Traseul Padina lui Călineţ, Piatra Craiului
Tura: Plaiul Foii – Malul Galben – Refugiul Sperantelor – Padina lui Calinet
Dificultate Padina lui Calinet: 1B (cotatie clasica)
Asa cum cei 4 evanghelisti erau 3, Luca si Matei asa si minivacanta mea de 3 zile a avut doua defapt: vineri. În rest m-am dedicat activităţii de educaţie cetăţenească, despre care avem – din păcate – atât de multe de multe de învăţat.
Astfel, în ziua liberă ne-am îndreptat spre Piatra Craiului, locul unde vremea se anunţa mai binevoitoare.
Pentru ca Masivul Piatra Craiului duce prin excelenţă lipsă de izvoare, fiind un burete masiv din calcar, ne-am alimentat de la izvorul de lângă Plaiul Foii (neştiind exact în ce situaţie se mai află Izvorul lui Orlovski).
La 10 dimineaţa porneam din Plaiul Foii cu direcţia Refugiul Speranţelor. Astfel, am mers 5 minute pe drum în direcţia Zărneşti, am trecut de izvor şi în primul loc unde panta se domoleşte am traversat dreapta pe o păşune largă cu vedere perfectă către partea nordică a Pietrei Craiului.
După traversarea acestei păşuni întinse, urmând linia unui şanţ adânc rămas de la ploi, am pătruns în pădurile Craiului. Poteca spre refugiul Speranţelor nu este marcată, dar acum nu mai prezintă probleme de identificare, de cînd un râu de bolovani albi anunţă drumul spre Malul Galben. De acolo, viiturile din vară au purtat mare parte din grohotiş în pădure, ducându-l pe o distanţă surprinzătoare.
Forţa modelatoare a naturii a schimbat total peisajul. Ne-am strecurart printre copacii din dreapta râului alb, ajungând în scurt timp la un şanţ imens: noua faţă a Malului Galben din Piatra Craiului. Poteca este separată de ce a rămas din Izvorul lui Orlovski printr-o crestătură adâncă în pământ. O zonă de pământ ud anunţa urmele izvorului, dar nu am cercetat în ce măsură se mai poate lua apă din el.
Am trecut rapid de zona de lanţuri şi am cotit dreapta în şaua de deasupra, spre Adăpătoarea Caprelor.
O altă mică şufă metalică şi iată-ne la punctul de belvedere unde este amplasat refugiul. Vântul se trezea uneori să ne biciuie, dur nu prin viteză ci prin înţepăturile reci.
De la Refugiul Speranţelor am… coborât la loc o porţiune, pentru că poteca noastă era mai jos (şi cum urcasem noi, pe dreapta). Am mai fost o singură dată în Padina lui Călineţ, folosind-o ca rută de coborâre după Canionul Ciorânga Mare. Ştiam că nu ne aşteaptă săritori, Călineţ fiind o vale destul de prietenoasă.
Iată-ne în buza Padinei lui Călineţ, de unde pare că nu există şanse de coborâre. Cu toate acestea, la o privire mai atentă, câteva trepte încastrate în stâncă şi un lanţ marchează punctul de coborâre în vale. De aici am avansat repede într-un peisaj tare frumos.
Am spus că Padina lui Călineţ nu are săritori? Ei bine… are. Doar că toate pot fi ocolite cu destul de mare uşurinţă.
Cu fiecare metru avansat gheaţa se făcea din ce în ce mai cunoscută. La început doar prin scârţâitul uşor de sub bocanci, apoi prin plasarea specifică pe cele mai bune prize de pe blovani şi… în final, cel mai periculos, îngheţase toată suprafaţa ierbii în zonele unde săritorile se ocolesc.
În stânga se desfăşoară creste frumoase, pe care le-am luat în vizor :).
Nu am urcat chiar până în creasta principală a Pietrei Craiului pentru că ieşirea din vale este formată doar din zone cu iarbă. Bocancii mei erau un fel de săniuţă pe acolo. Nu ne aşteptasem la atât de multă gheaţă şi zăpadă deloc.
Cum bine spunea un prieten mai târziu, din octombrie te poţi aştepta la orice la munte şi ar fi bine să ai colţari şi piolet la tine :). Lecţie învăţată!
Dacă tot am coborât pe acelaşi drum, am admirat un apus superb. Parcă nu ai zice că este decembrie, iarna întârzie să apară în România.
Am încercat iniţial să coborâm pe o rută alternativă, pe care nu o cunoşteam: Hornul Pământos. Doar că hornul nu arată aşa de bine când nu este populat cu zăpadă, prin urmare am mai bălăurit puţin prin pădure şi apoi ne-am întors la bunele prietene, lanţurile din Malul Galben.
Ah, ce dor îmi era de munte…
P-S: Eu mi-am uitat aparatul foto acasă, aşa că am împrumutat poze de la alţii 🙂
6 Comments
;)) mai bine ca nu ati coborat prin Hornul Pamantos, e horrooorrrr ;))
Ah, ce noroc atunci că ne-am reorientat spre lanţuri. Nu arăta el neapărat primitor.. 🙂
Sa vezi cum arata cu putina zapada pe el… Nisiposul. Alunecare dubla pt placerei ei… sau a lui 😀
Dar tu ce faceai cu un rucsac asa mare si cu neoprenul, la o tura de o zi?
Să înţeleg că are şi un alt nume frumuseţea de horn (sau poate tocmai el e cel oficial 🙂 ). Cornel, tu ce variantă de coborâre preferi iarna pe acolo?
Intenţia nu era să merg la o zi la munte, dar nah… realitatea nu ţine mereu de intenţiile tale 😛
Iarna rapel. Ultima data am trecut de H.Nisipos si am rapelat pe un jgheab cu arbori.
Frumoase poze!