Traseul: Izvorului
Traseul: Schitul Colțul Chiliilor – Padina Închisă – Traseul Izvorului – Creasta Pietrei Craiului – Padina Sindileriei
Lungime Tr. Izvorului: 11 l.c. (cotație clasică), noua ne-au ieșit 7 l.c.
Dificultate: 5B (cotație clasică) cu pas de V la scărițe, pas de 7- (cotație nouă)
Cred că unele dintre marile frumuseți ale alpinismului sunt explorarea de zone noi sau zone mai puțin umblate, găsirea de noi priveliști și… sentimentul de aventură. Evident, fiecare are motivele sale pentru care practică alpinismul.
Acestea au fost unele dintre rațiunile pentru care de data aceasta ne-am orientat spre Masivul Piatra Craiului, unul dintre cei mai iubiți munți din România :). Nu am mai fost de mult timp aici și sunt așa de multe zone pe care nu le cunosc!
Ținta noastră din acestă zi era Traseul Izvorului, care pornește din Padina Închisă. În cartea lui E.Cristea este menționat că traseul de alpinism Izvorului este al doilea la dificultate în Padina Închisă, după Traseul Surplombelor, așa că am zis să mergem de dimineață ca să avem timp de un traseu așa de lung.
Pentru a ajunge în Padina Închisă trebuia mai întâi să pornim pe marcajul care conduce la Refugiul Diana.
Duminică dis de dimineață am plecat cu mașina din Sinaia cu destinația Colții Chiliilor.
La câțiva kilometri de la ieșirea din Zărnești, pe drumul spre Plaiul Foii, indicatorul ne anunță că la stânga pornește traseul, marcat cu bandă albastră. Așa cum bine spunea un amic, fiecare tură în Crai este o poveste, o aventură care se desfășoară de la baza pădurilor de foioase până în crestele albe.
În pășunile care ne înconjurau zărim tot felul de animăluțe care se îndepărtează de poteca turistică pe măsură ce soarele se ridică. Niște iepuri sălbatici cu coada pufoasă și gri se retrag rapid în pădure la vederea noastră.
Ce dimineață frumoasă!
Cătălin Crețu ne dăduse câteva indicații privind apropierea de traseu. Știam că drumul forestier ne va conduce rapid la Schitul Colții Chiliilor, locul unde găsim și ultimul izvor din traseul nostru de astăzi. De aici poteca ocolește schitul și se refugiază în pădurea răcoroasă și întunecoasă.
Ca să intrăm în Padina Închisă am urmat poteca marcată până la primul punct în care aceasta se apropie de perete. La terminarea peretelui am cotit imediat stânga, mergând în continuare pe lângă perete (pe partea stângă), pe o potecă mai mult sau mai puțin aparentă.
După câteva minute a început să se deschidă în fața noastră, ea, semeața Padină Închisă. Pereții albi, din calcar, se înălțau rapid spre cer și parcă îți închideau orice cale de ieșire. Creste și crestulițe se desfășurau peste tot în jur. O apariție foarte fermecătoare, față de care ne simțeam așa de mici.
Descrierea lui Cristea spunea că Traseul Izvorului pornește imediat după grota intitulată Loc de Veci (încurajator loc de pornire, nu? :P). Se pare că aceasta a fost folosită în trecut ca loc de… odihnă… de alpiniștii care au deschis mai multe trasee de alpinism din Piatra Craiului. Un excelent loc de bivuac 😀
Iată și pornirea în Traseul Izvorului, o fisură clară, ușor surplombată. La baza acesteia este scris cu albastru numele traseului, ca să nu existe dubii…
Izvorul care a dat numele acestui traseu pare să fi secat demult…
Descriere Traseul Izvorului, Piatra Craiului
Pornește Mati pe prima lungime, al cărei pas l-a estimat la un 7-. Acesta este și cel mai greu punct din traseu, daca treci de el aproape ai scăpat 😛
Mati dispare repede în spatele surplombei. Cum mă uitam în sus și filam nu puteam să nu remarc cum pereții padinei parcă se închideau deasupra noastră. Craiul este asemuit pe bună dreptate cu o împărăție de stâncă…
Prima lungime din Traseul Izvorul se continuă, după depășirea zonei surplombate, cu un mic horn plin cu pământ și iarbă. Aveam să remarc în curând că traseul nu este foarte cățărabil, dar noi nu știam ce ne așteaptă în cele 11 lungimi de coardă promise….
Cumulat, sunt aproximativ 3 lungimi de cățărare pură, restul fiind depășirea unor zone ușoare, dar variate.
Regrupare era comodă și am realizat-o la două pitoane solide, în interiorul hornului.
