Traseu: Cheia – Cabana Muntele Roșu – Stația Seismică Muntele Roșu – Vârful Muntele Roșu – La Răscruce: Creasta Zăganu Gropșoarele-Vârful Gropșoarele – înapoi
Pentru a doua ieșire cu schiurile de tură am ales Munții Ciucaș, în ciuda avertismentelor că nu prea ar mai fi zăpadă pe acolo. Chiar nu prea mai era zăpadă pe acolo, dar mergea cât de cât de schi. Pe drumul dinainte de satul Cheia, prin pădure, Mati a oprit mașina ca să vedem o bufniță superbă parcată pe o creangă deasupra drumului. Era imensă și era super frumoasă. Fiind prima dată când vedeam așa ceva, am fost absolut încântată!
Am urcat cu lanțurile pe roțile de la mașină până la Cabana Muntele Roșu, care acum este închisă. Pe pajiștea din zona cabanelor zăpadă nu prea mai este. Fâșii strâmte ici colo îți pun mintea la contribuție dacă ai putea să faci urcarea pe schiuri fără să dai de iarbă. Intenționam să urcăm pe Muntele Roșu, să traversăm la Cabana Ciucaș și înapoi pe Valea Berii (traseul aici). Doar că altitudinea întoarcerii nu este foarte mare și ne îndoiam că se mai poate face toată pe schiuri.
Am ajuns târziu lângă Cabana Muntele Roșu, așa că planul de a ajunge pe schiuri la Cabana Ciucaș si înapoi mi se părea nerealizabil în timp util pentru mine. Mai ales când nu se vedea multă zapada în jur. Prin urmare, m-am încăpățânat să nu merg cu grupul ca să nu îi țin în urmă.
Nu au plecat de 5 minute și mi-am eliberat schiurile din mașină, hotarâtă să le scot la o plimbare de una singură. Voiam totuși să învăt mai mult cum sa schiez…
Creasta Zăganu – Gropșoarele:
Am parcurs peticele de zapadă din poiană și am ieșit în fața pantei care urcă pe Muntele Roșu. Urcând așa, pe o pantă cu zapadă moale, îmi tot fugea schiul înapoi. Părea să fie încălzit bine stratul de deasupra, pentru că uneori se exfolia sub schi. Nu mai pusesem schiurile pe așa zăpadă, dar dacă ar fi fost în cantitate mai mare, cred că ar fi fost zăpadă de avalanșă prin topire.
Când mă tot întrebam dacă fac eu greșit de îmi tot alunecă schiurile, apare Mati, costumat de zile mari. Ce drăguț, a venit sa mă încurajeze în a-i urma.
Între timp apar și Octavian cu Vio, care profitau de ocazie să învețe coborâri offpiste. Se descurcau binișor și aveau curaj să mearga până la cădere. Eram geloasa, în felul incurajator, și pentru mine și pentru ei.
Vio aterizează lânga mine, într-o cădere super haioasă. Noroc că era zapadă mare și moale! Observați ce delicat sare schiul de pe clăpar…
Apă! Apă! :))
Voiam să pot face și eu așa! Er… exceptând căderile :))
Urmează o traversare frumoasă pe curbă de nivel, printre brazi.
You might also like
4 Comments
Rezonez cam la tot ce scrii tu legat de coborare, am oarecum aceeasi frica/neindemanare si se pare ca nici cele peste 10 zile de schi pe partie n-au imbunatatit atitudinea in fata… pantei 😀
Lasă, pe măsură ce crește numărul de zile o să capeți mai multă precizie pe schiuri. Cu siguranță!
Sunt un pic ca la escaladă. Mă oftic că nu mă motivez suficient cât să fac pasul și îmi promit că a doua oară o să fiu mai încăpățânată. Așa evoluez, pas cu pas 🙂
Bravo,
Dacă apuci sa “faci” coborârea” pe skiuri până la capăt, s-ar putea sa te “prindă microbul” deplasării pe skiuri 🙂
Daaa, trebuie să mai exersez, să mă obișnuiesc cu mișcarea, cu zăpada, cu mine în acest cadru!
Cu siguranță mă încântă fiecare mică descoperire și fiecare pas în plus 🙂