Tura in Muntii Apuseni
În primul an de la înfiinţarea Anotimpului 5, mai exact în August 2008, am făcut o ieşire mai lungă şi cu mai mulţi oameni în Munţii Apuseni. Va fi una dintre ieşirile care rămân verzi în istoria grupului.
Am plecat cu trenul spre Huedin, cu o zi mai târziu decât ceilalţi şi însoţită de o prietenă şi colegă de facultate. A trebuit să facem stopul până în Padiş… ceea ce nu este uşor pentru o zonă atât de puţin populată. Nu m-a mirat că lumea se aşteaptă să primească bani de la cei care fac autostopul, deşi mi se pare clar faptul că cei care practică acest mijloc de transport nu au bani (de cele mai multe ori). În cazul nostru, nu aveam alternativă… dar totuşi am mers studenţeşte.
Surpriza frumoasă a fost un domn care îşi ducea unchiul la pescuit în râurile de munte, un cunoscător al locului, care a făcut un ocol de câţiva km pentru a ne aduce la destinaţie şi nu a vrut nici măcar o ciocolată în schimb. El a vrut să ne facă un bine şi atunci când ne-a pus muzică – manele – însă noi am invocat diverse dureri şi complicaţii ca să ne bucurăm de sunetul pădurii şi al motorului.
De la Padiş am mai coborât o jumătate de oră până în Poiana Glăvoi, locul unde am pus corturile. Anotimpul 5 era deja în vervă, îmblânziseră caii din preajma Padişului. Dacă ştiam îi rugam să ne ia de la tren 😛
Zona este populată de corturi, care se înşiruie lângă cabană. Spre nefericirea noastră… poiana se suprapopulează la final de săptămână, fiind un loc accesibil cu maşina.
Poiana ne-a fost tabără de bază în această tură pictată în culori albăstrii de afine. De aici am făcut plimbări în toate obiectivele din zonă:
La Balcoane şi Cetăţile Ponorului
În drumul spre Cetățile Ponorului am avut de atins alte două puncte: Avenul Borţig și La Balcoane, de unde se vedeau deja dolinele.
Pădurea ne-a condus la dolinele din Cetățile Ponorului și de aici a început descoperirea zonei. Unii au intrat în tuneluri, alții au preferat căldura de pe bolovanii de la intrare.
Cercetarea impune sacrificii, daca nu umane… măcar în materie de detergent!
Am intrat prin una dintre dolinele din Cetățile Ponorului și am ieșit prin a treia. Ne așteptam la apă adâncă sau la obstacole, însă drumul dintre cele două ieșiri a fost ușor, pe alocuri limpezit de lumina naturală. Unii au reușit să nu se ude deloc, alții și-au sacrificat confortul ca fetele să nu își ude încălțămintea 😀
Un alt obiectiv apropiat de Padiş este punctul de belvedere de la Piatra Galbenei (unde salvamontul ne-a spus că a fost muşcat cineva de o viperă care se bucura de privelişte).
Piatra Galbenei (1.243 m) văzută dinspre nord, este un versant situat în extrema sudică a Gropii de la Barsa. Partea sudică a versantului însă, este un abrupt calcaros de peste 200 m, cu largi privelişti, străjuind Poiana Florilor.
Sub Piatra Galbenei se află Poiana Florilor, o succesiune de poieniţe şi căpiţe de fân, aflate între păduri de fag.
O altă zi, o altă direcţie:
Cetăţile Rădesei
Un drum pitoresc ne-a condus la Cetăţile Rădesei, o peşteră foarte frumoasă care este continuată de Cheile Someşului Cald (care se uneşte cu pârâul Rădeasa în acest punct).
Cetăţile Rădesei se află la obârşia Someşului Cald. Peştera se află într-un stadiu avansat de evoluţie, exemplificând perfect modul în care are loc transformarea cavernamentelor în chei de amploare. Peştera are un portal înalt de peste 15 m şi lat de 7 m, de forma ogivală, în care intră pârâul Rădeasa. parcapuseni.ro
Există amenajări interioare care permit parcurgerea peşterei fără dificultăţi, însă sunt necesare frontale.
