Creasta Capitanului din Vechea Cariera, Baile Herculane

Traseu Creasta Căpitanului

Amplasare: Vechea Carieră din Băile Herculane, Munţii Mehedinţi
Dificultate: 4A cu pas de 6-
Data: 1 Mai 2012

A treia zi de ședere în Băile Herculane a întărit valul de caniculă deja prezent și ne-a adus în compania prietenilor din Anotimpul 5.

După o primă zi în care ne-am purificat prin artă în compania frumosului Katharsis și o a doua cu Hercules (care s-a lăsat cucerit mai greu), era timpul să trecem la un alt treilea mândru din zonă, de data aceasta unul cu epoleți pe umeri: Căpitanul.

Nu pot spune că mă simțeam foarte bine, așa că am ales un traseu mai ușor și mai scurt: Creasta Căpitanului. Traseul este cotat 4A și are un pas maxim de 6-, este foarte ușurel și cu o priveliște foarte frumoasă. Cu un an în urmă am mai fost aici, cu George.

Hmm… oare asta înseamnă că pot să încerc să îl escaladez cap de coardă? 😀 Undeva simțeam o chemare naturală să îi dau o șansă de a-mi da o șansă…

Creasta Căpitanului este situată în Cariera Veche din Herculane, locul unde s-a ținut HCO în 2011. Acum, cariera era plină de cățărători care nu participau la concurs, dar căutau pereți umbriți pentru escaladă.

Traseul poate fi scos din trei lungimi de coardă, dacă se sare prima regrupare clasică. Singurul dezavantaj ar fi că freacă un pic corzile pe măsură ce traseul se rotește pe partea dreaptă a țancului. Câteva bucle lungi ar rezolva problema.

Intrarea în traseu se face printr-un mic horn, debutând cu o priză la copac. I-am lăsat pe Codru și pe Darius să pornească primii… ca să nu le furăm din bucurie. Aveam de gând să îi urmăm îndeaproape. Nu ne grăbram, deci cu atât mai mult… urma să facem o ieșire Anotimpul 5 la înălțime 😛

Darius, pregătit să pășească pe Lună…

Până să termine Codruța de filat apar Monica și Șura, care intrau într-un alt traseu, în același țanc. Cât aflu eu de unde pornesc și alte trasee din Carieră apar din urmă trei mândri piteșteni care atentau la Creasta Căpitanului! Ia te uită, deci chiar o să facem un picnic mare între prieteni în ultima regrupare! Ce mai conta că vom sta muuult pe la cozi în traseu, regrupările erau mai mult decât comode!

Prima lungime se termină repede după ce depășim hornul pe partea stângă. Mai urcă puțin printre bolovani și iarbă și apare o regrupare solidă și comodă.

A doua lungime, care poate fi unită cu prima, urcă pe fața de deasupra regrupării și apoi cotește dreapta. Atenție, mai există o linie de pitoane care merge direct pe față, dar este alt traseu.

Cum cea de-a doua regrupare este o brână mare și comodă, l-am admirat în grup pe Darius cum avansează pe fisură…

… chiar am fost atente! 😛

Noi am făcut traseul în patru lungimi, stilul clasic, pentru că eram prea aproape unii de ceilalți.

Darius în cea de-a treia lungime…

Monica era deja în regruparea de la pin, ne aștepta cuminte 😀

După Codruța am plecat și eu pe cea mai frumoasă dintre lungimi: o fisură evidentă, foarte foarte bine asigurată, care cotește dreapta pe o față căzută. Regruparea este foarte faină, lângă un copac comod și umbros!

În urma noastră veneau Marius și Julien…

Priveliștea spre carieră și spre Băile Herculane era foarte frumoasă.

Julien ne arată ce grad mare face 😛

După ce îi lăsăm pe băieți să… schimbe păreri (băieții nu bârfesc, nu? :P) mă decid să îl chem pe Mati în ultima regrupare before we reach the summit! Nu că regruparea unde eram era prea aglomerată…

Trecerea pe lângă pinul negru din regrupare.

Codruța se împrietenea deja cu fisura din ultima lungime…

A patra lungime începe cu o fisură frumoasă, urmată de o trecere pe față până la un ultim bolovan.

Poză înainte de vârf, all credits go to Corduța!

Ultima regrupare, tot pe spituri, cu o priveliște foarte frumoasă!

Aici ne mai întâlnim cu o echipă: Cornel și Ștefania, care au fost în Iepuraș.

Retragerea se poate face prin două sau trei rapeluri, în pinii aflați pe partea celalată a peretelui. Pentru direcționarea rapelului este bătut un piton în primul pin. Nouă coborârea ne-a ieșit din două rapeluri lungi.

Monica și Șura erau deja la escaladă…

Echipa de băieți care ne-a urmărit tot traseul… I-am iertat pentru că mi-au dat dulciuri la final de traseu!

În definitiv tot răul spre bine, s-a dovedit o zi foaaarte frumoasă și relaxantă, petrecută împreună cu o sumedenie de prieteni. Au apărut unul câte unul și au făcut traseul cu atât mai frumos, mai ales că nu ne grăbeam.

Echipa cu care merg în traseu la alpinism are o importanță foarte mare pentru mine. Uneori simți nevoia să împarți o astfel de experiență cu prietenii… și este frumos când echipele din peretele în care ești îți sunt apropiate (și la propriu și la figurat :P).

Iată că așa mi-a ieșit o descriere de traseu în care am încălcat o sumedenie de norme de scriere, de la zâmbăreți în exces la combinații mai puțin academice. Asta este frumusețea uneori, să nu le faci ca la carte ;).

… Mai ales atunci când traseul este parcurs așa de… în spiritul vacanței! Mulțumesc băieți pentru că ați avut grijă de mine!