Traseul Scorpionul, Peretele Coștilei

Traseul Scorpionul

Amplasare: Peretele Coştilei, Munţii Bucegi
Dificultate: 5B
Data: 6 August 2011
Echipa: George, eu
Actualizare: traseul a fost reamenajat la finele anului 2011 de Cornel Sain, prin urmare cred că situația asigurărilor s-a îmbunătățit 🙂

Traseul Scorpionul se află în Peretele Coștilei, un perete friabil și mai puțin parcurs… de aceea și asigurările sunt mai vechi și mai rare.  Acestea sunt motive pentru care consider Scorpionul drept un traseu de aventură, comparativ cu altele pe care le-am parcurs. Există mereu riscul să ți se fărâmițeze prizele în mână.

Pentru a ajunge la baza Scorpionului am pornit prin spatele refugiului Coștila, urmând firul Văii Coștila. Cum văile ude au fost mereu preferatele mele… am urcat cu entuziasm pe lângă cele câteva săritori ce conduc la perete, alternând mersul cu vociferări fericite pentru că am ocazia de a vedea Valea Coştilei udă vara..

Într-un final am ajuns la baza celei de-a doua porțiuni ale Peretelui Coștilei și am urmat una dintre brânele de iarbă ce se formau în dreapta… brână ce ne-a condus la baza Scorpionului.

Marii Pereți, Bucegi. Sursă: alpinet.org

Florile de colț împânzeau brânele de iarbă din jur, soarele nu era eclipsat de nori. Condiții perfecte pentru un traseu lung.

Schita traseu Scorpionul. Sursă: Refugiul Coștila

Prima lungime este scurtă, constând în parcurgerea unei fețe căzute, cu prize numeroase, urmată de o traversare în stânga, prin praguri de iarbă. Regruparea este comodă, pe o brână de iarbă. Deja se simţeau urme de friabilitate.

A doua lungime urmează o linie verticală, pe sub o arcadă scurtă şi cu prize mari. La câțiva metri deasupra arcadei se află și regruparea.

A treia lungime parcurge o față verticală, urmată de un tavan scurt.  Traversarea tavanului este accesibilă, însă prizele se pot fărâmița foarte ușor. La câțiva metri deasupra tavanului se află regruparea, după o zonă de înotat prin jnepeni.

A patra lungime debuteaza printr-o scurtă fața verticală, urmată de un traverseu lung spre stânga. Este una dintre puținele zone compacte din traseu, în care prizele nu sunt friabile. Cu toate acestea am reușit să calc pe un prag care s-a emoționat și s-a prăvălit în Valea Coștilei, cu un zgomot asurzitor. Restul lungimii l-am parcurs ca pe ace. Regruparea este suspendată.

A cincea lungime continuă linia traverseului pâna la o mică porțiune cu praguri de iarbă. Urmează 3 metri de cățărare verticală, continuați printr-un traverseu spre stânga, lung, pe o fisură cu pași de 7-/7. Fisura se continuă cu o brână de iarbă, unde am găsit regruparea. În lungimea asta m-am chinuit un pic, am simțit destul de greuți pașii din fisură… ținând picioarele doar la aderență.

A șasea lungime, cea mai lungă, consta în parcurgerea unei brâne de iarbă (combinată cu porțiuni stâncoase) ce traverseaza spre stânga. Brana se continuă spre dreapta, unde se află regruparea.

În prima jumătate a traseului vremea a fost frumoasă, însă urmăreau cum norii se adunau dinspre platoul Bucegi și încep să se împingă unul pe celalalt spre Valea Prahovei. Pe măsură ce curenții de aer se jucau cu norii, lumina soarelui a dispărut. Curenții ascendenți din Valea Coștilei ridicau plafonul de nori, dar acesta revenea. Câteodată atmosfera se elibera și muntele părea că respiră, profilat alb și înconjurat de nori sidefii pe un fundal întunecat. Priveliștea era extraordinară.

Varful Costila, foto: Vasile Nucă

A șaptea lungime începe printr-o față verticală, delicată ( în dreapta liniei traseului se află o placă nu foarte bine fixată, de care am evitat să mă ating). În a doua jumătate a lungimii, traseul parcurge o placă cu prize mari, ce se întinde până în dreptul regrupării. Mai este necesara o traversare scurtă spre dreapta până la regruparea suspendată din Marele S. Regruparea nu este foarte solidă, așa că m-am sprijinit de peretele din spate, ca sa nu o tensionez mai mult decât este necesar.

A opta lungime constă în traversarea pe sub tavanul din Marele S (probabil de aici şi numele de Scorpionul). George a reamenajat puțin aceasta lungime: a bătut patru pitoane pe porțiunea de urcare spre tavan și în tavan. Trecerea din regrupare pana in tavan a făcut-o cu atenție, deoarece o cădere s-ar traduce prin cădere cu factor 2 în regrupare.

Din regrupare am traversat stânga spre placa din lungimea a șaptea. De aici am parcurs fața verticală spre tavan. Am înțeles că în trecut plecare se făcea exact deasupra regrupării, urmând o porțiune de artificial până la intrarea în tavan. Singura rămășiță din această variantă este un piton, acum preferându-se porțiunea la liber.

După traversarea tavanului (6+/7-) am mai parcurs 10 metri până la următoarea regrupare. A doua porțiune a lungimii este foarte friabilă. Un bolovan, aflat exact la ieșirea de sub tavan, se mișca suspicios și tot ce îmi doream este să nu devină prea prietenos.

A noua lungime este mai ușoara și constă în trecerea peste fețe verticale și praguri de iarba până în Creasta Coștila Gălbinele. Regruparea am realizat-o în zona de jnepeni dinainte de creastă.

Retragerea: Din regrupare am urcat puțin pe Creasta Coștila Gălbinele până la ieșirea din traseul Flamingo, aflat în Peretele Gălbinele. Semnul este un spit cu o carabiniera. Regrupările din Flamingo sunt amenajate cu spituri, majoritatea având atașată și câte o verigă rapidă. După 8 rapeluri în traseu și unul de coborâre în Valea Gălbinele ne aflam pe partea cealalta a peretelui. Pentru a încheia retragerea am urmat firul Văii Gălbinele, Hornul dintre Fire și poteca ce duce în spatele refugiului Coștila.

Ne-am oprit la refugiu să mâncăm ceva și să ne odihnim puțin după care am coborât, odată cu soarele…