Cea mai recentă plecare spontană la cățărare am făcut-o în Italia, pe coasta sa vestică. Printre dealuri împădurite, sate pitorești și deasupra mării albastre se află orășelele Finale Ligure și Finalborgo. Aici am ajuns în luna mai, când vrema în Alpi era prea temperamentală. Erau șanse mari să nu prind ocazia de a mă cățăra, așa că mi-am încărcat bateria de la Kindle, am actualizat lista de piese de pe Deezer și… m-am urcat în avion. Bine-a fi!
Am ajuns cu mașina în Finale Ligure după un drum de vreo două ore de la Milano. O oră și ceva pe o autostradă monotonă a deschis poarta spre țărmul Italiei, o zonă fermecătoare.
Topo de cățărare: în mai toate magazinele de echipament din Finalborgo se găsește stufosul topo cu zona Finale Ligure, dar și cu falezele din împrejurimi. Magazinele sunt deschise până la ora 8 P.M.
- câteva informații despre zonele de cățrare aici
Orașele Finale Ligure & Finalborgo
Să încep prin a vă spune cât de pitorească și drăguță este zona. Este foaaaaarte drăguță și pitorească. Căsuțe vechi, care mai de care cu personalitatea sa, bisericuțe cochete, multă verdeață, trafic haotic, italieni care vorbesc mai mult cu mâinile și sunt super prietenoși.
Este un loc în care m-aș putea închipui locuind o vreme, lucrând dintr-o cafenea micuță și mergând la cățărare după masa. Am și testat metoda asta o zi și a fost fermecător, ca după “birou” să dau o fugă la 15 minute de condus și să mă cațăr pe malul mării.
Altfel, în fiecare zi am fost la o altă faleză. Le-am ales din topo pe cele care erau recomandate iar în una dintre zile am ales o faleză mai ferită pentru că se anunța ploaie. Toate au fost foarte faine.
Ambele orașe au centre istorice. Mici și înghesuite, cu rufele întinse deasupra pietonilor, cu baruri micuțe și băncuțe în piețele publice. Finalborgo are și un castel, pe care nu l-am vizitat.
În Finalborgo, lângă centru, se află un supermarket cu prețuri ok. Și el tot pe la ora 20:00 se închide. Prețuri orientative: o pizza în centru 7-9 Euro, lasagna 8 Euro, o înghețată 2 Euro. Tot ce contează în alimentația de zi cu zi 😀
O după masă pe malul mării:
Cățărarea
Dacă ar fi să descriu cățărarea în zonă în câteva cuvinte, aceasta ar fi: pe alveole și prize mici.
Mergând pe poteca spre faleză, prin pădure, parcă mai auzeam câte un strigăt pasional de la vreun cățărator care pica în pas. Italienii nu sunt cei mai tăcuți dintre oameni și cumva asta face parte din farmecul lor. Altfel, nu prea ne-am întâlnit cu oameni la faleze, poate că este un pic offseason si frontul rece din Alpi făcea practicabilă cățărarea, dar aș spune că am prins condiții foarte bune pentru cățărare.
Falezele la care am fost se aflau la mai puțin de 30 de minute de mers, unele erau chiar la 5 minute. Foarte convenabil pentru cine nu are chef de mers mult. Și la cât de zen am simțit zona și atmosfera, îmi regăseam focul interior vechi atunci când mă legam în coardă. Este așa de faină stânca aici! Am fost la atâtea trasee frumoase, creative. Încă mai am în minte o priză de picior ratată într-un traseu în care ajunsesem așa de sus, așa de ușor. Pff, ce mă oftic.
Una dintre zile am mers la un traseu de mai multe lungimi, GNI, din peretele Bric Pianarella. 215m, 8LC, 6c+. Asigurări solide pe spituri, calcar compact și, pe alocuri, stâncă de textura unui burete. Nu prea era asiguată stânca asta ca buretele, dar era ușor să avansezi și super haios. Ca la panou, prize mari în surplombă. Detalii extra despre traseu aici și aici.
Atmosfera din perete:
Retragerea din perete am făcut-o prin spate, pe o potecă marcată cu momâi, care cobora domol prin partea stângă a stâncilor.
Atmosfera
Nu am cum să nu iau Italia personal. Poate pentru că o simt așa de personalizată, așa de surprinzătoare, de imprevizibilă. Nimic nu pare uniformizat și asta îmi place tare mult, asta mă atrage mai mult de țările latine. Poate și pentru că îmi completează așa de bine stilul de a fi. Dormind seara unde vedeam cu ochii, luând de ici o pizza, din altă parte o înghețată. Descoperind o străduță ascunsă cu o bicicletă cochetă parcată neglijent. Pe mine mă farmecă micile descoperiri care înconjoară cățăratul. Mi-aș fi dorit să descopăr fisurile de granit din Val di Mello, am acolo o restanță importantă de traseu, dar dacă nu a fost să fie, m-am bucurat fix la fel de mult să mă adaptez condițiilor și să călătoresc în cu totul alt fel de lume.
Oare ăsta este farmecul ca, dincolo de obiectivele montane pe care mi le iau, să nu am așteptarea că se va întâmpla și să nu iau personal faptul că nu ies? 🙂 Îmi place tare mult filosofia asta de viață, de a reanaliza în fiecare zi mediul și oamenii din jur, de a le redescoperi de fiecare dată, de a le da din nou șansa să mă încânte și să îmi arate cum s-au schimbat. Am învățat să mă tem de puterea minții noastre de a intra în procese reflex, am văzut de prea multe ori faultări produse de metoda asta.
Sentimentul cu care am rămas după plimbarea asta? De… la dolce vita. Dar nu cred că are neapărat legătură cu Italia, cât cu sentimentul că stilul ăsta de viață mi se potrivește așa de bine. Ca o mânușă. Că așa mă simt acasă, mai mult decât atunci când stau într-o anumită casă. Prin urmare, am mai luat două serii de bilete în aeroport, în timp ce îmi așteptam avionul de întoarcere.
You might also like
Leave A Reply