Schi de tură spre Cota 2000, Sinaia, Muntii Bucegi

Traseu: urare cu mașina din Sinaia la cota 1400 – schi de tură pe pârtia Drumul de Vară – stâna Târile (1578 m) – Drumul de Vară până la cota 2000 (platou Munții Bucegi) și coborâre pe pârtie
Amplasare: Munții Bucegi
Când: martie 2015

Cumva nu reușesc mereu să scriu articole despre turele pe care le fac. Așa am ajuns să amân descrierea unei ieșiri de iarnă pentru următoarea iarnă, măcar să se potrivească sezonului :). La finalul iernii trecute am ieșit cu Bogdan la o plimbare pe schiuri de tură, printre ultimele zăpezi, după o zi de escaladă la bulgari. Este o tură clasică de încălzire pe schiuri de tură și, dacă noi am făcut-o ca o simplă ieșire la munte, alții urcă această pârtie de câteva ori pe zi ca antrenament pentru diverse expediții. Nu sunt multe de povestit, dar am rămas cu câteva poze pe care vreau să le păstrez.

Astfel, dacă urcasem cu altă ocazie pe schiuri de tură între Sinaia și cota 1400, acum aveam să urmăm tronsonul de mai sus.

Pentru a ajunge la cota 1400 deasupra orașului Sinaia, mulți oameni aleg telegondola roz a primăriei. Poate și pentru că cineva rău voitor s-a gândit să pună un semn de interzis la intrarea pe drumul de mașină care duce la Cota 1400. Drumul acela este practicabil, dacă primăria își face treaba de a-l deszăpezi. Pe alocuri asaltul mai este fărâmițat, tot din cauza întreținerii vicioase, dar o multitudine de mașini îl folosesc iarna pentru a ajunge la cota 1400. Așa am procedat și noi, lăsând mașina un pic mai jos de cabane.

Este cu atât mai trist să plătești mulți bani pentru a ajunge la cota 1400 atunci când zăpada nu este oricum mai jos de această altitudine. Măcat dacă ai putea să cobori până în Sinaia apoi pe schiuri. Doar că acum, cu iernile atipice și sărace în zăpadă, asta se întâmplă din ce în ce mai rar.

Pentru început am urcat contra curentului de schiori pe Drumul de Vară, cea mai ușoară pârtie din zonă. Cam pe la căsuțele din imaginea de sus am cotit stânga, pe un drum auxiliar, de unde am și început urcarea prin nămeții aflați în paralel cu drumul de vară. Bogdan știa o scurtătură care ne dădea mai multă liniște la urcare, mai puțini oameni .

De la Stâna Târle ne-am îndreptat din nou spre pârtie, revenind pe linia ei destul de sus. Cam când ajungeam în platou, la cabana de la cota 2000, norii negri care se tot apropiaseră din spatele nostru, ne-au ajuns. A fost whiteout, spaima schiorilor, momentul în care nu mai vezi nimic la mai mult de câțiva metri. În Platoul Munților Bucegi poate fi un fenomen destul de periculos pentru drumeți, deoarece nu pra există elemente care să te ajute la orientare în acest relativ plat, existând chiar accidente tragice în istoria montană vizavi de astfel de condiții meteo.

Când s-a mai limpezit un pic atmosfera și aveam vizibilitate de la vreo 10-15 metri în față am început coborârea inițial pe sub cablurile de la telescaun și apoi pe linia pârtiei. Nu prea puteam să mă concentrez la viraje când nu mă puteam orienta, dar cumva am ieșit din nori și ne-am retras cătinel, pe schiuri, la mașină.

Seara am aflat de accidentul din Făgăraș al unei persoane dragi cățărătorilor care mergeau la sala de escaladă pe care o frecventez, și nu numai. Cumva poate de aceea nici nu am simțit îmboldul să trec această tură pe blog, era cumva legată de sentimentul de șoc, tristețe și contemplare cu care am încheiat ziua.

Dacă ar fi să personalizez munții, poate că aș putea aș fi tentată să spun că muntele este neîndurător, dar nu cred asta. Este și iertător iar asta montaniarzii care au suferit diverse accidente mici sau mari pe munte o simt, cel mai probabil. Doar că atunci când astfel de lucruri se întâmplă, din orice motiv ar fi, poate suntem tentați să personificăm spațiul întâmplării. Cred că orice pasiune poate duce la consumarea persoanei care o are iar muntele oferă terenul pentru consumarea multor pasiuni. Este, înstă, foarte trist când auzi că s-a întâmplat asta unui apropiat.