Traseul Vigh Tibor, Cheile Turzii

Dimineața și… nu se aud stropi de ploie pe supratentă. Hmm, să fie oare șanse? Ies pe gazonul din fața vilei și, și… nu văd nimic! Doar că asta era de bine în contextul actual. O pătură groasă de ceață era așternută peste Cheile Turzii și pe măsură ce soarele o lumina peisajul devenea din ce în ce mai frumos. Un adevărat spectacol.

Dificultate traseu: 5B cu pas de 8-

Lungime: 8 l.c.

Amplasare: Peretele Uriaș

Îmi fac rutina și trec Hășdatele cu șoșonii în mână, în timp ce Mati sare direct la baza traseului Vigh Tibor.
Intrarea în traseu este chiar în dreptul potecii din chei. Astfel, mulți dintre trecători au fost suficient de amabili cât, în combinație cu sursurul râului, să nu mă lase să comunic cu Mati.

Traseul Vigh Tibi

Pornim în traseu de lângă râu, de pe un mic prag de stâncă, pe o fisură care traversează diagonal stânga. În traversare fisura devine un horn împădurit, înainte de a ajunge într-o regrupare comodă.

A doua lungime pornește diagonal dreapta. Începutul este un pic mai delicat, o ridicare cu picioarele la aderență, după care terenul se mai ușurează. Traversăm pe fisură mult, după care asigurările ne conduc în sus, peste prăgulețe ușoare. Regrupare este pe spit-uri, în dreapta crestei Peretelui Uriaș.

A treia lungime continuă urcarea pe și pe lângă creastă, până în locul de intersecție cu traseul Madona Neagră. La capătul crestei este necesară trecerea pe peretele din față, printr-o traversare scurtă și urcarea pe un horn ușor și friaaabil. Aici, în grija mea de a nu pleca cu vreo “carte” din biblioteca hornului, am ratat pitonul ascuns în iarbă. Deci habebum piton dacă ne uităm cu atenție.

Regruparea este la finalul hornului, pe două spituri sănătoase deasupra unei brâne minuscule din stâncă. Deasupra regrupării trei se continuă o linie de spituri, a traseului  “Ilegal”.

Pornim în a patra lungime prin traversare stânga destul de mult, peste niște fisurici până în dreptul unei fisuri mari. O traversăm și pe aceasta pentru a da la stânga într-un horn pe care îl urmăm până în regrupare. Cunoșteam acest horn pentru că este acela în care ajungi dacă greșești la dreapta traseul Quo Vadis.

Pe creasta Peretelui Uriaș apar și echipele din Quo Vadis, care par să se orienteze. Când a intrat Cristi în lungimea 3, care se pierde ușor de cei care nu cunosc peretele (gen ei :p), am încercat să îi explic linia corectă. Cum explicam eu acolo îl vad pe Cristi cu picioarele în sus :)). A cazut puțin, dar din fericire nu s-a lovit. Am așteptat până ni s-a confirmat că totul este ok și ne-am continuat drumul. Mati chiar spunea că este pregătit să coboare dacă este o problemă.

A cincea lungime ne duce într-un horn și la capătul acestuia traversăm dreapta, într-un alt horn. Aici am făcut un șpagat frumos ca să realizez trecerea. Regrupare comodă, înainte de o surplombă.

A șasea lungime: este cea mai grea dpdv al dificultății, cu pas de 8-. Traseul traversează mult dreapta pentru a prinde la final, în regrupare, linia crestei. Lungimea are două variante: pe jos o linie de pitoane unde se merge la artificial; pe sus o linie de spit-uri cu pași impuși între ele și gradul 8-. Noi am optat pentru linia de pitoane :D. Dacă treci în traversare pe lângă o plăcuță metalică memorială pentru Vigh Tibi, ești pe drumul cel bun.

Unele dintre pitoanele de aici erau înfiorătoare: nu doar ruginite, dar și îndoite în jos. Stăteam eu frumos agățată în scăriță și mă întrebam cam cât mă duc dacă cedează vreo relicvă de-asta a alpinismului din Cheile Turzii. Deși proaste, sunt însă așa de multe pitoane încât a trebuit să fiu selectivă în privința grosimii stratului de rugină, pentru că nu ajungea numărul de bucle.

Vântul se răcise și se intensificase, în timp ce în zare binecunoscuții nori cumulonimbus vesteau iar o ploaie.

În continuare mai avem două lungimi de creastă ușoară, pe care găsim uneori pitoane. Pe aici era vant bine bine 🙂

Creasta ne duce direct la Crucea Sânduleștilor de pe Dealul Domogledului.

Lânga cruce un salvamontist comunica cu colegii din chei. Dacă în ziua precedentă am fost dezamăgită atunci când un salvamontist din Cheile Turzii m-a trimis nesigur spre Turnul Ascuțit atunci cânt am întrebat de peretele Erasmus, astăzi aveam să fiu surprinsă plăcut. Văzând furtuna și având mai multe echipe de alpiniști în perete & turiști în chei, salvamontiștii se poziționaseră cât să vadă dacă vine ploaia peste alpiniști și direcționau turiștii. Respectivul salvamontist (al cărui nume l-am uitat) ne-a dat o grămadă de informații utile despre chei.

De data asta am zis să luăm poteca pe care nu o mai urmasem și care ducea prin pădurea de stejar din cealaltă intrare în chei. Norii se scuturau deja în satul din fața noastră. Un curcubeu frumos răsărise prin perdeaua de apă.

În celălat camping aglomerație mare. Aici apropierea furtunii nu părea să impacienteze lumea și lucrurile păreau că se desfășoară în alt ritm. La intrarea din chei m-am echipat de data asta cu ochiii de vozitator pentru a observa împrejurimile și pereții. Un cuplu ne-a rugat să le facem o poză pe pod, o doamnă cu câinele a blocat tot șirul de vizitatori pe poteca îngustă și alunecoasă.

Cele două echipe erau înca în Quo Vadis, în lungimea cu hornul. Mai aveau vreo 3 lungimi și aveau șanse să scape de ploaie.

În Turnului Ascuțit echipa de 3 mai avea lungimile de creastă. Îi auzeam pe salvamontiști cum se întrebau dacă au timp să iasă. Mi-a plăcut cum comunicau, aveam așa un sentiment că aici ar fi cine să te ajute în caz de nevoie.

Tot de la salvamont am obtinut multe informații despre trasee drăguțe care pot fi parcurse în chei, în cazul în care iar prindem vreme capricioasă.
Între timp, în tabăra de bază lumea se organizase eficient cu lemne, hamace și tot ce trebuiește la casa omului :). Eu una nu mai suportam hainele din plastic la cât de cald era, așa că m-am schimbat repede, după care am mers în camping pentru un gulaș foarte bun 😀

Cum totul este bine când se termină cu bine, cele două echipe au scăpat la mustață de ploaie, care a sosit un pic mai târziu decât preconizaseră cei de la salvamont. Când a ajuns Marian cu echipa sa, ploaia s-a pornit.
Ne-am super bucurat că am prins o zi de vreme bună și cu stânca uscată, așa că am plecat împăcați ziua următoare… când a plouat fără pauză.

Topo traseul Vigh Tibor: