Traseul Mosoraski – peretele Anika Kuk, Croatia

Mosoraski este cel mai ușor traseu din trilogia Anika Kuk, traseele clasice care reprezintă impozantul perete nordic al Parcului Paklenica. După ele a apărut o puzderie de linii de cățărare în acest perete, cu grade pe toate gusturile, dar ce mod mai frumos de a cunoaște o zonă decât a-i cunoaște traseele emblematice? Noi l-am gândit ca un bun traseu de a cunoaște peretele.

Traseul: Mosoraski
Amplasare: Peretele Anika Kuk, Parcul Național Paklenica, Croația
Dificultate: 6a (S2), 350m, asigurări pe spit-uri
Echipa: Octavian, Cătălin, Ioana

Opțiunea pentru Mosoraski a devenit și mai convenabilă dimineață pe la ora 6 jumătate, când din potecă peretele se vedea încă brăzdat de linii de apă. Nu se uscase complet și noi nu ne dădeam seama daca și traseul nostru este afectat. Așa cum ne-a motivat Octavian, dacă este ud la bază ne puteam întoarce.

Apropiere de traseu

Plecăm din parcarea Parcului Național Paklenica și urcăm pe poteca pavată până la semnul pe care este scris Anika Kuk. Poteca spre pereți este semnalizată aici cu indicatoare. La semnul pentru Anika Kuk se face dreapta, traversând râul, și se prinde poteca pe grohotiș. Noi nu știam exact pe unde se ajunge la perete și, văzând râul destul de înfoiat, am continuat poteca pavată sperând să găsim o trecere mai clară. Nu am găsit poteca, am găsit mai sus un izvor cu apă potabilă (care riscă să fie secat vara, dar acum a fost o perioadă foarte umedă și era activ).

Am revenit la semnul de Anika Kuk, m-am descălțat cuminte și am trecut pe pietrele alunecoase. Se pare că este atipic să fie râul atât de mare.

Continuăm poteca în stânga și ajungem repede în pădurea de la baza peretelui. Ne apare și un indicator cu traseul Mosoraski. Totul pare civilizat aici. Poate… prea civilizat totuși. Este o zonă foarte turistică și se pare că își doreau să țină cățărătorii fericiți.

Urcăm de la semn pe teren ușor, dar deja accidentat, până pe platforma de la baza peretelui. De aici pornește și traseul Klin, dar astăzi ochii de erau ațintiți pe caraba supraponderală din dreapta. Simpatic mod de a semnaliza un traseu super popular în Anika Kuk. Pe fețele căzute din primele lungimi stânca părea uscată.

Descriere traseu Mosoraski

Pornim în dreapta carabei pe prima lungime de coardă, pe teren ușor și câțiva pași frumoși, asigurați cu spit-uri ici-colo. Parcă nu chiar gradul promis, adică 3a, dar ne așteptam să fie un reglaj de cotații în percepția noastră. Fiecare zonă cu specificiul ei. Regrupăm la un copac mare, vizibil încă de jos.

Notă ulterioară: traseul corect pornește în stânga carabei, unde se pare că este chiar gradul promis 🙂

Regrupările, aveam să descoperim noi, sunt semnalizate printr-un inel mare și solid maro. Există și regrupări pe spit-uri, care am presupus noi că sunt folosite și ca retrageri din perete. Toată zona pare foarte bine echipată pentru intervenții în perete sau retrageri în caz de orice.

Lungimea a doua pornește direct în sus pe o fisura evidentă, un pic șlefuita. Regrupam la capătul fisurii. Nu sunt asigurări în exces, nu te poți baza pe mers din asigurare în asigurare, însă sunt asigurări solide și cățărarea este ușurică și frumoasă foc.

În lungimea a triea plecam pe teren ușor, spre ceva ce se profila a fi o brână. Schița arăta stânga – sus – dreapta, însă Octavian, urmând gradul mai ușor și ce părea a fi direcția asigurărilor, tot făcea dreapta. Mai cu un ”să ții cont că schița spune stânga”, mai cu ” pe brâna din stânga ai asigurări?” am ajuns să regrupăm la un spit singuratic în stânga, pe o brână stâncoasă, sub o fisură ce nu părea în veci gradul din schiță. Hmm… Nu are cum să fie pe aici. Fix în momentul acela a început să plou[, așa cum prognoza meteo fusese cuminte să ne avertizeze. Și iată-ne ca niște veverițe atârnate într-un cui, cu o super piveliște sub noi, dar pierduți oarecum în perete. Acum mai și plouă? Am avut un ușor sentiment de dubiu, după care, așezată comodă ca să nu tensionez spit-ul, am zâmbit și mi-am dat seama cât de amuzant e totul. Hai să nu zăbovim, chiar dacă schița nu este perfectă, găsim noi traseul.

Am traversat la loc dreapta pe teren ușor și am continuat tot ușor dreapta spre o regrupare aflată la baza unui mic diedru. Eram oare bine acum? Ne puteam baza pe schiță de acum încolo? Ne-a ajutat să punem traseul în context: era unul dintre primele trasee bătute, clar căutaseră o linie clasică și cât mai ușoară.

