accidentat, aceste trasee ar trebui încurajate.

Tura noastră a fost organizată super precaut, am discutat înainte între noi ca să ajustăm traseul participantelor şi să fim echipate corespunzător. Toate fetele au experienţă în mers la munte. De ce să nu ni se permită să explorăm un munte, când acesta oferă atât de mult potenţial din punct de vedere alpinistic, cât şi pentru alte sporturi montane? Cum vom evolua noi în materie de alpinism, speologie, alergare montană, MTB, schi-alpinism sau pur şi simplu respectarea şi conservarea naturii în România când nu se pune accentul pe educaţie montană? De parcă nu am ştii că oamenii au înclinaţia naturală de a încălca restricţii, mai ales când înainte aveau liberate…

Prin urmare, am dorit o tură responsabilă, o tură care să reunească mai multe discipline şi să vedem în ce măsură persoane cu interese diferite faţă de munte pot colabora 🙂

Traseu Braul Cioranga Mare – Cabana Curmătura

Organizare: am vrut să ne luam toate măsurile de precauție privind echipamentul și sincronizarea cu soarele, prin urmare ne-am pregătit listele de echipament din timp și am pornit dis de dimineață. Aveam chiar plan B și C pregătit, în cazul în care avem zăpadă multă, este vreme neprielnică, cineva nu se simte bine etc etc etc. Cred că am supărat un pic lumea pentru că am insistat să anticipam mai orice situație, dar ce vrei… am și eu fixurile mele :P. Laura, care a mai fost pe Brâul Ciorânga Mare, urma să ne ghideze pe acest traseu frumos.

Nu toata lumea este matinală din fire, dar ce nu facem noi pentru munte? 😀

Prin urmare, dimineața am plecat așa cum am stabilit, la 6:20 6:40. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată îmi spun încă de miercuri că o să dorm mai bine ante-week-end și niciodată nu ajung să o fac. Prin urmare, în fiecare week-end mă gândesc resemnată că iar am doar 5 ore de somn. Măcar construiesc anduranță 😀

Am plecat în 2 mașini. Noi am ajuns mai repede pentru că Silvia a călcat pedala sănătos. Cristina a fost mai gingaşă cu maşina şi a ajuns câteva minute mai târziu.

Surprinzător sau nu, Piatră Craiului nu mai avea aşa de multă zăpadă. În seara precedentă am fost un pic îndemnate să nu ne ducem pentru că ar fi zăpadă multă în Crai, dar la faţa locului părea cam secetă şi zăpadă cât să fie frumos fără să fie pericol de avalanşă.  La baza Pietrei Craiului florile deja şi-au scos căpşorul din pământ şi împânzeau păşunea.

În pădure nu am găsit decât bolovani şi un strat subţire de zăpadă, pe valea care ne conducea către Malul Galben. Nici aici nu mai era mare lucru de zăpadă, precum nici mare lucru de apă la izvorul lui Orlovschi.

Înainte de urcarea pe lanţurile din Malul Galben ne-am pus căştile. Ai zice ca nu este periculos, dar grohotişul ăla de la baza pereţilor nu s-a format din neant 😛

Pe lanţuri deja am început să dăm de zăpadă constantă şi udă, ceea ce nu însemnă neapărat o înaintare plăcută. Deasupra lanţuilor ne-am pus şi colţarii, mai întai Silvia chiar din şaua de deasupra lanţurilor, apoi noi undeva pe lângă Adăpătoarea Caprelor şi Cristina Pogăcean la Refugiul Speranţelor. Zona chiar nu presupune pericol până la Refugiul Speranţelor, dar pentru a evita orice situaţie neplacută am mers preventiv.

La Refugiul Speranţelor ne-am oprit pentru… er… micul dejun. Plăcerea de a merge cu fete este şi că au tot felul de bunătăţuri de mâncare, după gust şi regim alimentar.

De aici intrăm pe Bârul Ciorânga Mare, aşa că am stabilit oarecum tacit că vom traversa vâlcelel una câte una, pentru a evita plecarea zăpezii. Şi dacă pleca, era mai sigur să nu stăm una lângă alta.

Mergeam în monom 😀
Merită menţionat că aveam coardă şi ce ne trebuia şi în caz de porţiuni mai expuse sau dacă una dintre noi nu se simţea confortabil, dar nu am ajuns să le folosim. Cristina Pogăcean s-a antrenat cărând o coardă extra 😀

Cristina Ianc avea un dSLR şi Alexandra un mirrorless, aşa că ale lor sunt cele mai expresive poze 😀

Brâul Ciorânga Mare

Am traversat Vâlcelul cu Fereastră, Vâlcelul cu Smârdar şi Canionul Ciorânga Mare, fără a uita să admirăm priveliştile superbe care ne înconjurau. Vâlcelul cu Fereastră l-am parcurs ca retragere din traseele de alpinism din zonă iar pe Canionul Ciorânga am fost cu vreo 3 ani în urmă, când abia mă apucam de căţărat. Amândouă sunt foarte frumoase.

