Traseul: Fisura Suspendată
Dificultate: 5A (cotație clasică), 4 LC
Amplasare: Peretele Vulturilor, Munţii Bucegi
Atunci când mașină nu e… nici anumite zone la munte nu e pentru un singur week-end. Prin urmare, finalul acesta de săptămână l-am închinat tot pe altarul dragostei față de zona marilor pereți din Coștila.
De dragul variațiunii și pentru că unii dintre noi nu au scăpat mai devreme, am urcat la refugiu sâmbătă dimineața… după un somn bun în trenul de 6:15. Am poposit puțin la refugiul Coștila, după care ne-am îndreptat spre Peretele Vulturilor. Voiam să vedem cât de suspendată este Fisura Suspendată.
Schițe cu traseul Fisura Suspendată:
sursă: Kargel
o altă variantă:
sursă: Silvia Iordache
Atenție! eClimb a raportat în decembrie 2015 că a căzut o placă destul de mare din acest traseu. Indicat este, dacă doriți să mergeți acolo, să luați pitoane, asigurări mobile și ce ar mai putea fi necesar unei incursiuni alpine. Asta dacă nu preferați să alegeți alt traseu pentru o perioadă.
Urcăm încetișor pe lângă Țancul Mic și apoi prin Vâlcelul Pietros. În spatele nostru apare Cornel Sain, decis să intre în traseul Hardy, pe care se pare că dorea să îl repare.
Intrăm în scurta porțiune de jnepeni, după care începe urcarea pe pragurile de iarbă până pe Brâna Policandrului, locul de unde începe majoritatea traseelor de alpinism din Peretele Vulturilor.
Peste tot în jur mirosea a fân. Parcă mă năpădesc amintirile din copilarie!
Mark, urcă aproape rotpunkt spre Brâna Policandrului. Copacul era irezistibil 😛
Descriere traseul Fisura Suspendată, Peretele Vulturilor
Prima lungime din Fisura Suspendată pornește din stânga intrării în traseul Innominata. La baza acesteia se află două pitoane bătute pentru regrupare.
După o fisură și un mic horn, Fisura Suspendată urmează linia unei brâne cu foaaaaarte multă iarbă. Pe alocuri, nici nu mai puteam să atingem stânca, ne trăgeam de iarbă după regula celor 100 de fire :D.
Noi am scos prima lungime la 60 de metri, dar mai există o regrupare intermediară în cazul în care sunt folosite semicorzi mai scurte.
Regruparea este comodă, într-o mică scobitură în perete. Majoritatea regrupărilor din Fisura Suspendată au spituri (una are un singur spit și două pitoane) iar noi am făcut cea de-a treia regrupare pe pitoane.
A doua lungime traversează ușor stânga față de regrupare, după care continuă urcarea pe o fisură luuungă ce duce pe o altă brână cu iarbă și copăcei.
O lăcustă și-a găsit loc de odihnă pe genunchiul meu și a așteptat cuminte să o pozez.
În zare, Țancul Mic era scăldat de lumina soarelui în timp ce deasupra nostră se roteau niște nori negri care nu prevesteau lucruri de bine. Ne-au cruțat de data aceasta.
Eram înconjurați de flori de colț. Le priesc marii pereți din Coștila 😀
Traseul se continuă pe un horn cu multe asigurări, dar cu pași mai greuți. Tehnica spraițului te scapă de mult tras de mâini în traseul acesta…
A treia lungime necesită cel mai mare angajament și, după ce depășește hornul, urmează o linie veritcală pe o fisură lungă.
Regruparea nr. 3 pe care am făcut-o noi a fost suspendată și destul de incomodă (și nu a fost făcută pe spituri :P), dar am vrut să scoatem lungimile din 60 de metri.
Deasupra regrupării 3 se vedea o fisură largă și în stânga o placă. Între cele două sunt bătute pitoanele. Prin urmare, tentația era să mergem pe placă, deoarece avea prize bune și clare. Prin trial & error ne-am dat seama că placa sună foarte foarte a gol (!), deci este recomandată călduros parcurgerea fisurii prin șpraiț!
