Refugiul Sperantelor, Masivul Piatra Craiului

Traseu: Plaiul Foii – Malul Galben – Vâlcelul Nisipos – Adăpătoarea Caprelor – Refugiul Speranţelor – Lanţurile din Malul Galben – Plaiul Foii
Data: 3 Februarie 2013

Ne uitasem pe prognoza de săptămâna aceasta şi părea a fi vreme de căţărat. Şanse mici de ninsoare, avertizare de vânt care anul acesta nu s-a concretizat niciodată unde am ieşit noi, aveam toate şansele… sau nu?

Am plecat din Plaiul Foii cu intenţia clară de a ne aventura într-unul dintre pereţii Canionului Ciorânga Mare. Pentru că voiam să mergem la o tură de o zi, am luat doar echipamntul de alpinism cu noi. Pentru duminică prgnoza părea mai vitregă.

Execptând mici porţiuni de zăpadă mai mare până la intrare în pădure, traseul care ducea la Malul Galben nu ne-a îngreunat foarte tare ritmul, stratul de omăt fiind micuţ. Noi aveam aşa o fantezie că poate a mai urcat cineva recent pe la Refugiul Speranţelor şi poate avem urme… A rămas la stadiul de fantezie 😛

Se vor mai vedea mult timp urmele viiturii din vara lui 2012. Exceptând grohotişul întins până la ieşirea din pădure, copacii au suferit în urma violenţei torentelor de apă şi piatră.

Am spus că zăpada era mică? Er… da… era mică până am ieşit în luminişul din Malul Galben. Aici, a crescut ca Făt Frumos, cât alte zăpezi în 7 zile :). Octavian era în faţă şi dădea o luptă vitejească cu nămeţii, sperând că poate poate crusta de gheaţă de deasupra nu va ceda.

Urcăm spre Malul Galben şi alegem drumul de iarnă spre Refugiul Speranţelor. Asta înseamna că evitam porţiunea de lanţuri şi o coteam stânga pe un vâlcel cu nume descriptiv: Vâlcelul Nisipos. Până la intrarea în vâlcel zăpada era viscolită şi mică, dar apoi…

Cum am intrat în vizorul Hornului Nisipos, a început viscolul. La intrare hornul este strâmt, deci zăpada acoperea deja bună parte din micile săritori. Cu toate acestea, începea să se facă simţit avertismentul de cod galben pentru viscol. Sus, pe creasta principala a Pietrei Craiului, vântul îşi făcea de cap cu zăpada.

Mia-m pus ochelarii şi în restul zilei am văzut lumea cam în culorile astea…

Cum să nu fii optimist toată ziua? :))

Octavian, îşi scoate armele de distrugere în masă…

Porţiunea mai delicată din Hornul Nisipos. Nu este greu, nu a fost nevoie să ne legăm în coardă şi nici să scoatem colţarii, dar este de atenţie.

Eu eram în culmea fericirii. Chiar dacă ne ningea, ne bătea vântul din toate părţile şi şansele noastre de a ajunge să facem traseul propus scădeau, mă bucuram… pentru că este aşa de frumos iarna la munte 😀

O altă trecere mai de atenţie în Hornul Nisipos, după care ieşim undeva în spatele Malului Galben, în pădure.

Cum am ieşti din horn am început să mergem în 4 labe. Şaua asta era suuuper predispusă la simtome de vânt cu rafale.

Fascinant cum ne protejează echipamentul de lucruri pe care străbunii noştri le suportau cu mai multă suferinţă. Cu hainele potrivite acum nici nu simţi tăişul vântului de munte, care poate fi nemilos. Simţi doar faptul ca există o forţă care opune rezistenţă teribilă înaintării tale.

Un copac, cel mai bun prieten al omului în astfel de situaţii… aerisite.

Nu prea am ajuns să bat urme în tura asta. Nu că nu ar fi fost nevoie, dar ar fi fost o muncă în van. Fiind cea mai uşoară din grup, băieţii ar fi trebuit să sape din nou de pe urma mea. Mai ales Mati, ale cărui 3 kg extra faţă de Octavian îşi spuneau cuvântul 😛

Eh, acum a venit momentul să ne pierdem prin pădure. Poteca atât de evidentă vara acum era nicăieri. Nu mai recunoşteam mare lucru aşa că inevitabilul s-a produs, am pierdut traseul… de vreo 3 ori. După ce am traversat aiurea, până la urmă am mers direct în sus, dacă nu găseam acolo ceva care părea traversabil eram forţaţi să ne întoarcem.

Am avut ~~noroc~~ intuiţie şi am dat mai sus de şaua unde ieşi din traseul lanţurilor. Riscurile meseriei, alegi trasee nemarcate, te pregăteşti să mergi la modul “discovery”. Dar şi ce sarisfacţie am avut când am găsit drumul 🙂

Mai departe zăpada creştea semnificativ, spre Adăpătoarea Caprelor.

Nu am mai recunoscut traversarea spre lanţul care marchează 10 minute de vară rămase spre Refugiul Speranţelor. Era acoperită de zăpadă şi părea o pantă abruptă.

Octavian a descoperit lanţul.

Cum am trecut de lanţ vântul s-a înteţit. Ajunşi lângă punctul de belvedere unde se află Refugiul Speranţelor, zonă neferită de vânt, ne-am retras. Cât despre traseul pe care îl doream, deocamdată este gone with the wind 😛

Coborâm cătinel şi admirăm priveliştea. Ninsoarea se oprsie.

Plaiul Foii în depărtare.

Rapelăm din copaci deasupra lanţurilor din Malul Galben. Este cea mai rapidă metodă de a coborâ iarna.

Peste zi condiţiile se schimbaseră uimitor. Zăpada pufoasă de dimineaţa se înmuiase, fiind acum alunecoasă şi grea (numai bună pentru avalanşe). La baza Pietrei Craiului era totodată foarte cald, gheaţa se transformase în bălţi. Vreme de primăvară.

Iezerul asaltat de nori