Cum erau estimate multe lungimi de coardă, am făcut cap schimbat în secțiuni mai lungi. Schimbul des te poate fura la timp uneori și noi nu am mai fost împreună în trasee cu număr de lungimi format din două cifre 😛
… prin urmare, pornește Mati în ramonaj în interiorul hornului. Nu este greu, dar este de atenție. Primul piton se află la vreo 5 metri mai sus, unde hornul începe să se strâmtoreze. Niciiiiiiooooo șansă să treci cu rucsacul în spate pe aici, e cu musai să îl agăți de ham și să îl tragi după tine.
Hornul este urmat de un altul, mai mic și mai înclinat spre dreapta. După ce m-am târât și pe acolo am dat de o platformă înierbată unde traseul cotește ușor stânga pe un diedru mic. Deocamdată traseul este asigurat bine pentru dificultatea terenului.
Regruparea, tot comodă, se află la umbra unui alt horn cu iarbă și pământ.
În a treia lungime pornesc eu, inițial pe praguri de iarbă și apoi… pe praguri de iarbă și câteva secțiuni mici de stâncă. Continuu pe un fel de față căzută, pe lângă perete. Pe aici nu sunt pitoane, dar nici nu ar avea unde să stea :P.
Am ajuns repede la un perete unde traseul părea să se bifurce. În stânga era un horn întunecos finalizat printr-o surplombă nu prea prietenoasă și în dreapta aveam de-a face cu o față ușoară pe care nu vedeam pitoane. Voiam să fac lungimea asta mai lungă dar, fie, nu am de ales.
Regrupez, montez un friend, și vine Mati, care vede pitoanele pe care eu nu le-am zărit pe fața din dreapta :))
Dacă m-aș fi ridicat 30 de centimetri pe picioare aș fi văzut primul piton, care ședea cuminte în spatele unei pietre. De aici am mai găsit pe următorii 50 de metri vreo… 4 pitoane, am asigurat vreo 2 jnepeni și am ajuns într-o creastă cu vedere superbă!
Nu știam în ce direcție să mă uit prima dată. Fie, am zis să îl filez pe Mati întâi și apoi să mă uit :P. Conform schiței traseului, Izvor în speță, unisem în plimbarea mea prin vegetație două lungimi de coardă.
În stânga, Padina Închisă urca domol spre Creasta Pietrei Craiului. În planul apropiat se vedea Muchia Coloanelor din Orga Mare, un traseu pe care am pus și noi ochiii :). Arată foarte fain.
Caprele negre își fac joggingul de dimineață pe padina aceasta. Văzusem deja două turme care alergau nestingherite pe grohotiș.
Soare blând, norișori albi și pufoși, stânca albă care strâlucea peste tot în jur, în vale drumul spre Plaiul Foii… și liniște. Uneori tăcerea era străpunsă de țipetele a ceea ce bănuiam șă fie șoimi. Atât de multă armonie…
La capătul crestei, Traseul Izvorului revine la perete vertical. Se vedeau pitoane suficient de dese încât să nu dea palpitații însă suficient de puține cât să impună câțiva pași la liber. În poțiunea superioară a lungimii stânca este mai rotunjită, finalizându-se printr-o mică surplombiță, astfel a fost necesar să fim mai atenți.
Uimitor cât de aderent este acest calcar. Pas cu pas căpătam încredere să pun espadrilele pe stânca aparent lipsită de prize… și să nu alunec.
După surplombiță am regrupat. Am fi putut să traversăm creasta care se desfășura în fața noastră, până la următoarea secțiune de perete, însă riscam să ne frece corzile foarte tare.
A șasea lungime a fost foarte scurtă și foarte neasigurată. Nici nu era nevoie de pitoane, aveam în față o creastă flancată pe partea stângă de o mare de jnepeni.
Mati admira ce urma. Pe peretele din față noi am pornit pe partea stângă. Am găsit acolo două pitoane de pornire. În dreapta se observă un diedru pe față căzută, cu vreo două pitoane aruncate ici colo. Acesta era Traseul Surplombelor, considerat cel mai greu traseu din Piatra Craiului și care am înțeles că implică vreo 5 lungimi de mers la artificial, în scărițe… din 8 totale 😛
Cățărare ușoară și priveliști de vis. Cum să nu iubești înălțimile acestea?
În jurul nostru se strânseseră niste norișori la fel de pufoși, dar mai puțini albi. Oare aveu intenții necurate? Tunau uneori, dar noi speram că doar încearcă să ne comunice cât de mult se bucură de această zi frumoasă.
Er… bun. Ne grăbim un pic.
Mati la aparat, pornește în stânga. Asigură cele două pitoane și urmează linia naturală a peretelui până în marea de jnepeni de deasupra. urmează linia naturală pentru că nu avea altă linie de urmat :)). Pitoane… puține, adică deloc.
