Traseul Lacrima de Piatra, Cheile Bicaz

Traseu: Lacrima de piatră
Dificultate: 6A (știam că este un 5B…), 6+ impus, 6c (8-/8), 5 l.c.
Amplasare: Peretele Făgetul Ciucului, Cheile Bicaz
Data: 6.09.2014

Dimineața ne-a găsit dormind în mașină, la o oră de Cheile Bicaz. Nu reușisem să facem drumul integral în seara precedentă, dar ăsta este avantajul să poți dormi foarte confortabil în mașină… poți opri mai oriunde. Prin urmare ne-am mișcat alene spre chei, una dintre cele mai mari zone de cățărare din România.

Știam că în prima zi vrem să parcurgem traseul Lacrima de Piatră, un traseu vestit, mai mult pe fețe. Pentru că are doar 5 lungimi de coardă, ne-am permis să așteptăm razele soarelui înainte să plecăm. Era frrriiiiig.

Ca să ajungem la perete a trebuit să urcăm vreo 15 minute pe o pantă prin pădure. Intrarea se face chiar din dreptul indicatorului de intrare în localitatea Lacul Roșu. Am urcat direct spre perete, după care am făcut ușor stânga pe lângă el până la marcajul clar de pe stâncă indicând traseul.

Descriere traseul Lacrima de Piatră

Prima lungime pornește pe o față ușoară, cam friabilă și cu iarbă. Eu nu am reperat mereu ușor asigurările, dintr-o combinație de eu văzut prost la distanță și ele jucat de-a v-ați-ascunselea prin iarbă. Ca orientare, am tot încercat să mă duc ușor spre dreapta, așa cum îndemna schița, dar asigurările le-am găsit ușor stânga. Deci, orientare stânga. Regrupare la spituri, pe o brână comodă.

A doua lungime porneşte în stânga, pe o fisură aparent uşoară şi neasigurată, pentru a coti apoi diagonal dreapta. Spun aparent pentru că noi am preferat o variaţiune a traseului. De ceva ani există în dreapta liniei clasice din Lacrima de Piatră un traseu de escaladă bătut de Joe Indianul, numit Hendrix. Traseul de o lungime, care pleacă în dreapta regrupării, parcurge o porţiune de faţă stâncoasă pentru a se intersecta mai sus din nou cu Lacrima de Piatră, înainte de fisura finală care duce în regrupare. Mati părea să îşi dorească această variantă, care presupune o căţărare mai suţinută, foarte bine asigurată şi foarte frumoasă.

Prin urmare, am pornit în dreapta regrupării, până la primul spit. Este o lungime superbă… pe care Mati a rătăcit-o intrând într-o zonă mai grea şi fără asigurări. Se întreba el cum de este aşa aerisit! A revenit pe linia corectă a traseului după ce a sărit vreo 3 asigurări şi a intrat în traversarea dreapta care duce pe fisură.

Super faină stânca aici, compactă, cu mişcări delicate de atenţie la picioare. Revenim pe fisura corectă, unde o bavareză ne duce în regruparea pe spit-uri, suspendată.

A treia lungime traversează stânga de regrupare şi, după două pitoane, porneşte în sus pe o fisură scurtă pentru a traversa din nou stânga pe deasupra brânei cu iarbă. De aici lungimea continuă în sus peste o serie de feţe şi fisuri mai delicate asigurate ok. Nu grele, dar delicate. Regruparea o facem pe un contrafort.

A patra lungime porneşte pe fisura uşoară de deasupra regrupării, după care face stânga peste o faţă mai spălată. Aici este un pas, care poate fi trecut la artificial. Eu nici nu am insistat să îl fac la liber, nu înțelegeam prea bine ce să fac cu mâinile pe acolo (sau cu picioarele, că veni vorba). După traversarea scurtă stânga urcăm în bavareză pe o fisură suuuper frumoasă asigurată cu două spituri. La capătul plăcii care generează fisura se face o traversare dreapta pe un prag cu prize bune la mâini şi aderenţă la picioare. Aici sunt pitoane din belşug, doar ca să aflu de la Cătălin mai târziu că ar fi pitoane vechi şi proaste. Ignoranţa este o binecuvântare uneori 😛

De pe acest prag continuăm în sus peste două feţe care mie mi s-au părut că au paşi foarte frumoşi, mai delicaţi, înainte să ajungem la regruparea de sub tavan. Aceşti paşi constau în rdicare pe picior, pe praguri foarte bune, fără prize de mâini pe faţa de deasupra. Nu cred că am mai făcut în trasee de alpinism mişcarea asta, frumoasă şi provocatoare pentru mine.

A cincea lungime pleacă pe sub tavan, pe o zonă cu praf şi muşchi, pentru a ajunge în stânga acestuia într-o breşă. Ieşrea din tavan este surpinzător de uşoară, cu prize foarte bune. Greul începe după ieşire, unde apare o faţă spălată cotată undeva pe la gradul 8-/8. Sunt dificultăţi pe o distanţă de vreo 3 spituri, după care terenul devine uşor şi ieşim în pădurea din Grădina Zânelor.

Retragere o facem prin spatele peretelui, pe marcaj cu dreptunghi alb care duce la biserica din spatele falezei de escaladă Raza Soarelui. Este o coborâre lejeră cu perspectivă frumoasă spre vale și fânețele dinspre Cheile Bicăjelului.

Chiar în șosea ne-am întâlnit cu Cătălin, care abia ajunsese și care încă aîși proteja mâna după recenta accidentare. A fost fain să ne revedem și chiar a reușit să ne mituiască cu vin să nu mai dormim în mașină și să instalăm cortul într-o fâneață, la lumina lunii!

Câteva concluzii:

Lacrima de Piatră este un traseu foaaarte frumos cu multă cățărare la liber (nu o impun asigurările, dar gradele sunt accesibile). Am citit că ar fi fost deschis majoritar la artificial, dar nu mai corespunde cu realitatea.
Cățărarea este mai mult de față, pe stâncă compactă, ceea ce mi s-a părut că dă o perspectivă faină zonei, dar și cățărarii per se. Sunt mișcări tehnice și frumoase.
Asigurări sunt multe, nu știu și cât de ok ca rezistență. Cătălin ne povestea că a scos un expansor vechi cu mâna, lăsând o gaură pe care întâmplător am și remarcat-o (prin lungimea a 3-a)
Este o bucurie de traseu, mi-a plăcut mult.

Schițe, una veche și una actualizată de Mati (așa cum am urmat noi traseul):