Escalada (cu) cap la Basarbovo si Veliko Tarnovo

Escalada la Bassarbovo & Veliko Tarnovo, Bulgaria

Destinație: Basarbovo și Velico Tarnovo (Bulgaria)
Data: 31 Mar – 1 Apr 2012
Echipa: Darius, Codruța, Mati, Azrael, eu

La trecerea dintre iarnă și ~~vară~~ primăvară vremea se arată capricioasă. Deși nu sunt o mare amatoare de escaladă, la finalul acestei săptămâni soarele părea să strălucească pe strada spre falezele din Bulgaria: Basarbovo și Veliko Tarnovo.

Specificații călătorie în Bulgaria:

granița se trece cu buletinul de identitate (doar suntem în U.E.)
taxa de pod este 3 Euro la trecerea Dunării dinspre România spre Bulgaria și 2 Euro la trecerea podului spre România (da, la ei este mai ieftin! :P)
vinieta este 5 Euro și o găsiți la benzinăre
atenție, pe drumul spre Basarbovo polițiștii au obiceiul să pună radar! 😛

Nu sunt o mare fană de escaladă. Probabil de aceea ajung așa de rar la aceste faleze. Nu că aș subestima-o… traseele de escaladă sunt adeseori mult mai tehnice și mai dificile decât traseele de alpinism. Cu toate acestea, escaladă nu oferă acele priveliști, atmosfera și acel aer de munte care îmi sunt atât de dragi 🙂

Basarbovo

Basarbovo este o localitate micuță lângă orașul Ruse/Russe.
Atracția turistică principală? Faleza care este bătută de soare încă de la începutul primăverii, transformând-o într-o destinație populară (și foarte apropiată) pentru cățărătorii români sătui de panou după o iarnă lungă și friguroasă.

Sâmbătă de dimineață ajungem la falezele de escaladă din Basarbovo. Era foarte foarte aglomerat, lumea deja se înscria la coadă pentru trasee.

Ne-am orientat și noi spre ce era neocupat.

În zonă traseele de escaladă sunt asigurate cu ancore chimice. Pentru protejarea acestora bulgarii insistă ca escaladorii să coboare din top prin rapel și nu prin coborâre “salam” de către filator.

După ce dezechipăm traseele care erau accesibile pentru mare parte din echipă, Mati încearcă și ceva mai greu…

Soarele se juca de v-ați ascunselea. Ba se ascundea după norii mari și pufoși, ba ne înveselea. În principiu am prins vreme bună de cățărat…

Se adunase foarte multă lume cunoscută. Până la urmă nu este o comunitate atât de mare :). Ne recunoșteam după panourile de cățărare pe care le frecventăm.

Haios cum, din atât de multe echipe de cățărători, doar 2 sau 3 erau de bulgari 😛

Dacă am renunțat la manșă de atât de mult timp la panou, am zis că este timpul să fac trecerea completă și la stâncă.

Evident, este o senzație mult mai intensă… și mult mai provocatoare. Mai am de acumulat muultă experiență ca să mă simt în largul meu cu căderea în coardă la stâncă (la escaladă! la alpinism oricum se pune problema altfel :P).

Darius în acțiune!

Oare făceau pariuri? 😛

Veliko Tarnovo

Veliko Tarnovo, fostă capitală a Bulgariei și un oraș cu puternică încărcătură istorică, se află la aproximativ 190 km de București. Orașul bulgar înconjoară vechea fortăreață și este, la rândul său, înconjurat de faleze din stâncă. Este un rai pentru cățărători, care abia așteaptă primii muguri ai primăverii ca să se îndrepte spre aceste tărâmuri mai calde.

Am ajuns seara la destinație și aveam o problemă cu faptul că nu știam să ajungem la faleza sub care voiam să ne instalăm și corturile. Am oprit, am întrebat, am sunat, l-am trimis pe Mati să cucerească o taximetristă… nimeni nu știa unde este mânăstirea pe care o aveam ca reper.

Era un pic ciudat să întrebăm de o mânăstire la ora 22 într-o seară de sâmbătă, dar oamenii își pot găsi credința te miri când :P. Noi ne-am găsit-o orientându-ne spre o pizzerie pe care știam că o frecventeză cățărătorii români atunci când se află în delegație în Veliko: Tempo. Am avut noroc, chiar erau români in the house… și am obținut și prețioasele indicații 😀 (Mulțumiiiim!)

Am pus corturile într-o poieniță, la 5 minute de mers cu mașina de locul unde drumul este blocat de o barieră și unde începe poteca spre faleză.

Zona este foarte bogată în trasee de escaladă, variind între gradul 6 și… mult. În sectorul pe care l-am ales, lângă mânăstire, găseam destule trasee accesibile.

Interesant cum au găsit bulgarii de cuviință să betoneze unele fisuri, după care să sape prize în noul aluat. Pesemne considerau că este prea ușor traseul. În aceași tendință, pe alocuri au săpat prize în stâncă și în alte părți chiar au lipit prize noi. Stânca arată destul de brutalizată….