Traseu: Predeal – Pârâul Rece – drum forestier spre Cabana Diham – retur (coborând însă în Azuga)
Participanți: Gabi, Lucian, Anița, Ioana 😛
Când: Septembrie 2014
Burnița nu mai contenea să ne bată în geamul trenului care ne ducea din București spre Predeal. Aveam o grămadă de dubii dacă mai are sens să mergem cu bicicletele, la cum ploua în București, și dacă știm vreun bar fain în Predeal. Când am ajuns în stația de pe Valea Prahovei lucrurile au început să se însenineze, nu mai ploua.
Pentru mine erau emoții suplimentare pentru că eram la prima tură de biciclete și nu știam exact cum trebuie să mă comport cu bicicleta (și ea cu mine) ca să fim fericite amândouă.
Harta traseului de bicicletă Predeal – Cabana Diham (realizată de un Cristi de pe Bikemap, all credits go to him 🙂 )
Era foarte ud, dar aveam să ne luăm micul dejun în Predeal și vedeam cum se desfășoară ostilitățile între nori.
Cum ploaia s-a oprit și se lumina afară, am plecat din predeal cu direcția Pârâul Rece. De acolo am început o urcare lină, dar constantă, pe drum asfaltat. Când panta a început mai pieptiș și cotea la dreapta, noi am intrat pe drumul forestier din stânga. Deja mersul devenea mult mai interesant, jonglând printre bălți, pietre, dar cu peisaj mult mai plăcut.
Liniște, multă liniște, asta făcea înaintarea mult mai plăcută.
Pentru cine are mai multă experiență pe mountainbike, cred că tot drumul până la Cabana Diham este practicabil pe bicicletă. Pentru noi a avut și foarte mici porțiuni de împins bicicleta la deal, în secțiuni unde panta mai înclinată se combina cu pietriș.
Secțiunile de împins bicicleta. De două puncte îmi amintesc distinct, loc în care ne-au și depășit vreo două mașini.
Tehnica mersului pe bicicletă:
Colegii de tură îmi mai explicau ici-colo când să schimb vitezele și care e logica pedalatului mai ușor/mai greu în pantă. Foarte utile sfaturile, jumătate le-am uitat imediat după tură. Asta pentru că eram concentrată să le și aplic. Deci mai sunt necesare câteva ieșiri până să îmi intre în reflex anumite lucruri.
Din câte îmi dau seama, mersul în ture de bicicletă a devenit un sport de masă. Cumva, asta se vede și în atitudinea celor cu care te întâlnești când ești pe bicicletă. Am văzut destui oameni care te salută prietenește și te încurajează. Mai este drum de pedalat până când devine ceva acceptat cu seninătate, pentru că am văzut și oameni care se minunează când văd grupuri la munte cu biciclete sau, mai rău, nu dau spațiu bicicletelor, riscând accidente.
Cum urcam spre Cabana Diham atmosfera devenea mai umedă și intrăm în ceață. Aerul era muuult mai rece. Am ajuns însă la Cabana Diham, unde ne-am încălzit cu o supă. Soarele nu părea să iasă așa că nu avea sens să mai tragem mâța de coadă în speranța că o să coborâm sub razele sale.
Mersul cu bicicleta pe DN1, pe lângă mașini
Coborârea am făcut-o, mult mai rapid, pe același drum, cu variațiunea că am coborât spre Auzga în loc să urcăm spre gara Predeal. Cea mai neplăcută porțiune din tot traseul a fost mersul pe DN1 de la intersecția cu Pârâul Roșu până în Azuga.
Deși mergeam pe dreapta șoferii se găseau să tot claxoneze. Unii preventiv, alții probabil pentru că sunt fată și este modul lor à la Cretacic de a comunica (da, mă simt foarte complimentată când aud claxoane…. a spus nimeni niciodată). Nici partea cu preventivul nu am înțeles-o. Nu este ca și cum nu știam că sunt pe DN1 și nu vedeam o grămadă de mașini trecând pe lângă mine. Oare chiar credeau acei șoferi că îmi spun lucruri noi? Mai degrabă aveau șanse să mă sperie, pentru că fiecare șofer cu sonorul claxonului său 😛
Echipamentul pentru tura de biciclete:
Pentru că eu am avut o dilemă cu privire la ce echipament să iau cu mine, fiind prima tură de bicicletă la munte, vă spun și vouă ce am nimerit:
- rucsac mic și ușor (al meu este de 15l)
- recipient pentru apă (de preferat și cu apă în el :P)
- ceva de ronțăit (de preferat și comestibil)
- o geacă ușoară cu rezistență la vânt/poaie
- ochelari de soare (au natura de a te proteja și de insecte pe care le poți pescui din mers)
- lucruri care se pot lua în echipă, în loc să mărești greutatea pentru fiecare coechipier: pompă de bicicletă, petice pentru reparat anvelope și alte lucruri trebuincioase pentru a repara defeciuni frecvente)
Acestea sunt lucrurile pe care le-am luat, pe lângă echipamentul de pe mine. Nu uitați casca! Cum spunea un prieten bun, oricum mai mult de 4 kg este cam incomod să cari în spate pe bicicletă.
A fost prima tură pe biciclete la care am participat. Deși nu este sportul meu preferat, este o variațiune faină; uneori simt nevoia să mai schimb activitatea și să văd lucrurile altfel. Este un alt fel, foarte deconectant, de a merge în echipă la munte :).
