Traseul Requiem din Piatra Altarului, Cheile Bicazului

Cheile Bicazului, pasajul care leagă Moldova de Ardeal, aducând împreună iubitorii de harbuz cu iubitorii de lubeniță, mai reprezintă și una dintre cele mai mari zone de cățărare din România. De la escaladă la alpinism pe spituri, pe teren de aventură (unde asigurările sunt doar o amintire a vremurilor străvechi) sau în trasee faimoase pentru lungimile numeroase de cățărare artificială, Bicazul este ofertant.

În cazul nostru, Cheile Bicazului erau ofertante la vreme bună comparativ cu restul țării. Se anunțau ploi peste tot, numai aici era o fereastră relativ bună de două zile. Așa se trezește Ioana așteptând singură, în mijlocul nopții, în gara din Gheorgheni. Alexandrii și Oana întârziau. Aviz doritorilor, gara din Gheorgheni o fi sărăcăcioasă, dar are o sală de așteptare spațioasă 😛

Cum ajungi din București în Cheile Bicazului?

Luând trenul spre Gheorgheni, județul Harghita. De acolo mai sunt ceva kilometri de șosea spre Lacul Roșu și chei.

Primul obiectiv al week-endului era Traseul Requiem din Piatra Altarului, despre care auzisem că este destul de nou (amenajat de către echipa salvamont din Gheorgheni) deci teoretic cu multă cățărare la liber. Fain era și că Oana & Alex voiau să parcurcă Creasta Estică și aveam să fim vecini de balcon.

Traseul: Requiem
Dificultate: 6 LC, 5B clasic, pas de 8/8+ și 6+/7- cu A1 (?)
Stare traseu: stâncă murdară, regrupări pe spituri, pe lungimi asigurat cu pitoane.
Amplasare: Piatra Altarului, Cheile Bicazului
Data: Iunie 2015

Cum se ajunge la Piatra Altarului:

Lăsăm mașina în parcarea generoasă de peste drum de perete și intrăm într-o zonă de case ce a reprezentat odinioară complexul Cabana Cheile Bicazului. Cotim dreapta prin prima curte de după podeț și în capătul acesteia se vede o potecă ce urcă la stânga prin pădure. Este marcată pe alocuri.

Urmăm poteca niște minute și suntem atenți pentru că se bifurcă acolo unde un dreptunghi alb este marcat pe scoarța unui copac de pe parte dreaptă. Pornim pe poteca din dreapta, nemarcată de aici, trecem pârâul și continuăm urcarea 10 minute până poteca se bifurcă (este indicat printr-o săgeată) la baza unui perete. Ajungem astfel la baza Pietrei Altarului și pornim pe poteca din stânga, spre intrarea în traseu. În dreapta era poteca de retragere.

Urcând ușor pe lângă perete, pândim apariția unei brâne de iarbă care să conducă diagonal dreapta. Este poteca ce conduce spre Creasta Estică. Numai că noi nu avea să intrăm pe această brână decât cei 15 metri cât merge relativ în sus. Când ea pornește dreapta, noi continuă în sus.

În total cred că apropierea poate să dureze de la 20 de minute la 2 ore, depinde cât simțul orientării ai 🙂

Pentru o descriere și mai detaliată:

Din fostul complex turistic Cabana Cheile Bicazului se merge spre surducul pârâului Lapoş , traversându-se gospodăria cu gard verde, dupa care intrăm în pădure pe o poteca ce urcă spre stânga.

În dreapta potecii se poate observa o mică construcţie din lemn pe care scrie “WC”. Pe această potecă se merge preţ de 5 minute, spre sfârsit poteca face la dreapta coborând malul abrupt al Lapoşului.Trecem pârâul prin vad şi urcăm pe panta abruptă pe care urmăm două serpentine. După 145 m ajungem la baza unui turnuleţ ce se înalţă pe linia crestei estice a Pietrei Altarului de care este separat printr-o strungă. Turnuleţul este despicat de un horn adânc.

Cărarea pe care am înaintat până acum, numită şi poteca Bârnădenilor, se ramifică la un moment dat. Punctul de răscruce este marcat cu o săgeată indicatoare, pe trunchiul unui brad gros aflat sub turnuleţul cu horn adânc. Săgeata spre stânga indică drumul spre Cresta Estică şi duce pe sub câteva tavane proeminente şi mai apoi într-o poieniţă cu grohotiş. De aici, urmăm drumul spre dreapta, pe o brână ce urcă în diagonală şi apoi pe lângă perete până în dreptul unei strungi mărginită la stânga de un colţ de stâncă. După acel colţ brâna ia aspect de prag orizontal şi coteşte spre stânga. Pe prag creşte un brad solid, în spatele căruia se observă un horn de 5 m înălţime. Aici începe traseul Cresta Estică.

