Traseul Rayito de Luna de lângă Caminito del Rey, El Chorro

Traseu: Rayito de Luna
Amplasare: Peretele Cerro Cristo, la ieșirea din Caminito del Rey, El Chorro, Andalucia, Spania
Dificultate: 6c, 7 lungimi de coardă (noi am sărit prima lungime și ne-au ieșit 4), asigurări mobile, regrupări pe spituri

Printre aventurile din Spania s-a numărat și un traseu de mai multe lungimi chiar lângă atracția turistică a zonei, Caminito del Rey. Nu căutam neapărat un traseu acolo, dar după escapada nocturnă ni s-a recomandat un traseu foarte frumos pe asigurări mobile. Asta datorită fisurii din ultima lungime, despre care se spune că ar fi cea mai frumoasă fisură de trad (adică ce poate fi protejată prin asigurări mobile) din El Chorro.

Coechipierul meu din acest traseu este un ceh, Michal, deci practic e obișnuit să se cațere semi-solo. Că punea asigurări mobile nu putea decât să fie un bonus de siguranță :P. Dacă nu știți la ce mă refer, aruncați un ochi la cum arată etica de cățărare pe gresia din Cehia (exemplu aici).

Pentru a ajunge la traseu se pare că aveam două variante, dar noi ne gândisem doar la una. Nu știu de ce ne rămăsese nouă în minte că pentru a ajunge la traseu este nevoie să trecem tiroliana de sub Caminito del Rey, pentru că nu era nevoie. Puteam intra în traseu de pe malul lacului, cu o lungime cotată A1. Dar deseori nu mai este importantă realitatea dacă te-ai fixat pe o idee 😛

Așa că iată-ne pe poteca ce coboară pe sub Caminito del Rey, spre râu, spre sectorul Africa. Începem traversarea pe un cablu subțire, ruginit, pe alocuri rupt, și dăm colțul spre spiturile de unde începea tiroliana.

Cum eu am avut telefonul în rucsac, am făcut foarte puține poze și doar la final de traseu. All credits go to Michal

Michal a trecut primul, cu ceva mai mult spor decât mine. Mult mai mult spor :)). Curând începeam eu tracțiunile ca să mut cele două carabe peste cablul unduitor de deasupra mea. Vedeam scântei deasupra și deja păstrasem o secundă de tăcere pentru defuncta carabă care le provoca. În secunda aia am stat și să îmi de-pompez brațele de la atâta tras. Înainte să vă întrebați de ce nu aplicam o metodă mai elegantă de traversare, trebuie spus ca 50% din echipament era împrumutat de la niște amici din camping, Ben & Alexa. Nici unul dintre noi nu venise pregătit de trasee de mai multe lungimi, d-apoi de trasee asigurate pe mobile! 😀

Ceva minute mai târziu și bucurie mare pentru mine că am reușit să nu hrănesc crocodilii din lac, iată-ne pe un alt cablu ruginit care traversa peretele pentru a ne duce la baza traseului. Mi s-a părut ușor inconștient să facem traversarea asta nelegați in coardă, dar dacă îl ținea cablul pe Michal, cu vreo 20kg mai greu decât mine, m-o ține și pe mine! (bună logică, nu?)

Cum traversam noi liniștiți ne strigă cineva din drumul aflat dincolo de lac. Ne spunea conștiincios că am ratat intrarea și nu pe acolo e Caminito del Rey. I-am mulțumit politicos pentru informația valoroasă și i-am explicat că eram pierduți pe acolo voluntar 😛

A venit și momentul în care ne-am legat în coardă, unde am găsit o primă regrupare pe spituri. Mai sus era o fisură frumoasă care se transforma în diedru. Toată pe mobile. În diedrul ăsta a fost și singurul loc unde am avut umbră în traseu. Dar ce nu face dragostea de cățărare? Am îndurat cu răbdare căldura de perete sudic.

Regruparea este pe o brână comodă. În stânga ei era o fisură evidentă, deasupra pornea o fisură fină și în dreapta, după colț, era un diedru pe care nu îl vedeam. Schița noastră sugera dreapta și pe acolo am luat-o. Pff, a fost o decizie greșită, traseul era pe fisura din stânga, și am nimerit într-un fel de bavareză friabilă, asigurată cu frienduri. Măcar picai pe o brână.

Am trecut cu bine și de asta, nu înainte de a vedea zeci de blițuri îndreptate spre noi. Eram în dreptul ieșirii din Caminito, peste drum de el, și o grămadă de călători se propteau cu privirea la noi. Nu cred că am mai avut atâția spectatori vreodată în această activitate de obicei destul de singuratică.

Ieșim pe o brână largă, plină de iarbă, unde luăm pauza de prânz în afara traseului, ascunși sub un boschet înalt. Deasupra noastră o fisură super frumoasă traversa peretele diagonal stânga. Se spunea despre ea că ar fi cea mai frumoasă fisură trad din El Chorro.

Deasupra regrupării începea o fisură mai scurtă care la vreo 10 metri mai sus avea o regrupare. Am sărit-o și am intrat pe fisură. Michal a trecut rapid și apoi a fost rândul meu. Ce să spun? A fost o bucurie! De la o bavareză dezechilibrată la ceva ce părea ușor a horn, la o fisură cu prize mari pe interior și aderență la picioare, la chei de degete la final. A fost suuuuuper frumoasă, diversă și totul la super prețul de 6c pe asigurări mobile. Eram încântată.

Se poate coborî din traseu și cu rapeluri, dar noi am preferat să ne complicăm în alt fel, coborând pe picioare. Am urmat terenul accidentat de deasupra regrupării, căutând mereu o cale să facem stânga spre lateralul peretelui, unde știam că sunt niște dealuri line. Am mai urcat ceva până am găsit o potecă, dar nu până în creastă. Pasul avea să fie găsirea unei metode pentru trecerea râului. Am coborât în niște livezi delici…er…frumoase de portocali și apoi am urcat la loc, dându-ne seama că nu este chip să traversăm prin pădurea aceea de stufăriș. Am ajuns până la urmă la o casă imensă care părea a biserică din depărtare și am fost ghidați prin curte de copii, printre pitbulli drăgălași, spre drumul de mașini.