Explorarea padurilor din Postavarul, Marele H

Una dintre părțile frumoase ale alpinismului este tocmai călătoria până la traseu. Este interesant să mergi la noi pereți pentru că vezi implicit zone noi, mereu poți fi surprins de ceva…

Astfel, după ce sâmbătă am fost în Traseul Catrinel din Fața Înaltă, duminică am decis împreuna cu Mati să încercăm un traseu din Peretele Marelui H, care se află în stânga Peretelui Animalelor. Era un week-end de încercare a unor noi pereți :). Traseul pe care am pus ochii se numește Memorial Tapir și este în partea stângă a peretelui.

Dimineața am părasit cortul pentru a străbate Poiana Inului din nou. De data aceasta… fără a urma poteca spre Animale. Mergând în diagonală-stânga prin poiană observăm ca pădurea este separată de o poiană secundară, mai micuță. De aici, de unde brândușele încep să crească, am intrat în pădurea deja împodobită cu un covor de frunze.

Nu știam exact poteca spre Peretele Marelui H așa că am decis să nu urcam pe valcelul apărut imediat în fața noastră. În schimb, am mers pe curbă de nivel, ușor ascendent. Nu a fost neapărat cea mai bună idee pe care am avut-o, intuiția feminină nu a funcționat… și am ajuns să escaladăm bolovănișul de prin pădure. Măcar era mai plăcut și mai răcoare decât dincolo de umbra copacilor.

Era ora 9 și deja era super ultra mega cald. Ce se întâmplă cu răcirea globală promisă??

Cumva am reușit să alegem linia matematic corectă, pentru că am ieșit chiar în fața Marelui H. Aveam o poză din albumele lui Cătălin Șerban și acum era momentul să dibuim copăcelul acela uscat pe care îl văzusem în poză 😀

Îl dibuiește Mati, lângă o pășune verticală…

Acea pășune era totodată traseul nostru. Deși nu părea același tavan ca cel din poză, era chiar el. O mare de bălării acoperea linia a ceea ce trebuia să fie Traseul Memorial Tapir. Ne întrebam serios dacă am nimerit…

Er… mai bine lasă. Nu avea niciun sens să înotăm prin pământ și plante. Erau doar 4 lungimi și deja am fost avertizați că ultima era murdară și în anii ei buni.

Brândușă de toamnă:

Așa am ajuns să ne întoarcem în Poiana Inului.

Am descoperit pe drumul de întoarcere că era mai ușor dacă mergeam pe la baza peretelui și coboram direct pe panta de dinaintea poienii secundare.

Dacă tot am ajung la corturi, unde amicii nostri își luau micul dejun, am decis să rămânem cu ei pentru restul zilei.

Am zis inițial că merg cu Diana în Creasta Generalului, să incerce un traseu de alpinism cap de coardă, dar traseul era foarte aglomerat… Se pare ca se desfășura un concurs de escaladă pentru copii. Măcar am repetat cum se fac regrupările.

Prin urmare… am mers la escaladă.