Catarare la gheata in Valea lui Stan, saptamana a II-a

Valea lui Stan îngheață frumos iarna, transformându-se într-un bun traseu cu obstacole de iarnă, dar și un teren de joacă pentru cățărarea la gheață.

Traseu:

sâmbătă: dry tool-ing în Prăpăstiile Zărneștiului
duminică: cățărare la cascada de gheață din Valea lui Stan

Primul sfârșit de săptămână din Martie și se anunță apocalipsa: cod galben pentru vânt la munte, nori, vreme urâtă. Ne hotărâm să sfidăm prognoza meteo și să încercăm un traseu în Cheile Râșnoavei sau în Postăvarul. Cu doar două zile în urmă participasem la un eveniment dedicat domnișoarelor și doamnelor cățărătoare la sala de escaladă din Baicului și, după mai multe trasee de bouldering, mi-a înțepenit spatele. A doua zi efectuam cu greu mișcări complexe, precum a mă apleca să îmi leg șireturile, așa că se anunța un week-end light.

Drumul spre Cheile Râșnoavei ar fi fost bun, daca nu era acoperit de un strat serios de gheață. Mașina se legăna de ici colo și la un punct se întâmplă inevitabilul: oprim să treacă două mașini care ~~fur~~ transportau lemne. Șoferii ne ajută să împingem puțin mașina din drum, ca să avem loc cu toții, însoțind ajutorul cu sfatul de a nu continua, deoarece drumul se înrăutățea. Eh, se înrăutățea! Era o ocazie numai bună pentru o lecție de montat lanțurile la mașină!

Nu drumul a fost problema, ci vântul înfiorător care se umfla în pene în Cheile Râșnoavei. Nu reușeam să prindem curaj pentru a ieși din mașina. Când am deschis ușa am și ținut-o ca să nu plece. Nu era o vremea prea prietenoasă…

Dry tool-ing în Prăpăstiile Zărneștiului

Ce să facem, ce să facem? Timpul era scurt… așa că ne-am îndreptat cătinel roțile spre Prăpăstiile Zărneștiului. Piatra Craiului se scălda în soare, asezonat cu nori, și atmosfera la baza masivului era foarte plăcută. Zăpada scânteia, multă lume se plimba în împrejurimi… ne aflam în altă lume decât cea de acum o oră!

Ne-am echipat repede și am pornit spre bariera de la intrarea din chei. Am mai fost o dată la traseele de dry tool-ing din Prăpăstiile Zărneștiului și erau foarte faine.

Mati își îmbunătățise tehnica de pioleți. Era așa de concentrat să rămână pe perete încât nu auzea copilașii care îl încurajau din drum sau comentariile părinților lor. Întotdeauna este haios să auzi cum discută oamenii din drum, fiecare presupunând sau concluzionâand asupra activității pe care o desfășuram, gradul de pregătire fizică și/sau starea sănătății mentale a cățărătorilor 😛

Când am simțit că am înghețat suficient, ne-am strâns pioleții, coarda și restul jucăriilor și am tăiat-o spre casă.

Pe drum ne oprim să mâncăm o ciorbă deja devenită faimoasă… Nu prea vedem noi mâncare atât de complexă în turele obișnuite de week-end 😛

Spatele meu încă protesta la orice mișcare necalculată cu ceva timp înainte, așa că ce să facem a doua zi? Ne-am sfătuit cu prieteni, am analizat prognoza meteo și am pus degetul pe hartă: Valea lui Stan!

Cascada de gheață din Valea lui Stan

Am mai fost în Valea lui Stan cu o săptămână în urmă, dar a fost prea cald și gheața nu era practicabilă. Acum prognoza meteo anunța -3 grade în Curtea de Argeș. Cum gheața este ideală pentru cățărat între -5/+5 grade (sau așa mi s-a spus), ne-am încercat norocul.

La 9 dimineața eram pe Transfăgărășan, în fața troiței care marchează intrarea în Valea lui Stan. Plecasem cu noaptea în cap, pentru a limita riscurile dezghețului.

Piesajul arăta bine, cu urmele de pe potecă înghețate și fără ochiuri de apă prin zăpadă. Erau șanse bune să găsim gheață bună pentru cățărat. Părea că zăpada de pe vâlcelele din jur se scuturase deja, întâlnind peste tot urme înghețate de mici avalanșe.

Cu inima în dinți cotim stânga pe scara ce conducea la cea mai mare cascadă de gheață din Valea lui Stan. Oare curge apă pe ea?

Et voila! Gheața de pe cascadă era într-o stare foarte bună! Se auzea un ușor sursur de apă în spatele ei, dar dacă ne grăbeam puțin nu aveam să facem baie.

Ne echipăm în pas alert și Mati pornește.

Mati înșurubând un piton de gheață. Poate părea ciudat când faci asta prima dată. Noi am avut 7 șuruburi de gheață și au fost suficiente pentru cei 25 de metri de cascadă.

Ținând cont că era prima dată când Mati merge propriu-zis la cățărare pe gheață.. s-a descurcat excelent. Mi-a și menajat durerile de spate și nu a căzut niciodată în coardă 😛

Cât am stat lângă cascada, aceasta a început treptat să se dezghețe. De la pic-pic-pic la un șiroit mai îndrăzneț. Mi-am luat ca standard de comparație starea cascadei de cu o săptămână în urmă. Dacă ajungea ca atunci… plecam. Din fericire, nu a fost cazul 😀

Este o regulă bună aceea de a nu amenaja regruparea/a fila de sub cățărător la escalada pe gheață. Fiind o cascadă cu ceva țurțuri, la rupere aceștia se rostogoleau în vale, aceași soartă pe care o avea și gheața spartă de pioleți. Din fericire, m-am ferit cu succes de atacuri 😀

Eu urmam. Cu o mișare sprintenă de tânără ateltică la 80 de ani, m-am echipat cu grijă ca să nu înțepenesc de la durerea de spate și… am pornit!

Iată cum mergeam eu la cules de șuruburi de gheață. Primele bucle înghețaseră deja, o chestie foarte interesantă. Mai fain a fost atunci când am dus muncă de convingere cu un șurub de gheață, care nu mai voia să se miște. Am ajuns să sparg puțin gheața pe lângă el ca să am un argument convingător în dispută.

Cățărarea pe gheață este foaaarte frumoasă. Mult mai ușoară și cu miscări mai frumoase decât dry tooling-ul. Are emoțiile sale specifice, precum teama privind ruperea prizelor sau spargerea gheții de sub tine, însă acestea fac experiența cu atât mai faină. Măcar nu trebuie să îți cauți prize atât de mult timp… pe majoritatea ți le faci singur cu pioleții.

Am lăsat în urmă cascada, fericiți că am prins gheața în condiții bune. Ce noroc am avut! Din curiozitate, am continuat un pic prin canionul din vale. Vara, Vale alui Stan reprezintă o tură foarte frumoasă de 2-3 ore cu mers prin apă, urcat pe scări ruginite și pe bușteni suspendați. Iarna, când toate acestea sunt înghețate, experiența trebuie să fie cu atât mai frumoasă.

Chiar așa era. Valea părea mai palpitantă iarna, cu o dușumea înghețată, acoperită cu mici covorașe de frunze….

și ici colo un perete acoperit de gheață + câte o cascadă.

cătinel…

Din păcate, trebuie să ne întoarcem devreme în București… Prin urmare, nu am avut timp să parcurgem toată Valea lui Stan… traseul finalizându-se undeva în stânga Barajului Vidrarul. Dar zona este foarte foarte promițătoare. Cred că ar face o tură superbă de iarnă și o să revenim cu siguranță.