Revelionul pe Varful Peleaga, Muntii Retezat

Traseul: Cabana Gentiana – Șaua Bucura – Lacul Bucura (Refugiul Bucura) – Vârful Peleaga – trecut în anul 2013 – Refugiul Bucura
Data: 30 Decembrie 2012 – 01 Ianuarie 2013

Era încă lumină şi noi abia ajunsesem în Retezat… O ceaţă deasă se aşezase în pădure. Era anul 2012…. 😛

Planul nostru iniţial era să facem un traseu în fiecare zi, fie de căţărat fie de trekking, pentru că eu nu am mai fost în Munţii Retezat. Cu toate acestea, atunci când ne-am întâlnit cu Iamandi şi Valentina la cabana Genţiana, am considerat că Universul ne spune că ar trebui să facem trecerea în 2013 împreună cu ei :P. Voiau să petreacă Revelionul pe Vârful Peleaga şi ni s-a părut simpatică ideea.

Cum ei au urcat în prima zi la Refugiul Bucura şi noi am parcurs Creasta Vulturilor, urma să ne întâlnim pe 31.

Razele soarelui deja încălzeau Cabana Genţiana atunci când am părăsit-o.

Am pornit pe poteca îngheţată din Valea Pietrele, apropiindu-ne rapid de peretele Bucura 2. Zăpada era excelentă, parcă mergeam pe asfaltul din Bucureşti (denivelări incluse :P).

Urcăm spre Şaua Bucura, acoperită de zăpadă îngheţată. În condiţii mai vitrege de iarnă, pe aici zăpada pleacă uşor.

Repede repede, să prindem soarele din urmă. Valea este umbrită de peretele Bucura II, care are orientare N-E.

Colegii noştri arădeni de cabană se întorceau la bază, după ce urcaseră pe Vârful Peleaga.

Lacul Bucura, îngheţat.

În zare se zărea profilat clar Vârful Peleaga şi o parte din traseul pe care urma să urcăm. Lacul Bucura era foarte îngheţat şi acoperit de un strat de zăpadă (aviz celor pe care îi bătea gândul să urce cu patinele în Retezat :D).

Refugiul Salvamont Bucura, într-o stare excelentă. Am înţeles că vara refugiul este închis, încă acum era tare primitor, cu priciurile acoperite de saltele groase, îmbrăcate în huse. Sunt vreo 6 locuri la mansardă, cu tot cu saltele şi cu privelişte de lux.

Am rămas la refugiu până pe la ora 9:30, unde ne-a gătit Imanadi specialitatea casei. Apoi, ne-am pornit cătinel spre Vârful Peleaga.

Zăpada era super îngheţată şi mergea foarte bine la colţari. Am urmat un traseu care siguuur nu este recomandat iarna, cu multe pante pregătite să faciliteze avalanşe. Noi ştiam că aveam zăpadă foarte bună.

Traseul porneşte din spatele refugiului Bucura şi în două ore ne-a condus pe Vârful Peleaga. Pe coama… crestei.. care conduce la vârf nu prea era zăpadă, vântul viscolind-o spre căldarea din care tocmai ieşisem.

Totul era luminat de razele Lunii, era superb. Pe măsură ce ieşeam din căldare era din ce în ce mai lumină. Zăpada scânteia discret în jur.

Şi iată-ne pe Vârful Peleaga, în mijlocul nopţii, constatând că… am ajuns prea devreme. Brrrr. Ne-am ascuns o jumătate de oră câţiva metri mai sub vârf, unde am fiert vin, să fie sărbătoare! 😛

Poza de grup….

Er, da, încă o încercare 😛

Am avut şi artificii, dar discrete ca să nu speriem salvamontul :)). Vizibilitatea era superbă, vedeam foarte departe în toate zările, sub lumina intensă a Lunii.

Coborârea de pe Vârful Peleaga am făcut-o fără frontale, era prea frumos afară şi lumina era prea clară. La ora 1:00 dimineaţa eram înconjuraţi de privelişti pe care aparatul meu nu le putea înţelege, dar care rămân clar întipărite în minte.

Am dormit la Refugiul Bucura, cu trezirea la 7 dimineaţa. Un alt tip de lumină ne întâmpina acum, mai cald.

Un muncitor săpa cu pioletul în gheaţa care acoperea Lacul Bucura. Voia să ajungă în China? Voia să găsească aur? Ah… nu, era Mati. Scotea apă 😛

Ne-am întors tot prin Căldarea Bucurei. Nu m-am simţit suficient de bine să mai prelungim puţin traseul spre Retezat.

Creasta Frumoasă (… cred 🙂 ), care conduce în Muchia Stânişoarei.

Râuleţul era mai îngheţat decât la prima noastră trecere. Zilele acestea cerul a fost cristal, dar s-a făcut din ce în ce mai frrrig.

Cum intrăm în zona copacilor, ne reîntâlnim cu Cabana Genţiana şi ale sale panouri solare.

Căni de ceai ultralight, cu o durată de viaţă testată de aproximativ 4 zile de folosire serioasa 😛

Studiu intens al schiţelor din zonă. Le-am lăsat la cabană, pe dulapul din sala de mese, poate ajută pe cineva 🙂

… şi coborârea pe drumul mult mai bine bătut acum, spre Cabana Lolaia şi satul Cîrnic, de unde urma să ne ia nenea cu microbuzul. O să prezint mai târziu ce modalitate am găsit noi ca să ajungem în Retezat, pentru cei oropsiţi şi fără maşină personală.

Gara marii metropole Subcetate. Era mai frig în sala de așteptare decât afară, așa că la apusul soarelui ne-am pitit în singurul pub/speluncă din zonă, poziționat strategic chiar în fața gării. O cârciumă ca în vremurile bune 😀