You might also like
7 Comments
Amuzant articolul pentru un biciclist cu vechime 🙂 dar sigur e util pentru cei care acum incaleca pedalele unei biciclete de teren.
Neața, Marius! Eu una m-am distrat amintindu-mi tura. Mă gândesc că unui biciclist cu experiență textul poate cel mult să îi evoce primele sale experiențe pe biclă.
Eu am așteptat să uit mai toate sfaturile colegilor de tură înainte să scriu articolul. Să pară textul mai dramatic :))))
Buna Ioana 🙂 Astept cu interes articolul cu text dramatic si pataniile de la tura de bicicleta, folosind sistemul SPD, pedale si pantofi care alcatuiesc un fel de … sistem de prindere. Nu stiu pe nimeni care sa nu traga cazaturi din motivul: “am uitat ca pantofii sunt fixati de pedale”.
Cu scop motivational, postez aici un filmulet realizat de cei de la optar.ro, pe meleagurile Muntilor Apuseni, intr-o tura de pregatire / recunoastere a traseului de anduranta Iron Bike Oradea:
from=outro-local
Marius, chiar că este motivațional, mai ales că din filmuleț pare că 90% din traseu este la vale :)). Foarte fain cum se plimbă oamenii aceia, pare așa ușor când îi vezi.
Am văzut și eu SPD-uri. Momentan încă mă mai împiedic în bicicletă și fără ele, așa că atunci când le încerc o să îi rog să mă filmeze. Aia va fi motivațional!
Uh, urmaresc cu placere posturile tale, chiar daca nu sunt un alpinist convins. Totusi, iubesc muntele si imi place sa vad cum altii dau piept cu stincile lui. De aceea m-am si abonat la postarile tale. Insa acum e cu totul altceva… Aproape ca m-ai facut sa… pling. 🙂 Ceea ce e alpinismul pentru tine, e bicicleta pentru mine. Am facut multe ture prin tara, am reusit sa urc si Transalpina acum doi ani, insa acest traseu catre cabana Diham (ah, ce amintiri am de acolo) e de mult, mult timp pe lista, si nu am reusit sa il fac. Inca. Insa, vazind ca tu, care abia ai inceput sa faci ture cu bicla (sper sa nu fie singura, sa te motiveze si spre altele, caci de pe bicicleta ai cu o totul alta perspectiva asupra muntelui, la fel cum probabil ai o alta perspectiva cind stai agatata in coarda pe peretele vreunei stinci) ai facut acest traseu, ma motiveaza enorm sa il fac si eu, si asta cit mai curind. Cu singura deosebire ca eu voi pleca de acasa, de linga Bucuresti cu bicla, nu cu trenul (asta e, imi plac turele lungi) iar noaptea voi ramine la Diham.
Sper sa nu fie doar o iesire cu bicla pentru tine, ci prima. 🙂 Cit despre Cretacic, cam asta e nivelul la care se afla soferii de la noi… Nu le poti cere mai mult. Imi aduc aminte de o intimplare, eram cu sotia mea, ambii pe bicle, ea in fata, eu in spate (ca sa o protejez). Cind o masina ajunge in dreptul meu, un pustan cu mina afara pe geam, a lovit cu putere in capota masinii. Zgomotul a fost destul de serios, incit sotia mea, fiind in fata mea si nevazind faza, a crezut ca am fost lovit de masina, si s-a speriat. Pe mine nu m-a afectat, am vazut altele si mai si, dar vazind cit de afectata a fost ea, am realizat cit de nesimtit a fost acel pustan. Asta e, mai e nevoie de multa educatie pe drumurile noastre.
Bună, Cristi!
Cred că înțeleg cum este să fii bântuit de activitatea ta preferată și să visezi la trasee mai frumoase, mai lungi, mai mai mai. Este fain facă ai dezvoltat o așa pasiune pentru bicicletă, este o activitate frumoasă și ajută mult să vezi multe lucruri faine repede.
Cu siguranță nu o să fie sigura tură pe bicicletă, mai strecor ieșirile cu ea printre alte ture, este frumos să diversifici. Deja am fost la o tură cu bicicleta anul acesta.
Spor la tura către Diham. Să îmi povestești cum a fost!
Am o curizoitate: i-ai dat nume bicicletei? 😀
Buna!
Multumesc pentru urare!
Desigur ca voi povesti cum a fost. Nu sunt eu un fotograf prea bun, dar m-am gindit sa imi fac si eu un blog ci iesirile mele, si asta cit de curind, iar cind voi reusi, iti voi da un link spre el
Normal ca bicicleta are un nume: “Old Misstres”, “Batrina amanta”, asta pentru ca e o bicicleta mai veche (dar am :”upgradat-o” ca sa fiu in tendinte, si nu am vrut sa renunt la ea datorita geometriei ei, care conteaza enorm la drum lung, ca sa ma simt cit mai confortabil pe ea; daca voi gasi una noua pe care sa ma simt asa de bine, probabil ca as schimba-o, desi e cam greu sa gasesc, odata ce am 2,02 m inaltime), si pentru ca, atunci cind am inceput sa umblu cu ea, mergeam de unul singur, si imi lasam sotia acasa, deci eram ori cu sotia, ori cu ea, si de acolo i-a venit denumirea de amanta :). Insa de mai bine de un an, are si sotia mea o bicicleta buna, si am facut impreuna citeva iesiri scurte, dar e mai greu pentru ceva mai lung, insa sper ca anul acesta sa aiba curaj sa plecam si la drum lung.