Dacă urmăm săgeata spre dreapta vom continua pe poteca Bârnădenilor pe care se si retrage, la coborarea de pe Piatra Altarului. (descriere de pe http://mariusgrigoras.blogspot.ro/)

Descriere traseu Requiem:

Prima lungime am legat-o cu a doua și le-am mers concomitent. Multă iarbă presărată cu stâncă și pe alocuri pitoane.

Prima lungime pleacă din zona unde se face dreapta pe brâna de iarbă ce conduce la Creasta Estică. În loc de dreapta noi am pornit direct în sus, spre niște tufe de jnepeni. Acolo se află prima regrupare.

A doua lungime pornește deasupra regrupării, după care traversează ușor, dar constant dreapta. Este mai des asigurată decât prima și la fel de ușoară.

A treia lungime pleacă pe fisura de deasupra regrupării și rămâne pe ea până ce prinde o arcadă stânga. Aici este o traversare sensibilă stânga de vreo 20 metri.A re prize la mâini și este bine asigurată, doar că la picioare are față căzută plina de mușchi, mușchi ud în cazul nostru. Din cauza asta mi s-a părut urâtă, îmi alunecau espadrilele ca la patinoar și nu aveam încredere în prize. Deci da, m-am plâns copios în această secțiune!

A patra lungime pornește direct în sus pe o fisură/diedru murdar care duce în 15-20 metri în regrupare, tot pe linia fisurii. Subt asigurări ok, nu super dese, dar la noi a fost cu super emoții pentru ca porțiunea superioară era udă leoarcă.

A cincea lungime continuă în sus pe fisură vreo 6 metri după care traversează dreapta pe fisură, care se transformă în horn. Ăsta este momentul în care văd că încep să zboare pe lângă mine plante luxuriante, frunze de ierburi de juma de metru și mici buchete de iarbă. Văzându-le plutind seren prin aer, mă tot întrebam cine face curățenie. Mă las pe spate și îl văd pe coechipier săpând în horn după prize. După remarc niște mișcări care speram să nu fie impuse, care l-au dus în ceea ce am judecat a fi regruparea.

În sinteză, hornul este destul de zgârcit în prize, aș zice chiar spălat. Acum, spre deosebire de acum ceva ani, are și două spituri. Nu îți permite să mergi la A0, din buclă în buclă, pentru că sunt depărtate asigurările, dar nici cât să fie înspăimântător cum era odinioară fără spituri. Coechipierul, însă, nu văzuse din start asigurările din cauza florei locale. Deci săpați, săpați, because it’s there! Regrupare incomodă în horn.

Ultima lungime părăsește hornul în stânga lui, pe o față spălată și asigurată bine. Ca zonă de artificial este un A1 întins, care te scoate pe alocuri din scăriță pentru a ajunge la priză. În a doua jumătate a lungimii, care continuă direct în sus, terenul devine mai ușor și mai populat de mușchi, pentru a ieși în final în Vârful Pietrei Altarului.

Oana și Alex Sava ne așteptau, ca să scriem împreună în caiețelul din vârf și apoi să facem rapelul de retragere.

Cum să cobori de pe Piatra Altarului:

Coborâm în șaua din capâtul vârfului, unde niște mari iubitori de natură (…not) s-au gândit să păstreze spiritul zonei amplasând cruci, plăci memoriale și steaguri tibetane. De acolo un cablu ne conduce pe lângă perete la stația de rapel. Un rapel de aproximativ 30-40 metri ne duce pe o altă brână stâncoasă, echipată cu cabluri, pe care ajungem la baza peretelui. Continuăm coborârea prin pădure, păstrând contactul vizual cu peretele. Practic, poteca înconjoară Piatra Altarului și ne conduce în locul unde am cotit stânga pentru intrarea în traseu. Circuit complet.

Seara am pus corturile în fâneața din zona parcării, pe unde am plecat cu o zi în urmă în traseu. Se dovedea că este teren privat și nu prea aveam voie, dar proprietarul ne-a lăsat cu condiția să nu lăsăm gunoaie. Obiectivul de a doua zi nu a mai existat pentru că a plouat în noaptea cu pricina și nimeni nu mai avea chef de cățărat la mușchi ud.

Resurse și observații:

• Două topo cu traseele din Cheile Bicazului: unul și altul
• o altă descriere pentru traseul Requiem, asigurările au suferit ceva modificari de atunci: Vlad Condratov
• Atenție, traseul este mușchiulos, și la propriu și la figurat 🙂