Din Valea Morarului în Valea Cerbului
Traseu: Bușteni – Poiana Coștilei – Creasta Bala Valea Morarului – Vf. Omu – Valea Cerbului – Bușteni
A fost odată ca-n povești o preafrumoasă idee de tură. Eroii noștri voiau să înfrunte înfiorătorul Balaur din Bucegi și să îi străbată creasta solzoasă pentru a ajunge la castelul prințesei, izolată pe Vârful Omu!
Faceți cunoștință cu eroii…
Din nefericire, eroii noștri au ratat cu mare artă intrarea spre bârlogul Balaurului, așa că au luat-o cătinel la pas pe valea lângă care Balaurul dormea acum, nederanjat de echipa salvatoare….
Traseu: Buşteni – Poiana Coştilei – Valea Morarului – Vârful Omu – Valea Cerbului – Buşteni
Data: 19 Iulie 2010
În condici stă scris faptul că echipa de tineri aspiranți în trasee nemarcate țintea să urce pe Creasta Bucșoiului Mic, supranumită Creasta Balaurului (prielnic climat pentru șopârle zburătoare). Pentru a ajunge acolo mai aveau de înfruntat câteva probe…
Prin urmare, dis de dimineață au pornit din Bușteni, de lângă Căminul Alpin, pe poteca marcată spre Poiana Coștilei (marcaj de cruce roșie). Ieșind în poiană, tinerii s-au luptat cu nenumărate ierburi ude și cu gândul că la ce nori erau, numai să te fulgere pe creastă nu îți doreai!
Intrarea pe Creasta Balaurului se face din Valea Morarului, chiar de la începutul acesteia. Deci nu avea cum să fie greu de găsit, nu?
… nu!
Valea Morarului este a doua vale mare care se deschide după poiana Coștilei (așa cum urmam noi traseul), prima fiind Valea Cerbului. Între cele două se desfășoară Colții Morarului, pentru ca în dreapta Văii Morarului să vegheze Balaurul căutat de noi.
sursă: mielu.ro
Instrucțiunile noastre erau clare: la intrarea în vale o să întâlnim o potecă ce ne va duce spre dreapta pe Creasta Balaurului. Doar că noi am intrat în Valea Morarlui pe o potecă de pe malul stâng al văii. După muuulte minute în care am ieșit dintre ultimele urme de cordu și Creasta Balaurului creștea tot mai semeață în dreapta… ne-am dat seama că am greșit.
Vremea se înrăutățea și nu prea mai aveam timp să ne întoarcem, să căutăm și creasta și să și ajungem la Vârful Omul. Adică aveam, dar cel mai probabil nu uscați.
Ar fi trebuit să intrăm în Valea Morarului chiar pe firul ei, pentru că poteca pornește chiar de pe malul ei drept. Fiind vegetație abundentă la intrarea în vale, este mai greu de observat asta de la început. Asta este, data viitoare…
Începem să urcăm pe Valea Morarului, pe care oricum nu o parcursesem niciodată. Pe prima porțiune am întâlnit numeroși bolovani care se ocoleau ușor. Nu auzisem să fie o vale dificilă și nici nu părea momentan.
Darius a avut timp și de poze macro :D. Nu îmi mai amintesc exact care/cum a făcut poze, așa că nu pot scrie numele autorilor pe ele.
Ce lăsam în urmă…
O “căprioară neagră”… 😀
La mijlocul văii echipa iese într-o căldare mare unde au început să înfrunte îndrăzneala vântului care îi asalta. Urme de zăpadă încă se mai zăreau în această zonă… bine aerisită.
Valea Morarului se răsucește puțin în acest punct și cotește stânga, pe o urcare mai hotărâtă spre Vârful Omul. Cum lucrurile bune se păstrază la final, cea mai grea urcare este chiar ultima porțiune.
Intram în împărăția norilor, care ne învăluiau pas cu pas.
Iat-o, încă o probă pentru eroii noștri! Primul și singurul loc care ni s-a părut mai delicat a fost o traversare pe lângă un bolovan imens. Stânca era udă și frigul se făcea deja simțit, dar cu unpic de atenție am trecut repede.
Cum o parte din însemnările din acele vremuri imemoriale s-au pierdut, au rămas doar câteva mențiuni despre cum echipa și-a dat unpic sufletul pe ultima urcare, unde deja ploua și nu mai vedeam nimic în jur.
Cabana de pe Vârful Omu… ahhh. O cabană splendidă, primitoare, relaxantă… la care nu vreau să mai stau prea curând! Personalul a fost suuuuper neprietenos și neprimitor. Noi am dormit în sala de mese pentru că nu mai erau locuri, așa că am avut și mai multe șanse în a observa deschiderea și amabilitatea celor de acolo.
A doua zi am avut parte de o constantă: ploaia. Ohh și ce mai ploua! Grupul se îmbogățise cu noi membri care au mai fost pe Creasta Balaurului, așa că speram măcar să coborâm pe acolo, dacă ploaia se mai domolește. S-a oprit chiar, doar ca să înceapă mai tare.
Nu recomand cuiva să încerce coborârea pe Balaur dacă nu cunoaște zona și nu are vizibilitate. Are șanse mari să ajungă în călarea Morarului, după o luuuuuuu u n g ă cădere. După ce am coborât puțin și ne-am dat seama că nu aveam nici cea mai mică șansă să vedem dacă facem dreapta pe creastă sau dreapta pre devreme (spre căldare) ne-am retras și am coborât rapid pe Valea Cerbului.
Am ajuns în Bușteni complet murați. Norocul nostru că Sandu are cuibușor în zonă și ne-am putut stoarce veșmintele acolo :). De acolo, la gară!
Bucegiul nu prea a fost ospitalier de data aceasta…
Când îmi amintesc de turele mai vechi, îmi dau seama că vremea nu era un factor așa de important pentru a merge și a încerca trasee. Ne-a plouat în numeroase rânduri. Cu cât traseele devin mai dificile, cu atât suntem mai dependenți de generozitatea munților…
P-S: Am ajuns și să parcurgem creasta fiorosului Balaur din Bucegi, însă asta este o altă poveste!
You might also like
2 Comments
Frumos, toata lumea lauda cabanierul de la Omu :))
Este doar munca și meritul lui.
Oamenii ca mine nu fac decât să îi promoveze reușitele 😛