Muchia Nord-Vestica din Coltul Balaceni, Muntii Fagaras

Colţul Bălăceni străjuieşte Valea Sâmbetei, mereu cu spatele la soare şi parcă mai primitor în sezonul de iarnă, atunci când zăpada şi gheaţa îi pun stăpânire pe peretele nordic. Traseul Muchia Nord-Vestică ni s-a părut o alegere bună pentru sporirea experienţei de iarnă (în special a mea), chiar şi în ciuda unei prezenţe timide a zăpezii.

Amplasare: Coltul Balaceni – zona Valea Sâmbetei/ Fereastra Mare a Sâmbătei , Muntii Fagaras

Dificultate: 2B-3A, 6 L.C.
Asigurări: ici-colo pitoane
Data: un 1 Ianuarie foarte uscat
Echipament folosit de noi: o semicoardă de 60m, vreo 10 bucle, anouri, carabe

Coborând din mașină matinal, la ora 12, un pic mai sus de păstrăvăria unde am lasat-o parcată 2 zile, am avut surpriza plăcută din revelionului anterior. Unde ne aşteptam să urcăm singuri în munți, descoperim că Iuliana și Alex urmau drumul forestier spre aceași destinație.

Noi dormisem în mașină cu o zi în urmă în Sâmbăta de Jos, pentru că ajunsesem târziu și ne-a fost lene să mai punem cortul. Dimineața ne-am trezit cu pufoșenia asta lângă noi, curioasă și cu chef de joacă…

Traseul spre Cabana Sâmbăta şi spre Fereastra Mare a Sâmbetei este marcat cu triunghi roșu. Până la Cabana Sâmbăta marcajul anunţa un traseu turistic de vreo două ore, pe cea mai lină potecă spre o cabană montană din câte am vizitat până acum. Poteca era plină cu gheață înșelătoare, în lipsă de zăpadă. Productivitatea asta redusă a românilor – despre care ne învaţă ziarele 😉 – se pare că s-a molipsit şi la Iarnă. Este o doamnă foarte foarte leneşă!

La vreo două ore de mers domol pe potecă răsare acoperișul roșu al cabanei, odată cu deschiderea peisajului către Fereastra Mare a Sâmbetei.

Câteva detalii despre Cabana Sâmbăta:

Supa de pui: 9 lei.
Cainii latră de mama focului, dar vă las vouă plăcerea de a afla dacă și mușcă 😛

De la Cabana Sâmbăta începe o urcare mai pieptișă printre brăduţi şi tufişuri, pe poteca marcată tot cu triunghi roșu ce ne conduce chiar în fața Colțului Bălăceni.

Undeva la poalele colţului căutat am găsit mici zone mai plate, numai bune de amplasat cortul pe o pătură subţire de zăpadă. Aici am campat, lângă Iuliana şi Alex. Din comoditatea de a nu mai face apropierea de perete dimineaţa, pentru a dormi o noapte la cort chiar de Revelion şi pentru că e mai bun ceaiul de dimineaţa… am dat petrecere de Revelion în cort, dormind 😛

A doua zi dimineaţa ne-am grăbit şi am plecat de la cort la 7 juma… adică la 8… adică pe la 9 şi ceva când am prins curaj să ies la frig. Ăsta este cel mai greu moment, să ieşi din sacul de dormit. Apoi, odată ce ne-am pus în mişcare, remarc cel mai adesea că defapt mi se face prea cald şi încep să dau straturile de jos, ca o ceapă pregătită pentru salată 😛

Descriere Muchia Nord-Vestica din Colţul Bălăceni

Prima lungime, să o numim aşa, a fost un vâlcel plin cu brâniţe de iarbă și zăpadă. Am mers concomitent și nelegaţi în coardă, care nu ne-ar fi fost foarte de folos pe această porțiune. Era uşurel şi avansam repede la pioleţi şi colţari. La capătul pantei am ajuns într-o şa mărginită la dreapta de un perete stâncos.

Intrarea clasică în Muchia N-V din Colţul Bălăceni este de la acelasi nivel cu vâlcelul, doar că mai în dreapta şi pe o serie de perniţe de iarbă, printre bolovani, acolo unde începe să se profileze creasta. Noua ni s-a părut mai îmbietoare o intrare de sezon, adică având zăpadă.

În lungimea a 2-a pornim în traversare dreapta pe o brână de iarbă (aprox. 30m), traversare pe lângă peretele care străjuia șaua. La finalul traversării întâlnim o pantă acoperita cu pernuţe de iarba, pe care urcam vreo 25m până la nişte bolovani. Aici se poate regrupa, cu o privelişte frumoasă către Traseul Diedrul Mare.

