Lanturile si Creasta Sudica. Craiul iarna

Traseul Lanturilor si Creasta Sudica – Piatra Craiului iarna

Traseu: Plaiul Foii – Refugiul Şpirlea – La Lanţuri – Refugiul din Şaua Grind (Grind II) – Creasta Sudică – La Table – Zărneşti
Data: 29 – 30 Decembrie 2011
Echipa: Alex, Mati, Andrei, eu

Pentru finalul de an am dorit să îmbinăm mai multe lucruri dragi nouă, astfel am făcut o tură în Piatra Craiului înainte de a coborî în Zărneşti pentru a petrece trecerea dintre 2011 şi 2012 alături de prieteni.

Am pornit dimineaţa devreme din Sinaia, pentru a ajunge în Plaiul Foii exact în momentul în care razele soarelui străpungeau întunericul. Era 8 dimineaţa şi foarte frrrrrrrrig.

Traseul Lanturilor, Masivul Piatra Craiului

Maşina am lăsat-o acolo unde nu se mai putea continua pe drumul forestier,  pentru că fusese blocat cu un buştean. Tatăl lui Mati urma să se întoarcă în câteva ore la ea pentru a o readuce în societate 😛

Nu era foarte multă zăpadă şi aveam deja potecă bătută… prin urmare înaintarea spre refugiul Şpirlea s-a făcut repede. După o oră şi un pic am ajuns la refugiu, loc în care eu mi-am luat micul dejun. Am mâncat cam pe fugă de dimineaţă şi am avut astfel “oportunitatea” să îmi dau duhul pe urcarea finală spre Şpirlea. Mărul adus de tatăl lui Mati cred că a fost cel mai bun măr pe care l-am mâncat în ultima perioada :)).

Doi dintre băieţii noştri au profil de maratonişti, probabil că ar fi zburdat ca nişte mieluşei până la Zaplaz dacă nu îi tempera ritmul meu. Mai şi ştiau parte din traseu de la Maratonul Pietrei Craiului 😀

Se anunţa o zi superbă, însorită (nu că urma să mergem noi prin soare, dar era foarte încurajatoare lumina). Craiul urma să fie binevoitor cu mica noastră echipă.

Am continuat pe poteca marcată cu dungă roşie până la Zaplaz. Panta se domoleşte şi perspectiva se deschide. În spatele nostru Iezerul era deja scăldat în lumină, deasupra unei mări de ceaţă.

De la Zaplaz gheaţa începe să se facă simţită pe sub stratul de zăpadă. Preferăm să ne punem colţarii după ce trecem de primul lanţ. Deşi nu era cu musai să facem asta, nu ştiam ce condiţii întâlnim mai sus şi am zis să fim prevăzători.

Lanţurile ne conduc uşor dreapta, într-un prim horn. Nu era zăpadă multă, deci nu exista riscul să plece cu sau de sub noi.

În spatele nostru se luminase de-a binelea. Ceaţa a persistat până am ajuns în creasta Pietrei Craiului, la ora 13:30.

Am întâlnit şi câteva traversări mai sensibile, cu gheaţă pe stâncă… însă nu au pus probleme mari echipei.

În hornuri zăpada nu acoperea foarte bine grohotişul, astfel am avut parte de o combinaţie de gheaţă, piatră şi omăt.

După ce am ieşit din horn am întâlnit câteva porţiuni în care zăpada plecase în avalanşe mici. Bucăţi măricele de zăpadă, tăiate parcă matematic, se desprinseseră de deasupra.

de unde plecase…

Am traversat în continuare. Peisajul se deschidea pe măsură ce marcajul devenea din ce în ce mai ascuns sub stratul de nea. Apăruseră şi câteva poteci auxiliare… banuiam noi că echipa respectivă rătăcise puţin linia traseului.

Intrăm în hornul final, unde erau câteva săritori mici descoperite. Eram pe ultima sută de metri… cum s-ar spune 😀

Şi iată-l, se vedea ultimul lanţ! Un mic horn la ieşirea în creastă… însă eram toţi un zâmbet pentru că am ajuns aşa de devreme. Nerăbdător, Andrei a fost primul care a ieşit din traseu… anunţând apariţia punctului roşu: marcajul de creastă.