Urcam diedrul de deasupra noastră în lungimea a patra și, în dulcele stil deja clasic, traversam mult stânga (practic orizontal, ușor ascendent) gândindu-ne la mai multe variabile, incluzând ca ne-am cam depărtat de fisura mare în care clar trebuia să traversăm mai sus. Ne scăzuse încrederea în schiță așa că ne decisesem să urmăm gradul cel mai ușor.
Plec din regrupare și, când aud în ce am regrupat, o nucă și o clepsidră din stâncă, intuiesc că iar am luat-o pe arătură. Traseul este vestit prin faptul că a fost reechipat cu regrupări pe spituri. Doar că nah, așa este într-un perete nou, vrei să vizitezi cât mai mult, să vezi împrejurimile :p.

Când am auzit de regrupare m-am uitat în jur tot avansând, încercând să mă orientez, și văd un spit strălucind mult în dreapta, pe o zonă ce părea ușoară. Când ajung în dreptul unei regrupari pe spituri, înainte de un diedru minuscul deasupra căruia începe traversarea stânga, îmi miroase a traseul nostru. Acum nah, trebuia să urcăm toți în același loc și sa găsim o soluție împreună. Prin urmare am făcut ceva ce îmi place mie mult, traversare pe puține asigurări, de 2 ori: dus – întors :)).

Din regruparea improvizată nu mergea în sus iar fisura din stânga era udă și neasigurată. Soluția era să revenim la spitul văzut de mine și pentru asta am descățărat toți cei 30 și de metri pentru că rapelul trebuia să fie muuult prea direcționat. Bun, o facem și pe asta și sunt toată un zâmbet că totul a decurs bine. Nu cred că am ai fost la fel de concentrată în vreo lungime din traseul ăsta. Între timp ne ajunge o echipă de germani care ne întreabă dacă prin stânga este drumul :)).

Lungimea a patra corectă: Cotim dreapta (după diedrul din regruparea corectă) și ocolim fața de deasupra pe niște fisurii ușoare și frumoase. Dăm de o alta regrupare pe care o sărim și facem stânga pe o față căzută spre o alta regrupare suspendată, pe o brână de stâncă. O lungime întinsă, de 60 de metri, în condițiile în care am pornit de deasupra regrupării.

Urmează a cincea lungime, foarte scurtă, care termină traversarea în fisura din stânga. Fisura în care tot țineam noi să ajungem încă de jos. Am legat lungimea cu următoarea, fisura cu cel mai greu pas din traseu: un  5C promovat la grad de 6a deoarece stâncă este șlefuită acum. Fisura nu am simțit-o grea și nici pe departe la fel de șlefuită precum stâncile pe care le-am văzut în Belgia. Este mai fizică pentru că nu mi-a permis ramonajul ci mai degrabă un pui de bavareză cu blocat pe alocuri umărul sau piciorul în fisură. Frumos. Regruparea suspendată înainte de ieșirea din fisură.

În a șasea lungime ieșim din fisură și traseul devine mai ușor. Traversăm prin stânga ca să intrăm pe un horn ușor, roșiatic. Regrupare semicomodă înainte de ieșirea din horn.

Ultima lungime ne scoate din horn, pentru ca apoi să facem stânga pe un diedru care ne duce ață în sus în creasta colțuroasă a peretelui Anika Kuk.

Este cel mai ușor traseu pe care l-am făcut în Anika Kuk și cred că ne-a luat cel mai mult timp! A fost un traseu mai aventuros pentru noi, dar în care am luat deciziile în echipă și ne-am păstrat buna dispoziție în ciuda micilor blocaje. Asta a făcut traseul și mai frumos, pentru că poate altfel ni s-ar fi părut prea puțin provocator.

Soarele ne-a întâmpinat în creasta Anika Kuk, povestindu-ne repede ce am ratat neparcurgând un traseu sub atingerea sa blândă. Cred ca ne-am fi topit în 10 minute. Îmi lăsasem pielea pe stâncă cu spor și fără să fiu la soare…

Ce am remarcat:

• Stânca din traseul Mosoraski este foarte compactă. Poți avea încredere în prize, care de cele mai multe ori sunt și curate, ceea ce este foarte confortabil
• Stânca este pe alocuri un pic tocită, dar nu se simte supărător (exceptând poate în lungimnea cu pasul de 6a). După gradul de confort al fiecăruia
• Orientarea poate fi un pic dificilă, pentru că asigurările nu sunt mereu evidente iar peretele este împânzit de trase. A ține ușor dreapta nu este rău! :))
• Unii recomandă un set de nuci. Noi nu am folosit deși am avut la noi, dar cred că și asta depinde de gust.

Retragerea din creasta Anika Kuk este marcată cu cerc roșu, așa că rămâne doar o plibare superbă până în poteca principală. Înconjuram peretele doar pentru a ajunge din nou să traversăm râul. De data asta era o desfătare să intrăm cu picioarele în apa răcoritoare.

Formațiunile de pe vârf sunt fascinante. Calcarul a fost modelat de ape în șențulețe, creste tăioase și formațiuni care par scoase din Cretacic. Este o altă lume aici, sub soarele nemilos al Croației.

Găsim și o cutiuță unde drumeții își lasă amintiri. Ne-am trecut și noi, coborând apoi în glumițe despre ce o fi scris fiecare (ok, defapt eu, pentru că le-a spus băieților că dacă vor să știe ce am scris trebuie să ajungă din nou la carnețel ;)).

A fost relaxant, a fost o bună cunoaștere a peretelui și am compensat lipsa de dificultăți tehnice cu aventura :). Eram pregătiți să încercăm un alt traseu din Anika Kuk.