Iliada din Coștila, un razboi neterminat!

Traseul: Iliada – Tancul Mic, Refugiul Costila
Amplasare: Ţancul Mic, Munţii Bucegi
Dificultate: M4, 4 LC
Perioada: 11 – 12 Februarie

Iarna a sosit târziu anul ăsta și îi cam place unde este, vrea să mai stea. Temperaturi se bat în minusuri, vântul se pune la mintea ninsorilor constante. De Crăciun nu putea să fie așa? 😛

Sâmbătă dimineața ne-am urnit spre Bușteni la clasicul loc de parcare, trotuarul din fața Căminului Alpin. De data aceasta era aglomerat… și nu doar cu mormane de zăpadă. În același week-end Bușteni a găzduit o etapă din Cupa Mondială de Escaldă pe Gheață și lumea se pare că s-a cazat la Căminul Alpin.

Afară era foaaaarte frig, aproximativ -17 grade. Din fericire nu a trebuit să mai batem noi potecă spre refugiul Coștila, așa că am înaintat relativ repede. Peisajul se schimbase destul de bine, cu vâlcele pline de zăpadă și potențial de avalanșă la o nouă ninsoare.

Cu toții aveam aceași țintă: traseul Iliada.

Traseul Iliada se află în Țancul Mic și a fost bătut și deschis (= parcurs pentru prima dată) de George Stroie (aka Bivuac). Este cotat cu M4 ca dificultate și are 4 lungimi de coardă. El l-a deschis solitar, noi intenționam să-l parcurgem în echipă 😛

În privința gradelor de mixt, iată care ar fi cerințele (într-o cotație de la M1 la M12)

• M1-3: Easy. Low angle; usually no tools.
  M4: Slabby to vertical with some technical dry tooling.
  M5: Some sustained vertical dry tooling.
  M6: Vertical to overhanging with difficult dry tooling.
  M7: Overhanging; powerful and technical dry tooling; less than 10m of hard climbing.
  M8: Some nearly horizontal overhangs requiring very powerful and technical dry tooling; bouldery or longer cruxes than M7.
  M9: Either continuously vertical or slightly overhanging with marginal or technical holds, or a juggy roof of 2 to 3 body lengths.
  M10: At least 10 meters of horizontal rock or 30 meters of overhanging dry tooling with powerful moves and no rests.
  M11: A ropelength of overhanging gymnastic climbing, or up to 15 meters of roof.
  M12: M11 with bouldery, dynamic moves and tenuous technical holds.
• sursa & alte cotații și grade în cățărare

Schiță realizată de George Stroie

Cum am ajuns la refugiu, Johnny, Vlad și Mădă s-au echipat să intre în traseu. Deoarece două echipe s-ar fi mișcat mai greu, eu și Mati am preferat să amânăm pentru a doua zi acțiunea.

Din păcate, fiind amenințați de întuneric, cei trei au fost nevoiți să se retragă din traseu înainte să îl termine. Dar s-au întors optimiști la refugiu, vine ea și vremea aceea!

Duminică am reușit să ies din sacul de dormit, după nenumărate ore de somn și chinurile de rigoare pentru a ieși dintr-un sac atât de pufos și călduros. Cătălin și coechipierul său, care intraseră cu o zi în urmă în Creasta Vulturilor, s-au lăsat ispitiți de schița Iliadei. I-am încurajat pe ei să intre primii, deoarece noi nu eram încă echipați.

Afară erau, cel puțin în Predeal, aproximativ -6 grade cu windchill de -14 grade. La ora 10 ningea frumos peste Țancul Mic, cu fulgi aruncați în toate părțile de rafale de vânt ! 😛

Când prima echipa a intrat în lungimea a doua din traseu am traversat și noi Valea Coștilei, care acum era plină cu zăpadă (ba chiar cu urme de avalanșă).

Prima lungime este ușoară și nu necesită asigurări. Am avansat rapid printre copaci și tufișuri, aproximativ pe linia primei lungimi din Petit Jackson. Atunci când Petit Jackson își schimbă linia spre dreapta noi am mers tot în sus. Am regrupat la un copac solid, acolo unde panta se apropia mai mult de o linie verticală.

Când am ajuns în regrupare Mati a plecat în a doua lungime, unde nu cred că a folosit mai mult de o asigurare (o bucla cu anneau prinse de un copac). Iarba și copăceii lasă loc unor brâne de iarbă separate de mici pereți de stâncă. Nu era deloc greu, necesita însă atenție la pernițele de iarbă în care înfigeam pioleții. Unele ar mai fi plecat cu noi cu tot.

În a doua regrupare îl găsim pe coechipierul lui Cătălin. Cât am așteptat ca acesta să plece în a treia lungime am regrupat comod pe un copac căzut. Parcă găsisem o băncuță. Era frig iar vântul începea să se facă simțit printre crengile copacilor, care ne feriseră până în acel moment.

Am așteptat ca prima echipă să ia avans și am pornit și noi în a treia lungime de coardă. Aceasta constă într-un traverseu pe brâne de iarbă intermitente, combinate cu jnepeni și porțiuni de față căzută. Nu era greu, dar necesita mai multă atenție. Nu erau nici pitoane, așa că asigurările le făceam la tulpinile de jnepeni.

Ultima lungime de coardă este cea mai provocatoare, cu mult mai grea decât precedentele. Este o fisură de aproximativ 15 metri care se termină aproape de vârful Țancului Mic. George ne recomandase să regrupăm la copacul de dinainte de fisură și să ne luăm asigurări mobile și scărițe (deoarece nu urma să găsim decât două trei pitoane în zona aceasta).

Acum era asigurat Cătălin la copacul de regrupare, care tocmai oprise o cădere a colegului său. Se pare că cineva îmbogățise efectivul de pitoane din fisură, însă toate se mișcau… ba unul chiar plecase cu alpinistul nostru, sătul probabil de căminul său rece.

Ne-am dat seama că este posibil să mai stăm ceva timp în regruparea intermediară, pe care o făcusem ca să nu îl încurcăm pe Cătălin. Deja devenise foarte frig pentru cineva care nu se mișca prea mult… așa că am decis să coborâm. Nu eram deloc presați de timp, însă eram presați de tremuratul ușor care nu mai dispărea. Am amenajat rapelul și am pornit la descurcat corzi printre copăcei.

Nu am ajuns bine în regruparea intermediară că îi auzim pe băieți. Fisura murdară, cu smocuri de iarbă pe alocuri, pitoanele șubrede și lovitura atașată căderii se pare că îi descurajaseră, așa că au făcut rapel cu noi.

Am ajuns jos din două rapeluri și cu un dârdâit prrrrrrronunțat.

La refugiu, unde era agitație mare, am mai zăbovit vreo două ore ca să ne încălzim, după care am pornit spre trenul de ora 6 făra din Bușteni. Cu ocazia acestui traseu mai învățasem ceva prețios: un fular din polartec poate face clar diferența între frig și cald :D!

Am lăsat în urmă, încă o dată, marii pereți din Coștila! Cum spun englezii… this ain’t over yet!