Intalnindu-l pe Moldoveanu, Varful Moldoveanu (Muntii Fagaras)

Traseul montan catre Varful Moldoveanu:

Ziua 1: Transfăgărășan – Lacul Capra – Fereastra Zmeilor (Portita Arpasului) – La trei pași de Moarte – Monumentul Nerlinger – Iezerul Podul Giurgiului – Șaua Podragu – Vârful Viştea + Vârful Moldoveanu – Cabana Podragu

Ziua 2: Cabana Podragu – Lacul Podrăgel – Fereastra Zmeilor – Lacul Capra – Transfăgărășan

Surse de apă pe traseu: un izvor în fața Cabanei Podragu (poate sunt și altele dacă mai cobori de pe traseu, dar noi nu am avut nevoie)

Surse de mancare: pomii din curților oamenilor, cabanute pe Transfagarasan, marmote, oi si ce mai poti vana prin Muntii Fagaras, restaurantul din Cabana Podragu.

Ziua I: pe Vârful Moldoveanu și cazarea în Cabana Podragu

Sâmbătă dimineața pe la 5:30 6:30 Ionuț parca punctual mașina lângă benzinăria din Cartierul Militari. Grupul ne aștepta deja ca să parcurgem drumul de aproximativ 3 ore pe lângă Barajul Vidraru și pe Transfagarasan pana aproape de cabana salvamont.

Eu as fi dormit in masina, mi-o promisesem de acasa, dar Ionut mi-a luat-o leeejer înainte așa ca nu am mai avut loc. Somnul de frumusete avea sa aștepte pe alta tura.

Echipa pentru Varful Moldoveanu: Mikidutza (care a facut super fotografii), Ady, Adi, Gabi, Ionut, Bobo, Ioana

Priveliștile superbe din Munții Făgăraș, scăldate de soare și îmbăiate în parfumul florilor montane… nu existau. Era frrrrig rău, soare ioc și norii acopereau parte din vârfuri. Ma temeam ca o sa avem parte de vreme capricioasa, dar s-a dovedit mai buna decât speram.

Cu unii dintre oamenii aceștia nu am mai ieșit de pe vremea când mergeam la munte în gașcă mare. Imi lipseau astfel de plimbări. Nu mai scoteam împreuna două ore între Gura Diham și Poiana Izvoarelor, dar tot aceiași oameni eram 😛

Poteca a șerpuit pe lângă Lacul Capra pentru ca apoi să coboare peste muchie în Caldarea Fundul Caprei, care ne conduce la baza Crestei Vârtopel-Arpășel. Lângă Lacul Capra era liniște, vântul fluturand singurul cort din zare.

Nu se vedea creasta Vartopel-Arpasel, dar puteam sa ghicesc ca ceva interesant se ascunde după cortina…

Un cioban își păștea mioarele pe colinele de sub noi. O imagine pitoreasca atunci când nu apar si câinii in peisaj :p

Plimbarea era tare plăcută, lumea se oprea pentru poze sau admirat peisajul. lipsa pădurilor si pășunile întinse imi “permiteau” constant sa cred ca următorul vârf poate este Moldoveanul (A se remarca o cunoaștere temeinica a geografiei zonei :p). Mergeam pe mana ghidului nostru Miki…

Mergând ba pe curbă de nivel, ba în urcare prin poteci înnoroiate, am ajuns la Fereastra Zmeilor (Portita Arpasului). De aici, la stânga pornește Creasta Vârtopel Arpășel, în jos este Lacul Podragel și la dreapta începe porțiunea de creastă numita La Trei Pași de Moarte. Cum cea de-a doua titluatură suna mult mai palpitant, am pornit pe muchia de cuțit peste care circulau grăbiți norii.

La Trei Pași de Moarte este o crestuliță expusă din Munții Făgăraș, presărată ici colo cu lanțuri și care poate pune probleme turiștilor fără experiență. Deși traseu marcat, judecâd după ezitările și ritmul de mers al persoanelor din fața noastră, cred ca zonele abrupte din creastă trebuie tratate cu atenție.

Partea de lanuri este foarte scurta si frumușică. Ieșind din creastă, marcajul a pornit stânga pe curbă de nivel, ajungând într-o altă căldare extinsă. Munții Făgăraș îmi par a fi uimitor de repetitivi în peisagistică.

Ce surpriză, din căldare urcăm din nou… spre monumentul Nerlinger, de unde se vedea frumos in vale Lacul Buda. o poteca foarte bine conturata ne-a preluat pasii pentru a ni-i purta spre Iezerul Podul Giurgiului.

Să vorbim despre vreme, care se concretiza in dușuri scoțiene. Nu la propriu, pentru ca – din fericire – nu ploua. Când era soare era foarte cald și plăcut. Cum vreun nor pierdut se punea între noi și soare, cu temperatura parcă scădea cu 20 de grade. În ultima oră se tot pierdeau nori pe deasupra noastră, așa că eu una obosisem doar de la a mă adapta intemperiilor 😛

Peisaje superbe brăzdate de nori…

Urmăm creasta până apar în zare rămășițele Refugiului Podul Giurgiului langa iezerul Podul Giurgiului, de unde urcăm în Șaua Podragu.

