Creasta Nordica vara, Piatra Craiului

Venisem cu Octavian în Piatra Craiului la cățărat, dar cum pe la ora 8 dimineața ploua binișor în Prăpăstiile Zărneștiului, ne-a cam pierit cheful. Știam că dacă se oprește, calcarul din Piatra Craiului se zvânta relativ repede și merge cățărat, dar dintr-o dată îmi schimbasem apetitul pentru o tură mai lungă de mers. Mâine puteam merge și la cățărat!

Am urcat mai repede decât în alte dăți prin pădurea care te poartă spre Poiana Zanoaga și apoi Cabana Curmatura. Aici am stat la un ceai și la mângâiat tânăra mâța care ședea leneșă la geam.

Căprioare negre supraponderale ocupau luminișul și poteca din punctul de belvedere.

Panorama din Șaua XXX ne înfățișează Valea Gaura, Acul Crăpăturii și drumul dinspre Plaiul Foii

Traseul nostru cotește la stânga pe grohotisul care anunță intrarea pe traseul cu lanțuri care conduce la Vârful Turnul.

Peisajul era super frumos și liniștit. Acum vreo 4-5 ani, când am început sa merg pe munte, am coborât pe aceste lanțuri, care atunci mi s-au părut mult mai provocatoare decât acum. Pe atunci nu mă închipuiam defel motivată să urc pe vreuna dintre văile abrupte care conduc pieptiș în creasta, d-apoi să mă cațăr de bunăvoie prin acești pereți :P. Cum evoluează lucrurile…

Octavian admira priveliștile și amândoi ne îndeletniceam cu făcutul de poze.

Când ajungem în creasta vedem doi drumeți, bărbați în toată firea, din care unul deschizând larg barierele rucsacului ca să îl îndese cu smirdar. Din câte știu eu asta este interzis, fiind plantă protejată. Îmi place tare când aud scuza ‘iau doar câteva, nu se observă la cât de plin e muntele’. Nu zău, dacă facem un calcul simplu de câți drumeți trec zilnic x câte flori iau, vedem repede cum și când se observă. Nici măcar nu este rocket science. Doar ca erau doi bărbați nu prea prietenoși și nu mi-am permis decât un comentariu acid în trecere. Oare cei care protejează parcul ăsta ce or fi făcând?

În fiiine, continuăm drumul frumos pe creastă, momentan în continuă urcare. Uitasem cât e lung este, dar spectacolul oferit de norii care traversau spinarea Craiului mă făceau să uit de orice efort.

Ce frumoooos, un buchețel drăguuuuț de flori protejate – un sortiment variat –  abandonate probabil după ce persoana delicată care le-a adunat /primit s-a plictisit să le tot ducă /și-a dat seama că până și bălăriile astea se usucă fără apă /a obosit etc. Câtă gingășie la oamenii muntelui, ‘toți’ sunt ‘altfel’ decât restul lumii de jos!

Creasta Nordică devine mai stâncoasa după Refugiul Ascuțit și frumos face.

Peisaje din calcar

Octavian îmi povestește de un pas care dădea emoții drumețiilor, amintindu-și și el de vremea nu foarte îndepărtată când s-a apucat de munte. Eu nu mi-l aminteam, dar găsindu-l am sărbătorit totuși momentul jucându-ne puțin pe acolo.

Ajungem la Refugiul Grind 2 și fac un calcul mental rapid că am fi avut timp să facem toată creasta pe lumină, fără să alergăm. Cu toate acestea, nu ăsta ne era scopul, așa că am început coborârea abruptă spre Refugiul Grind 2.

Nu ar fi deloc o coborâre grea, au contraire, dacă nu ar fi plină de grohotis fin în prima jumătate. Eu sunt cunoscută pentru căderile spectaculoase la coborâri, așa că încercam sa nu mă dau în spectacol și coboram încet sau evitam noroiul combinat cu grohotisul prin iarbă. Eu zic ca am scăpat onorabil pe lângă grupurile pe care le-am depășit, de data asta nu am reușit să cad.

Din șaua în care s-a terminat grohotisul am prins așa o poftă de coborât rapid și de dat drumul la picioare, după ce am stat pe ace, încât am luat-o la fugă. Octavian era în asentimentul meu și am pornit amândoi spre Refugiul Grind. De aici, trecând pe la zona numită La Table și până la intrarea în drumu forestier din Prăpăstiile Zărneștiului sunt doar pășuni cu iarbă moale, poteci din pământ presărate cu rădăcini, traseu doar la vale și, deci, un teren suuuuper fain de alergare.

Eu una m-am super distrat în ziua asta și mi-a priit mica alergare până în Prăpăstii, unde solul era mult prea tare și pietros pentru a alerga în încălțămintea mea de munte. Să nu mai spun că am coborât parcă într-o clipă un traseu care poate fi lung luat cătinel.

Am ajuns la mașină plină de energie, doar un zâmbet, și ne-am mutat în Plaiul Foii în pregătirea cățărări de a doua zi.
P-S: pozele lui Octavian încă nu le am, dar le aștept cu drag 😉