Refugiul din Şaua Grind era gol (Grind 2, aşa cum mai este alintat… dar îl încurc mereu cu fratele său mai mare 😛 ). Nu am avut vecini de casă în cele aproape 15 ore pe care le-am dormit (unii dintre noi 😉 ).

O casnică la înălţime… a situaţiei :P. Decorăm refugiul cu echipamentul pe care trebuie să îl uscăm (sau măcar să îl zvântăm)

Am avut parte de un apus frumos, înainte ca un văl de ceaţă să acopere refugiul. Toată noaptea a nins lin, cu fulgi mici. Dimineaţa a găsit Piatra Craiului alb, aşa cum îi şade cel mai bine.

Am ieşit toţi ca să admirăm priveliştea de la răsărit. Dormisem foarte mult, în reprize, ne plictisisem deja de activitatea asta :D.

Se anunţa o zi superbă, plafonul de nori părea să rămână sub creastă. Bucegii, Iezer, Făgăraşul ne priveau semeţi.

Creasta Sudica iarna, Piatra Craiului

Norii au continuat să se agite în decursul zilei, lăsând  ferestre spre terenul de la baza Craiului… dar s-au menţinut cuminţi şi nu ne-au stricat bucuria parcurgerii Crestei Sudice.

Am părăsit refugiul la ora 9. Marcajul de creastă ne anunţa că timpul de vară preconizat pentru parcurgere era de 4-5 ore. Nu că ar fi fost condiţii departe de vară!

Ţinta era să ajungem în aceaşi zi în Zărneşti, însă aveam două refugii la care puteam apela pe parcurs, în caz de orice: refugiul din Şaua Funduri (la capătul crestei) sau refugiul Gind 1 (la mijlocul drumului de retragere pe la baza Pietrei Craiului). Din fericire nu a fost nevoie să apelăm la ele.

Un curcubeu ne-a vegheat pe tot parcursul crestei. Nu am mai întâlnit un curcubeu atât de trainic… să persiste aproximativ 4 ore.

Nu ştiam la ce să ne aşteptăm, niciunul dintre noi nu parcursese sudica. Nu era suficientă zăpadă ca să o considerăm o parcurgere hibernală (poate totuşi o iarnă mai subnutrită), dar gheaţa şi micul strat de zăpadă puteau deveni incomode în anumite pasaje.

Norii se jucau pe creastă pe măsură ce coboram…

Pe alocuri creasta devenea destul de ascuţită… forţând poteca să coboare puţin. Se putea merge şi matematic pe creastă, cu riscul asumat 🙂

Cu fiecare pas coboram mai mult, împreună cu creasta. Eu mă mai opream să fac poze. Mă mir cum a reușit Mati să facă pozele din mers, dar a fost de bun augur pentru momente precum înotatul prin jenepeni 😛

Caprele negre ieşiseră la o cură de vitamina D.

O trecere mai delicată, pe gheaţă. Andrei nu prea urcase iarna pe munte, însă avea o condiţie fizică excelentă şi se descurca de minune.

Deja intrasem în plafonul de nori şi acesta conferea crestei un aspect foarte dramatic.

Au început să apară jnepeni. Zăpada îi acoperise doar parţial aşa că am ajuns să înotăm prin ei.

După ce am terminat de croşetat jnepeni am zărit şi bifurcaţia de unde începeam marcajul de triunghi albastru: drumul pe care urma să coborâm. Înainte de acest punct am dat de o ultimă săritoare, umedă, dar trecută fără probleme cu un pic de atenţie.

Am urmat triunghiul albastru, care a continuat pe creastă câteva minute înainte de a se ascunde în pădure.

Acum începeam coborârea din creasta sudică spre La Table. Marcajul era de-a dreptul descurajant, 9 – 10 ore, însă noi am ajuns în Zărneşti în 4 ore şi un pic.

Cum am ieşit din creastă a început să ne ningă. Şi ne-a nins până am ajuns în Prăpăstiile Zărneştiului, unde a început să ne ţină companie întunericul. În Zărneşti prietenii noştri se pregăteau deja să întâmpine 2012.

În prima zi din an am mers în grup mare să ne jucăm la traseele de dry tool-ing din Prăpăstiile Zărneştiului. A fost greu, dar foaaarte frumos 😀

noi prin ochii lui Alex 😀