Peştera are o galerie unică, de forma unui tunel lung de 212 m, cu săli de mari dimensiuni şi hornuri ce răzbat în tavanul peşterii până la suprafaţă. Cele cinci ferestre create de aceste hornuri, lasă să pătrundă în peşteră raze de lumină. În aval, tunelul se continuă cu un canion lung de circa 50 m şi foarte îngust.
La ieşirea din cetăţi am optat să facem şi Cheile Someşului Cald… pe drumul ce le ocoleşte, ducând la punctul de belvedere de deasupra lor. Eu una am urât poteca infinită din pădure, nu mi se părea că merită pentru doar unul sau două puncte cu vizibilitate (măcar am mâncat multe afine). Anul următor am revenit în Apuseni şi am urmat Cheile Someşului Cald pe interiorul lor… o experienţă foarte frumoasă… şi un traseu ce impune mersul prin apă si coborârea pe tobogane naturale de apă (nu ai cum să nu te uzi acolo).
Poteca ocleşte cheile, pentru a reveni în Poiana Rădesei, punctul de unde se pot parcurge în sens invers Cetăţile sau pot fi ocolite prin dreapta. Băieţii au salvat un câine care căzuse în unul dintre hornuri, dând dovadă de eroism şi iniţiativă! 😀
Poiana Glăvoi a constituit centrul activităţilor casnice atunci când nu eram în ture. Formam o mică societate care supravieţuia printr-o organizare clară, cu îndeleniciri precum:
– spălarea automatizată a rufelor
– furnizarea apei curente
– gătitul în manieră organizată
Cheile Galbenei
Situată în sud-vestul şi vestul Bazinului închis Padiş – Cetăţile Ponorului, în afara acestuia, Valea Galbenei reprezintă un culoar de drenare spre Depresiunea Beiuşului a majorităţii apelor din Bazinul Padiş.
Prima porţiune de traseu spre Cheile Galbenei este marcată de urcări şi coborâri rapide prin pădure, printre tufişuri tentante de afine. Apoi poteca devine mai abruptă pe măsură ce intrăm pe linia râului, pentru ca în final să pătrundem chiar în canion.
În canion există şi amenajări pentru turişti: cabluri şi lanţuri suspendate în perete. O parte din drum unii au preferat sp nu se complice cu lanţurile şi să ţopăie de pe o piatră pe alta (norocul lor, apa nu avea un nivel foarte ridicat). Însă de la un punct nici aceştia nu au mai putut să ignore amenajările şi ne-am înşiruit veseli pe perete.
După ce am ieşit din Chei ne-am întors la Grajduri prin Poiana Florilor. O urcare susţinută prin poieniţe cu fân abia cosit şi apoi poteci de pădure. Am făcut şi o oprire rapidă la Gheţarul Focul Viu.
Gheţarul Focul Viu este o peşteră adăpostind al treilea bloc de gheaţă fosilă ca mărime din ţară (după Gheţarul Scărişoara şi Avenul Borţig, situate de asemenea în Parcul Natural Apuseni), cu un volum de aproximativ 25.000 m3
În ultima zi de şedere o parte din grup a făcut o vizită la Lumea Pierdută, în timp ce restul au lenevit sau au strâns corturile.
Între timp, unii băieţi şi-au găsit altă ocupaţie, aceea de a schimba steagul care flutura mândrul din vârful celui mai înalt brad din zonă. Noul “steag” trebuia să fie pe măsura aşteptărilor:
… şi au reuşit!
Cu ultima energie am urcat de la Grajduri în Padiş, unde am aşteptat cuminţi microbuzul de plecare. Cuminţi… nu pentru că aşa ne era firea, ci pentru că eram prea ocupaţi şă schimbăm oalele şi alte lucruri utile taberei pe gogoşi cu gem de afine şi lapte proaspăt!
De aici ne-am îndreptat spre Festivalul Medieval de la Sighişoara. Urma o tură cu aer istoric 😉
You might also like
Leave A Reply