La trei metri sub jnepeni găsește un piton care… nu prea avea chef de muncă. Singurul motiv pentru care nu l-a luat cu noi a fost pentru că poate ajută alți alpiniști la orientare.
Când am trecut eu am mai găsit un piton solid, un metru mai sus de acela care se mișca. Era ascuns de mușchi, așa că l-am curățat și am trecut mai departe. Nu știi niciodată cum salvează pisicul cuiva faptul că îl vede acolo 🙂
Regruparea am realizat-o în mijlocul jenepenilor, acolo unde ne-am schimbat de încălțăminte și am pornit mai la pas, mai târâș, prin nesfârșitul întins de jnepeni.
Există mai multe posibilități de retragere din Traseul Izvor, trei la număr.
- Retragerea pe o brână care conduce direct în Padina Sindileriei;
- Retragerea pe o crestuliță înapoi în Padina Închisă;
- Urcarea în creasta care conduce în Creasta Pietrei Craiului.
Noi am tras paiul cel mai scurt. Cumva am ratat brâna de retragere în Padina Sindileriei, nu știam poteca de coborâre în Padina Închisă (și terenul părea destul de abrupt cât să nu ne încurajeze să greșim)… așa că am pornit urcarea spre Creasta Pietrei Craiului.
Mergeam concomitent pe creastă, urcând țancurile rămase. Lăsăm în urmă Padina Închisă, cu crestele-i albe tinzând spre cer. Deși se afla sub noi, asta nu îi știrbea din măreție.
Flori de colț, scăldându-se în soare.
Găsim un cablu metalic fixat în perete.
Natura își urmează cursul… Era ora prânzului.
Acolo trebuia să ajungem, în Creasta Pietrei Craiului. Norii se îndesiseră, deveniseră mai vorbăreți și câteva picături se făcuseră simțite, așa că am mărit ritmul. Cred că am făcut cea mai rapidă parcurgere a unei astfel de zone de jenepeni, parcă urma să concurăm la Olimpiadă.
După lupte seculare care au durat vreo oră, am ajuns în creastă. Am continuat poteca până la Vârful Turnul. Aici marcajul se împărțea. Noi aveam să urmăm crucea roșie care coboară în Padina Șindrileriei și apoi se intersectează cu marcajul spre refugiul Diana.
Urmăm poteca până la capătul crestei, de unde începe coborârea inițial prin jnepeni și apoi pe un grohotiș infinit.
Padina Sindileriei se ivește. Uof, ce de grohotiș. Trebuie să ai multă răbdare ca să urci pe aici….
Observăm un țanc foarte interesant care pare izolat în marea de stâncă. Oare există trasee pe el?
Cătinel ieșim din vale, care nu are săritori și reintrăm în răcoarea pădurii. Parcurgerea Traseului Izvor durase 4 ore și 4 ore ne luase și retragerea, făcusem un circuit tare frumos. O combinație bună de alpinism și antrenarea condiției fizice 😛
Apusul se așternea blând peste noi. Nu ne plouase iar norii se dispersaseră.
Poză de grup 😀
Deasupra dealurilor din față răsare un curcubeu, ascunzându-se printre nori. Oare acolo plouase?
O zi foaarte frumoasă petrecută între crestele din Piatra Craiului.
De aceea iubesc alpinismul, pentru că… c’est l’aventure!
6 Comments
Fain traseu.
O mica observatie. Padina pe care ati coborat este a Sindileriei. Multa lume, inclusiv eu, am gresit denumirea, dar la atentionarea cuiva am aflat ca denumirea corecta este Padina Sindileriei si nu Şindrileriei.
Salut,
Mulțumesc pentru corectură. Am aflat și eu mai târziu că este cu “e”, atunci când am fost în al doilea traseu din Padina Închisă (acolo cred că am scris corect). Se pare că am uitat să corectez și aici… 🙂
Așa învață omul denumirile… când i se tot repetă 😀
O seara faină!
Nu e doar E-ul ci S in loc de Ş iar R-ul lipseste. Sindileriei. Nu are legatura cu şindrila 🙂 cum am crezut si eu la inceput.
erata: primul “R” lipseste nu si ultimul. Spor si trasee faine.
Acum na, pe unele harti am vazut Sindileriei, iar pe altele Şindileriei. Naiba stie care varianta e corecta, dar sigur primul “r” lipseste peste tot.
PS: ti-am umplut postul cu comentarii 🙂
Wai, ia te uită unde era petrecerea… și eu stăteam singură la ora asta 😛
Am înțeles cum stă cu numele, mă bag la corectură. Dacă mai remarci ceva, mai dăm o petrecere și în alt articol 😛