Creasta Vârtopel – Arpășel de la Est la Vest, Munții Făgăraș

A doua zi ne-am trezit pe la 7 jumătate și la 8 jumătate parcam în fața Văii Capra. Afară era vânt și frrrrrriiiig ca iarna.

Apropierea de creastă:

Poteca marcată cu triunghi galben ne conduce prin Valea Capra spre Refugiul Fereastra Zmeilor. Tot timpul aveam Creasta Vârtopel-Arpășel în față, desfășurându-se semeață sub soare. După cum îi spune și numele, traseul este format din două segmente: Creasa Vartopelului, mai ușoară, cotată 1B și cea a Arpășelului, mai grea, 3A.

În hornul din Portița Arpășelului, pe care voiam să ne retragem, încă era zăpadă. Era o întrebare dacă vom putea coborâ pe acolo. Creasta poate fi parcursă și în sens invers, cu mai multă cățărare, dar nu era indicat în cazul meu.

De la refugiu am urcat spre Portița Zmeilor, acolo unde poteca spre Vârful Moldoveanu se intersectează cu intrarea în Vârtopel-Arpășel, dacă o parcurgi de la Est la Vest. Aici ne-am echipat, ne-am pus hamurile pe noi și am pornit. Până la baza crestei am făcut aproximativ o oră, nu m-am uitat la ceas.

Descriere Creasta Vârtopel Arpășel:

Pornim pe o pantă de iarbă care ne conduce pe coama crestei și continuă până când creasta se ascuțește.

De aici pernițe de iarbă sunt presărate cu bolovani și plăci stâncoase. Trecem așa de câteva vârfulețe, pe o potecă mai mult sau mai puțin subțire care începe să deschidă pante abrupte de iarbă pe stânga și pe dreapta. Nu devine mai greu, mă tot așteptam la asta din ce auzisem despre traseu. Uneori mergem matematic pe creastă, alteori pe laterale.

Mergem concomitent, oprindu-ne doar pentru câte o poză, să ne mai tragem suflarea sau să ne-o lăsăm furată de priveliștea Munților Fagarașului. Nu era așa de greu precum auzisem, dimpotrivă, eram înconjurați de priveliști frumoase și traseul nu prezenta dificultăți tehnice; doar expunere.

Ajunși pe Vârful Vârtopel (2385 metri altitudine), ne oprim pentru pauza de prânz și admirat priveliștea. La nord se vedea în depărtare, șerpuitor, Oltul în timp ce în plan apropiat Muchia Albota avansa din pădurile îndepărtate fix până la noi. De aici trebuia să facem primul rapel. Fix sub vârf este stația de rapel, la un lanț legat cu spituri (așa sunt toate regrupările de rapel pe creastă). Rapelul lung, diagonal dreapta cum ne uitam la Creasta Arpășel, ne duce într-o șa. Terenul peste care rapelasem nu era greu, ar putea fi coborât și pe picioare, doar ca este un grohotiș fin, incomod.

Din șa începem o traversare dreapta, ușor expusă, până după o muchie stâncoasă a Vârfului Fântâna. Aici linia traseului mi s-a părut contraintuitivă, eu aș fi fost tentată să cobor direct înspre pășune prin vâlcelul pietros care se desfășura sub noi, în timp ce alții se pare că preferă să urce din șa direct pe vârf și apoi să coboare. După muchie noi descățărăm un hornuleț nu foarte frumos, vreo 7 metri, până ajungem pe o pășune deschisă.

În față era un vârf cu două sârme înfipte evident pe el, Vârful lui Adam. Înainte de el, pe stânga, coboară pe lângâ creastă o potecă ce ne conduce către un obelisc denumit Santinela Arpășelului (chiar toate formațiunile stâncoase de pe creasta asta au nume?). De aici am coborât pe picioare până la baza Urechii Estice. Intram în secțiunea considerată a fi cea mai dificilă din Vârtopel – Arpășel, Urechile Iepurelui.

Urechea Estică prezintă, din direcția din care veneam, o serie de plăci căzute, ușurele, asigurate cu 4 pitoane.  Regruparea de la bază am întărit-o cu o nucă, dar mergea mai bine un friend mic.

Din vârful urechii am coborât 2 metri până am găsit stația de rapel, sub un prag. Plecarea în rapel este incomodă, cumva intri imediat într-o surplombă. Rapelul ne-a dus la baza Urechii Vestice, în Spintecătura Iepurelui. În coborâre am remarcat vreo 2 spituri, utile în cățărare dacă parcurgi creasta invers.

Urechea Vestică este mai ușoară din acest sens și o urcăm ajutându-ne doar de un cablu. Din vârful ei se vede un alt cablu și am fi fost tentați să descățărăm, dar nu ajută din sensul din care veneam. Sub vârf am găsit tot regrupare pe spituri. Aveam să coborâm urechea din 2 rapeluri.

De la baza urechii am continuat pe partea stângă a crestei, pe praguri de iarbă asezonate uneori cu stânci. De aici trecusem de partea grea (vara).

Creasta se unduia în urcări și coborâri. Pe alocuri am mers ținându-ne de plăcile crestei cu mâinile și cu picioarele traversam pe praguri de iarbă sau muchii de stâncă. Ajungem așa la rapelurile finale.

Alpinist pe Urechea Vestică, înainte de rapel:

Pe vârful din spatele nostru, Vârful Portița, este amenajată o stație de rapel pe spituri. Noi aveam o a doua semicoardă la noi special pentru acest rapel, ni s-a părut o idee bună să coborâm in v-ul Portiței Arpășelului dintr-un singur rapel, nu două sau trei mai scurte. Ni s-a părut. Aveam să avem probleme la a trage corizile și un moment veritabil de emoție dacă o să trebuiască să urcăm pe ele să le recuperăm. Mai ușor este să faci rapelul din două bucăți, o a doua regrupare este clar vizibilă, cu două spituri legate cu un lanț sub o surplombiță. Incomod, dar practic.

La amenajarea primului rapel: atenție cum aruncați corzile. Trebuie să vă orientați ușor sudic, spre hornul cu grohotiș pe care se coboară apoi din creastă. Pe partea nordică este prăpastie și poate fi incomod să revii pe linia corectă odată pornit în rapel (să nu spun dacă se prind corzile).

Din Portița Arpășelului sunt două opțiuni:

• Fie coborâre pe hornul cu grohotiș dinspre fața sudică, horn fără săritori sau dificultăți tehnice
• Dacă hornul prezintă pericol de avalanșă sau din alte motive, se poate urca pe creasta din față, care duce la Vârful Vânătoarea lui Buteanu. De aici se poate coborâ în Căldarea Bâlea.

Deși hornul mai avea ceva zăpadă, terenul ne-a permis să coborâm în poteca turistică de la baza crestei.

De aici am făcut o plimbare boemă pe bandă roșie, pe la baza Crestei Vârtopel-Arpășel în sens invers, ca să revenim la refugiul din Fereastra Zmeilor și la mașină. Peisajul era încântător, spațiu cât cuprinde, pășuni alpine, nori jucăuși și liniște. Tot mă plângeam că mi-e dor de o tură la munte în care să nu am presiunea timpului, să nu mă uit tot timpul la ceas. Era exact ce căutam.

Uneori este o artă să nimerești momentul în care să iei o pauză de la ce iubești ca să îl apreciezi și mai mult. Alteori, dacă nu ai spirit artistic, te mai forțează câte o încheietură să iei pauză 😀