Braul Cioranga Mare Ramura de Jos, Piatra Craiului

Dacă în prima zi a week-endului am onorat zeii cățăratului (oricare or fi aceștia), prin traseul Floare de Colț, a doua zi ne-am alăturat găștii de Pinguini, prietenii Vioricăi și ai lui Octavian, într-o tură mai puțin abruptă și foarte foarte frumoase: Brâul Ciorânga Mare ramura de jos. În iarnă am fost în Ramura de Sus, așa că eram curioasă care o fi și sora ei 🙂

Toată ieșirea a fost coordonată de Nae, un veteran al munților și un om care mie mi s-a părut foarte special. Cunoștintețe sale despre munte sunt împletite frumos cu un respect pentru cei cu care merge în ture, cu atenție și cu dragostea de a-și împărtăși aceste cunoștințe. Sunt captivată de oameni inspiraționali și Nae este pentru mine o sursă de admirație.

Observații importante despre Brâul Ciorânga Mare, ramura de jos:

Este un traseu nemarcat, prin urmare nu are destinație turistică
Are și zone expuse cu pericol mare de accidentare din cauza neatenției, teren sau stânca udă, vizibilitate redusă etc.
Nefiind marcat, orientarea este sensibilă. Pe alocuri “linia evidentă” nu înseamnă și “linia corectă”.

Traseu Refugiul Diana – Padina Popii

A pornit dis de dimineața din poteca ce urcă spre mânăstirea/biserica/lăcașul de cult (sau ce o fi el) Colții Chiliilor. Nu ne grăbeam, activitatea de a face poze era concurată doar de aceea de a sta la taclale 😀

Până la refugiul Diana traseul îmi era foarte cunoscut, deja am avut câteva experiențe frumoase de cățărare în Turnurile Dianei. Mai departe, însa, era necunoscutul și mă bucura șansa de a descoperi o parte nouă a Pietrei Craiului.

La Refugiul Diana:

Triunghiul albastru ne-a condus în Padina Popii. Câțiva țăruși din lemn anunțau că pe aici au fost în vremuri apuse trepte. Nu au mai fost reparate și grohotișul și-a reintrat în drepturi, natura se descurcă atât de bine să se vindece. Traseul pe grohotișul din vale mi s-a părut provocator și aici mi s-a spus o regulă pe care eu nu o mai auzisem: pe grohotișul mare urci, pe cel mic cobori :D.

Un panou turistic dezlipit, chiar la intrarea în Padina Popii, chiar despre grohotiș:

Urcăm lanțurile care anunță intrarea în Padina Popii și îi dăm în sus pe grohotișul năzbâtios.

O capră neagră ne simte și, după ce ne observă un pic curioasă, pornește hotărâtă pe abrupturile Craiului

Ceva vreme să tot fi urcat, până când am intrat în zona de jnepeni. Nae ne anunță că am ajuns la intrarea în Braul Cioranga Mare ramura de Jos.

Descriere traseul Brâul Ciorânga Mare ramura de jos

Octavian inițiază sesiunea de jnepening ca să se asigure că mergem în direcția bună iar noi il urmăm bucuroși când o găsește. Rododendron și gențiene la tot pasul. Craiul ieșea la pețit… de turiști 😉

Continuăm pe curbă de nivel, cu urcușuri și coborâșuri, până la scara de lemn (din 1996 este din fier). Nu era greu, dar era mișscare aerobică și eu remarcam în tăcere că doar cățărat fără trekking nu face bine la silueta (de munte) 😀

Câtă grație, cât spirit artistic, câtă sensibilitate… 😀

Am stat la poze o grămadă, peisajul și contextul erau tare frumoase.

Octavian îl surprinde pe Cristi care făcea o poză. Eu mă chinuiam să țin ochiii deschiși pentru că am remarcat un talent aparte de a-i închide cu astfel de ocazii.

Următorul obstacol și reper este descățărarea pe un horn și coborârea până la 2 trepte din fier. De departe pare mai fioros, dar în realitate muntele nu a avut chef să ne chinuiască astăzi. Cu toate acestea am fost atenți, eram mulți și riscam să ne dăm pietre unii altora.

Cristi închide plutonul. El și cu mine eram pinguini adoptați în acest week-end și grupul a fost tare prietenos cu noi.

Locul unde am simțit că fără Nae am fi rătăcit cu ușurință traseul este traversarea unei văi mici unde aparent curba noastră de nivel se termină într-un perete. Doar că viața este mereu așa de surprinzătoare. Structurarea pe planuri a stâncilor din Piatra Craiului, împreună cu mult alb, păcălește privirea și ce pare abrupt de la distanță se poate dovedi foarte accesibil.

Când ne-am apropiat am remarcat că o brâniță stâncoasa, mică și expusă, se contura. Urmează o descățărare de atenție, ușor friabilă.

Fiecare trece cu grijă, pentru că nu vrem să dăm pietre peste ceilalți.

De aici, doar pante roz. Poteca ne trece prin tufisuri de smîrdar. Se terminaseră dificultățile. Un grohotis ne anunța intrarea în Braul Cioranga Mare Ramura de Sus.

Urcam pe mici vâlcele și pante de iarba până la Vârful Ascuțit.

Peisajul era superb. Atât de aerisit, atât de mult spațiu și atât de multă liniște. O libertate tăcută. Jos, mult sub noi, mașinuțe parcă de jucărie se derulau între Plaiul Foii și Zărnești. Ce le păasa lor de noi, ce ne păsa noua de ei?

În creastă Craiul a vrut să ne arate cât de capricios poate să fie, și ne-a întâmpinat cu ploaie, dar și cât de blând poate deveni apoi, și ne-a uscat în razele soarelui imediat după.

Intrarea în traseul Padinile Frumoase:

Traseul Padinile Frumoase – Cabana Curmătura

Din mai multe motive în creastă am schimbat traseul și ne-am și împărțit. O parte s-a dus să recupereze mașinile urmând creasta principală a Pietrei Craiului până la intrarea în traseul de Brâna Caprelor. Ceilalți am coborât pe Padinile Frumoase.

Și ne-am plimbat, am râs și ne-am cunoscut mai bine… într-un fel :)). Ajunși la Cabana Curătura remarcăm o nouă construcție în curs de creștere. Umblă vorba prin sat ca ar fi inițiativa Administrației Parcului Național Piatra Craiului. Îmi suna în minte acea piesă cu “Aici sunt banii dumneavoastră”. Așa să fie? 🙂

Ne-am continuat coborârea prin Poiana Zănoagei, sub un soare blând și nori pufoși.

A fost un week-end tare frumos și a fost drăguț să ies cu prietenii lui Octavian. Sunt o gașcă faină și sunt norocoși că se au unii pe ceilalți :). Să nu mai spun câtă camaraderie îmi inspiră când îi văd pe traseu 😀