Canionul Ciorânga Mare în toată splendoarea…

Admirăm peretele cu trasee de alpinism. Linia traseului Lespezile Lirei se profila printre jnepeni şi petice de zăpadă. În Canionul Ciorânga este unul dintre cei mai populari pereţi de alpinism, cu multe trasee clasice şi cu trasee noi deschise în stil modern (cu protecţii mobile) care conservă frumueţea stâncii. Aici mă gândeam că mi-ar fi plăcut să fim însoţite şi de Iuliana Enache, care este super simpatică şi deja o alpinistă cu multa experienţă tehnică. Doar că am spus că deja suntem multe şi vrem să avem un grup nu foarte foarte numeros pentru un astfel de traseu.
Traversăm mai multe fire micuţe al căror nume nu îl ştiu.

Alexandra, plină de energie de la început până la final de tură

Diferenţă de culori, aparatul Alexandrei parcă a mers în alte locuri decât al meu 😛

Stăm la poze şi la admirat priveliştea

Intrarea în Hornul Închis

Continuăm traversarea printre jenepeni, pentru ca la un punct să ieşim dintre verdeţuri şi să ne întâmpine o privelişte superbă! Ajungem lângă Vâlcelul Spălat şi Hornul Închis. Brâul Ciorânga Mare este extins aici, nu simţi expunerea. Însă distanţa până în drumul dinspre Plaiul Foii îţi dă aripi.

Continuăm o urcare mai pieptişă, cu zăpadă mare dar cu portanţă. Ne deplasam cu viteză bună şi ne simţeam bine, nu aveam de-a face cu un traseu cu obstacole care impuneau căţărare. Cu aşa privelişti frumoase nu are cum să nu te bucuri… şi cu linişte. Se auzea doar un pic vântul.

Zăpadă mare alternată cu zone unde vântul a zburat tot ce s-a depus pe brâu. Deschiderea şi expunerea ajung să fie foarte frumoase.

Pe ultima porţiune de traversare, aceasta a devenit mai expusă, însă zăpada era foarte bună aşa că nu a fost nevoie să scoatem coarda. Alexandra, care era cea mai nouă pe astfel de teren, a mers foarte bine.

… şi ieşim în soare. Şi zăpadă şi soare, era aşaaaa de plăcut! În jurul nostru se desfăşurau crestele şi pantele de zăpadă ale Pietrei Craiului. Cum urcam, în stânga noastră urca Valea Ciorânga Mare, despre care Laura ne spunea că este mai sălbatică şi mai puţin umblată.

La finalul traversării aveam două variante de urcare din Brâul Ciorânga Mare în Creasta Pietrei Craiului: fie pe micile văi pline cu zăpadă fie pe crestuliţa care le străjuia pe stânga. Dacă vara pare mai convenabilă potecuţa de pe vâlcele, acum soarele încălzise zăpada din ele şi înaintarea era anevoioasă în zăpadă până la genunchi (şi mai sus unde erau şi jnepeni). Prin urmare, am început o ascensiune cu ceva căţărare uşoară pe muchiile care duceau în Creastă.

Am ajuns la Refugiul Ascuţit pe la ora 14 şi un pic, unde am aşternut un prânz format din mâncarea anexată de la Cristina Pogăcean, miere de la Cristina şi Raluca şi cereale din partea Laurei.

Pentru că timp mai aveam din belşug, după ce am dormitat puţin la soare am continuat pe poteca marcată din Creasta Nordică a Pietrei Craiului spre Vârful Turnul. Înainte să intrăm în jnepeni de pe acest vârf, acolo unde Padina Popii iese în creastă, noi am cotit dreapta pe marcajul dungă albastră. Este o potecă foarte directă de coborâre spre Cabana Curmătura.

Nu mai era mare lucru de zăpadă pe creastă, doar pe alocuri petice mai erau umbrite de jnepeni sau mici porţiuni de gheaţă ne întâmpinau. Umbrele în vale erau superbe.

 Eu una eram foarte relaxată, parcă nici nu aveam chef să mă grăbesc. Asta pe lângă faptul că am subestimat frigul de afară, care a trădat, şi 1 litru de apă nu mi-a ajuns. Pe coborâre mă uscasem ca o stafidă 😛

Stând la taclale pe coborârea din creasta Pietrei Craiului…

Se pare că ne-am nimerit fan clubul Mammut: Cristina P, Laura & eu:

Sunt multe fete în România care iubesc muntele şi un număr măricel de fete care au deja experienţă şi multe ture montane la activ. Nu multe dintre ele au vizibilitatea pe care o merită şi poate nici incurajările de rigoare.

Noi am considerat că este timpul să scoatem la lumină faptul că avem astfel de talente feminine şi că ele sunt doar vârful icebergului.Totodată, nu credem că interzicerea traseelor nemarcate, care sunt adeseori căi de acces și de retragere din trasee de alpinism, către grote sau zone frumoase de plimbare pe teren accidentat, este o soluție care rezolvă problemele munților din România. Dimpotrivă.

Pentru că mulţi şi multe dintre aceea care merg la munte merg responsabil, pentru că sporturile la munte ar trebui nu numai protejate, ci şi încurajate!

 La Cabana Curmătura am avut cu adevărat pasul traseului şi o grămadă de peripeţii, atât datorită faptului că eram o echipă de fete aparent neajutorate (pentru că deh, suntem fete) cât şi pentru că pur şi simplu unii abuzează de serviciile munteluri pentru ca tot adevăraţii iubitori ai muntelui să sufere. Dar despre asta în povestea despre traseul de duminică.