Traseul Quo Vadis, aventuri in Cheile Turzii

Traseul Quo Vadis
Dificultate: 6A, VII-, 6 l.c.
Amplasare: Peretele Uriaș
Data: 19.04.2014

În a doua zi din excursia în Cheile Turzii vremea se anunța frumoasă, așa că am ales traseul Quo Vadis după ce vineri am parcurs Creasta Colțului Crăpat și duminică aveam să facem Memorial Jenci Bacsi.

Dimineața ne-am mișcat în răcoare și liniște prin defileul Hășdatelor, turiștii nu apăruseră încă. Pentru că am preferat să mă scald voluntar decât încercând să sar peste râu, m-am descălțat să trec în insula de vegetație de la baza Peretelui Uriaș. Intrarea în traseu este ascunsă de copaci, mult în stânga intrării în Vigh Tibi sau Madona Neagră.

Prima lungime din Quo Vadis pornește pe o fisură evidentă oblic-dreapta. Pe la jumatatea fisurii, așa cum vedeam noi de la baza traseului, pitoanele dispar. Noi fusesem sfătuiți să mergem până spre capătul fisurii, ca apoi să virăm stânga, prin urmare eram în dilemă. Devenea și un pic friabil acolo unde fisura se deschidea larg si apăreau copăcei.

Prin urmare, după lungi dubii, am cotit totuși diagonal-stânga mai repede, pe la jumătatea fisurii. Descoperisem aici o linie de pitoane care mergea pe pragurile din stânga până la o regrupare pe pitoane. Hmm, deja nu mai părea că suntem bine după recomandările primite, dar pitoanele se continuau în sus. Deci eram totuși pe un traseu 😀 (era lungimea bună, după schița văzută seara în alt topo)

Lungimea a doua pornește deasupra regrupării, pe față. Vreo 3 pitoane și vreo două surplombițe frumoase mai sus, noi am cotit muuuult dreapta până pe un fel de creastă stâncoasă. Pe fețele ușoare de acolo am urcat până am dat deasupra (și un pic stânga) de o poienița înierbată unde am regrupat la un copac. Aici sunt multe regrupări așa că, deși fusesem atenționați că este posibil să fie nevoie de un rapel dacă mergem pe creastă până la regrupare, noi am gasit o super regrupare chiar la limita cu poienita (pe spit-uri).

Bun, nu știam noi dacă am mers pe unde este traseul pe care il voiam, dar am ajuns cu siguranță corect la baza celei de-a treia lungimi din Qvo Vadis. Un nou început, o nouă relație, să sperăm că va merge bine de acum încolo 😛

Și cum știm cu to(n)ții că speranța moare ultima…

Pornim de la un copac solid pe un horn micuț, de la care continuăm tot în sus. La un moment Mati dă de o bifurcație, dar cum bănuiam că stânga nu este ok… am pornit ușoooor dreapta. Ușoooor dreapta s-a concretizat în a ajunge mult dreapta și la a auzi semnale sonore sinspre Creasta Sanșil că nuuu pe acolo este, ca suntem în Vigh Tibi și că regruparea este mai la stânga, la copăcel. Cel puțin așa a ajuns la noi vocea puternică a echipei lui Gabi, Silviu și Alex.

Zis și făcut, Mati face rapel și o ia de la capăt, de data asta ajungând la regruparea de la copăcel. Problema a fost când, de la copăcel, remarcăm noi o regrupare tristă și singurică mai în dreapta, pe un diedru care se termina printr-un fel de horn luuung și negru. Nu ne-a luat mult să ne dăm seama că iar nu suntem bine, suntem în Peretele Pornumbeilor. Regruparea corectă era așaaa de aproape și totodată așaaaa de departe. Am rapelat iar la copacul care ne devenise prieten bun în ziua cu pricina.

Cum ar arăta lungimea corectă cu nr.3 din Quo Vadis: se pornește pe un hornuleț micuț, se continuă ață în sus. Nimic la dreapta, nimic la stânga. Pitoanele mai sunt ascunse prin iarbă, dar sunt acolo. Tot în sus se intră într-un diedru fin. Regruparea este la baza unui horn negru și lung.

cam așa este lungimea 3:

• În stânga regrupării corecte este un copăcel. Nu se merge la el, acolo este regrupare din traseul Peretele Porumbeilor.
• În dreapta regrpării corecte este un alt horn lung, parte din Vigh Tibi.
• Potențialul de pierdere a traseului este mare, aici traseele sunt la foarte puțini metri distanță

La al doilea rapel eram deja sătulă să tot caut traseul, nu cunoșteam nici peretele. Problema era dacă pierdem în continuare linia și mai sus, câtă cordelină de rapel să tot avem? :)) Am căutat repede pe net dacă există vreo descriere a traseului și nu am găsit niciun articol util pe partea de informații despre traseu…așa că am decis să coborâm. Clar nu era o zi bună pentru știință; numele traseului fusese predestinat (Quo Vadis = Unde te duci) :))

Era vina noastră pentru că nu ne făcusem temele bine de acasă. Pentru că am plecat pe fugă nu am apucat să scot mai multe variante de schiță a traseului. Aveam una mai veche, care nu prezenta și traseele dreapta –  stânga. Indicațiile primite de la cei din Chei nu sunaseră nici ele corecte, dar nu era vina ofertanților, atât limbajul cât și memoria ne înseală adeseori 🙂

Când am ajuns în camping Gabi ne-a împrumutat un topo super fain, de la care am scos o schiță mult mai bună și am luat și topo-ul Memorial Jenci Bacsi pe care l-am terminat cu succes a doua zi :). Mulțumim Gabi! Mulțumim Alex pentru sfaturi și intenții bune 😀

Cine are să îmi împrumute cartea asta să îi fac o copie? Nu se mai găsește în comerț… 🙁

Asta este, nu m-am super ofticat că nu am făcut traseul. Am încercat, nu a fost să fie, data viitoare iau toată biblioteca cu mine :). Am ajuns în camping după ce am coborât și am dormit muuuulte ore, recuperând orele nedormite de săptămâna trecută 😛

Aviz amatorilor, dacă ați ajuns în regruparea 3 din Qvo Vadis și ați găsit cordelină roșie între spituri… felicitări, ați greșit traseul! Folosiți cordelina cu încredere (cel puțin sezonul ăsta :P) și căutați linia corectă! 😀