Zona asta ar fi fost muuult mai drăguţă dacă aveam zăpadă…

În faţa noastră se desfăşura un perete stâncos, căzut, asezonat cu pernițe de iarbă uscată. Eu am urcat pe aici cu colţarii, pentru un plus de precizie pe brânele de iarbă, Mati doar în bocanci (fiecare cum se simte mai bine, nu?). La capătul corzii de 60m am regrupat la un mic ţanc de stâncă, chiar pe coama crestei.

Mi-am scos şi eu colțarii, să exersez și cățărarea doar la bocanci.

Pentru că nu am făcut poze aici, am furat o poză de la Johnny 😛

A patra şi a cincea lungime urmează matematic linia crestei (o crestuliţă destul de ascuțită). Regruparea de după a patra lungime am făcut-o la mijlocul crestei, în două pitoane. Pitonul mai nou și mai lucios a fost bătut de Mihai Sava cu o zi în urmă. Creasta chiar nu se simțea ca fiind grea. Acolo unde pare că nu sunt prize direct pe muchie, găseam prize la picioare mai pe dreapta sau pe stânga.

Sentimentul de expunere este foarte prezent, având în dreapta şi în stânga prăpastie. Cu toate astea, teoretic este mai greu să cazi pentru că poţi şi să te târăşti în caz de absolută nesiguranţă. Nu a fost cazul acum, dar face parte din plăcerile cățărării 😀

Pe a cincea lungime nu am găsit decât vreo 2 pitoane până la capătul crestei, care se încheie cu un mic diedru. Înainte de diedru asigurăm la un piton iar în diedru mai găsim o asigurare.

Am intrat în diedru, după care am traversat dreapta pe lângă peretele său. Deşi aparent nu are prize la mâini, la o observare mai atentă se găsesc prize inverse în dreptul șoldurilor. La picioare sunt praguri ok din iarbă. Dupa diedru urcam pe o mică față căzută (care poate fi ocolită prin dreapta pe praguri de iarbă). Regruparea am făcut-o la un piton și un ţanc din stâncă (noi am scos mai toate lungimile din traseu la limita corzii, adică 60 metri. Cu o coardă mai scurtă este probabil necesară regruparea înainte de diedru).

A șasea lungime conține singura porțiune de cățărare verticală, dar este si bine asigurată. Șisturile astea cristaline prezintă, cel puțin pe grade mai mici, o multitudine de prize mai mult sau mai putin ascunse. Urcam direct în sus și pe ultimii metri cotim ușor stânga.

Ieșirea pe vârf este friabilă, asa că atenție la ultimii metri. Pe aici mi s-a părut muuult mai ușor să scot pioleții, decât să număr fire de iarbă uscată și pietricele dizlocate.

În ce a făcut Mati regruparea din ultima lungime de coardă :-P. Ulterior am aflat că și Johnny ochise același bolovan pentru regrupare. Nu oferă multe alternative zona.

Ieșirea din traseul Diedrul Mare, care pare destul de friabilă și plină cu pământ, mai ales că nu era înghețată…

I-am așteptat pe Iuliana & Alex, din zona cărora se auziseră niște zgomote nu tocmai îmbucurătoare. Atunci când ne-au confirmat ca totul este în regulă și se descurcă am început o coborâre leneșă spre Fereastra Mare a Sâmbetei. Era o schimbare plăcută să stăm la soare, după atâta umbră.

Coborâm pe zăpadă înghețata bocnă în Valea Sâmbetei. Pereții bătuți de soare ai Colțului Bălăceni arată mult mai ospitalieri.

Cine a spus că alpinismul este sportul fără spectatori? Iuliana şi Alex ne aveau ca spectatori fideli, cum ieşeau din ultima lungime a Diedrului Mare :P. Făceam ceai, ne lipsea popcornul!

Câţiva bolovani s-au rostogolit cu un zgomot asurzitor în vale, mişcaţi din locul lor secular de echipa de alpinişti. O bună amintire a faptului că aveam de-a face cu un perete nordic, mai friabil şi care teoretic este mai uşor de escaladat iarna deoarece gheaţa ţine în loc elementele naturii.

Gluma-i glumă dar voiam să coborâm de pe munte ca să trecem pe partea cealaltă a acestuia, la un alt traseu. Aşa că atunci când am văzut că amicii noştri erau aproape de ieşire, am strâns şi noi cortul şi ne-am pus în mişcare.