Pe principiul “eu acolo unde văd spit regrupez” :D)… a patra lungime a ajuns să fie foarte scurtă, Mark regrupând la două spituri aflate la 6-7 metri sub Creasta Vulturilor. Evident, glumesc… acolo era regruparea 😛
Vederea spre Bușteni este foarte frumoasa.
Mati, apare din jnepeni…
Urcarea spre Creasta Vulturilor, ultimii metri din Fisura Suspendată. Ieșim din nou sub mângăierea blândă a Domnului Soare! Un avantaj al Peretelui Vulturilor este că după ora 14 (mas o menos), soarele nu mai bate direct pe perete… prin urmare nu te prăjești ca micul pe grătar în traseu.
În fața noastră se profila acum impozantul Peretele Coștilei, fiind într-un punct foarte bun de belvedere. Se vedea clar pe perete linia traseului Scorpionul.
O echipă intrase în Creasta Coștila Gălbinele. Era destul de târziu, dar ziua este încă lungă.
Retragerea a constat în strecurarea pe brânițe de iarbă combinate cu stâncă și printre bolovani pe terenul accidentat din Vâlcelul Pietros. Pe alocuri am găsit pitoane pentru rapel, dar am considerat că ne mișcăm mai repede dacă descățărăm.
Vegetația este în floare, la propriu!
Mergem pe poteca de retragere comună multor trasee din Peretele Vulturilor. Aveam opțiunea să cotim mai în stânga prin Muchia cu Jenepeni și să coborâm în Valea Coștilei, dar parca era mai comod pe aici…
Semne de viață… care a fost!
Mark aplică spraițul pentru a coborâ printr-un mic horn. Mai sus era legată o cordelină de rapel, blocată între un bolovan și perete. Deci cineva a preferat rapelul aici, dar la ce să alegi varianta ușoară când poți să ai parte de un pic de adrenalină? :))
Îi mai rețineam pe băieți ca să mai fac câte o poză la flori 😛
Poteca ne-a purtat spre Hornul Negru și spre singurul rapel pe care l-am realizat pe retragerea din perete. A fost un rapel care a meritat desfacerea corzilor… de 40 de metri.
Romaniță de munte (ce nume frumos!):
Poteca ne conduce prin pădure, pe o porțiune cu pământ fărâmicios.
Pentru prima dată, văd o capră pe Vâlcelul Pietros, chiar la limita cu pădurea. Păștea liniștită în zonă până a speriat-o apropierea lui Mark.
La refugiul Coștila era liniște, cu steagul Americii fluturând în voie. Doar Boni întâmpina cei câțiva turiști care tranzitau zona
Refugiul este mult mai colorat în perioada asta 😀
Duminică băieții au decis o destindere de forțe tot către Peretele Vulturilor, de data aceasta pentru traseul Fluturele de Piatră.
La finalul zilei am coborât în Bușteni, pentru o înghețată și una bucată tren. Trenul s-a lăsat așteptat, mai ales că la așa căldură, mon cher… s-au acumulat sute de minute întârziate.
Noroc că Mark și cu mine am prins locuri la geam 😛
You might also like
2 Comments
salve,
foarte frumos, trasee de angajament. o mica precizare, muchia cu snepeni nu iese in valea costilei, ci doar ocoleste hornul negru. e o balaureala printre snepeni, cum ii e si numele :))
spor,
nicu
Buna Nicu!
Probabil m-am exprimat gresit, voiam sa spun ca sunt cateva valcele care duc din Muchia cu Jnepeni in Valea Costilei.
Multam de precizare!!
[…] noi își făcuseră apariția încă 3 echipe, două în traseul Fisura Suspendată și una în Fluturele de Piatră. Destul de periculos pentru un tip de stâncă care este totuși […]