Din câte am înțeles, refugiul a fost distrus de avalanșa. Acum, doar câteva plafoane albe si un schelet metalic amintesc de un fost adăpost pentru călători.

Urcam “pe curba de nivel”, așa cum se urca mai peste tot in Fagaras, in Saua Podragu. Ne simțeau foarte bine din punct de vedere al mersului, pentru ca nu aveam parte de urcari bruste.

Din Șaua Podragu există două opțiuni:

• să cobori în valea în care șade cuminte Cabana Podragu
• să urmezi creasta, pe marcajul banda roșie, spre Vârful Moldoveanu (estimarea pe mindicator, încă vreo 3 ore)

In Saua Podragu:

Am ales să facem Vârful Moldoveanu în aceași zi, mai aveam suficient timp. Cum ne era tare lene și simțeam inutilitatea de a căra un ditamai rucsacul doar pentru a-l aduce înapoi în Șaua Podragu, ne-m ascuns bagajele undeva în vegetația luxuriantă a Făgărașilor (adică după un bolovan ascuns de trei smocuri de iarbă :D).

Trapezului format din Vârful Vistea si Varful Moldoveanu:

Vârful Moldoveanu își împarte locul în poze cu fratele său, Vârful Viștea. Din direcția în care venam poteca ne conducea întâi pe Vârful Viștea, peste care era obligați oarecum să trecem ca să ajungem pe cel mai înalt vârf montan al României.

Pe ultima portiune de urcare, cea mai solicitanta, am fost impresionata de un nene cu probleme de genunchi care depunea eforturi semnificative ca sa urce. Unii oameni nu au o condiție fizica excelenta si totuși încearcă…foarte fain!

intre Vistea și Moldoveanu exista o mica portiune de creasta unde iarasi sunt vreo doua lanuri amplasate pentru siguranță călătorilor. Cum era foarte multă lume pe cele doua vârfuri, lanturile sunt prilej de ambuteiaj.

Întorși în Șaua Podragu, am coborât alene spre Cabana Podragu, unde un nene ne-a întampinat cu anunțul că dacă dorim – doream – să dormim în cabană mai avem locuri doar în sala de mese. Asta nu era o problemă, nu ne așteptasem la confort. Am fi putut încerca Refugiul Vistea, care seade la jumătate de ora sub Vârful Vistea! Dar părea si el suprasolicitat.

Prețuri la Cabana Podragu:

• un ceai: 3 RON
• o supă: vreo 12 RON (aveau și alte feluri de mâncare, dar nu am auzit prețurile)
• un loc de dormit în sala de mese: 10 RON

Cabana Podragu are toalete și câteva chiuvete cu apă curentă în interior.

Pe la ora 11 s-a eliberat sala de mese și noi, pentru că eram printre primii înscriși pe lista de așteptare, iată ce paturi am prins 😀

Ziua II: Circuitul Cabana Podragu – Lacul Podragel – Fereastra Zmeilor – Lacul Capra

Ne-am trezit dis de dimineața, dar nu prin alegere…. ci pentru ca sala de mese trebuia sa fie disponibilă pentru micul dejun. Când dormi in restaurant vezi așa de multe lucruri interesante, precum faptul ca mulți străini sunt atragi de bătrânul nostru moldovean sau ca este totuși un procent mare de tineri care prinde gustul muntelui.

O grămada de gunoi lângă Cabana Podragu:

De dragul diversitatii, nu am luat același traseu de întoarcere, îndreptându-ne ochiii spre Lacul Podragel. Ne așteptau ‘3 urcari serioase si a patra nu se pune’.

Prima urcare ne aduce peisaje foarte frumoase asupra Cabanei Podragu…

Semnul ca intemperiile de ieri anuntau venirea iernii, bruma se asezase cuminte pe frunze…

A doua si a treia urcare se profilau in zare…

Traseul spre Lacul Podragel ne întâmpina cu soare si lacuri colorate frumos. O adevarata plăcere plimbarea in peisajele care parca nu prevesteau ca in 2 saptamâni o sa ninga ca in povesti.

A patra urcare, cea care probabil nu se pune, duce in Fereastra Zmeilor.

Ne-am agitat de un petic de zăpada înainte de fereastra Zmeilor. Îmi închipui ca peticele respectiv a prins si a doua iarna in Muntii Fagaras. Ce zăpada longeviva in România…

Am coborât alene spre Lacul Capra, ca sa vedem cum norii negri coboară si ei in spatele nostru, imbratisand crestele. Hmm, si ce soare aveam cu o jumătate de ora in urma…

Ca sa fie ciclul complet, la întoarcere Gabi a ajutat din nou oamenii la muncile tomnei. Ia ghiciți ce făcea aici… :p