Plănuisem pe vara lui 2015 un mic tur de cățărare în Europa. Dar ce te faci când canicula, în loc să aducă vremea plăcută pe care ai crede-o, aduce numeroase furtuni periculoase în munți? Te uiți mai la sud.
Așa făceam noi într-o dimineață în Kufstein, Austria. Voiam să mergem la cățărat în masivul Wilder Keiser, dar prognoza nu era îmbucurătoare. Dormisem în mașină și aveam de gând să ne urcăm din nou în ea pentru a coborâ în însoritul Arco și mai apoi spre Cortina dAmpezzo, la prietenii noștri italieni. Nu înainte să ne surprindă un domn atunci când ne-am dat jos din mașină dimineața și a venit să ne ofere o cafea la el acasă, văzându-ne oleacă șifonați.
Arco, capitala italiană a cățărării
Dacă Chamonix mi se pare fermecător prin istoria alpină și prin faptul că totul pare să fie închinat alpinismului și schiului, Arco mi se pare închinat cățărării moderne pe stâncă. Omagiu adus numeroșilor pereți de calcar care anunță încheierea lanțului Dolomiții de Brenta.
Orașul este strâns între Lacul Garda și un șir de pereți verticali de până la 1000 de metri înălțime, Valea Sarca. Așezați unul lângă celălalt, pereții au orientare sudică, o salbă de zeci de kilometri de pereți paraleli cu șoseaua.
Pintre principalele activități turistice din zonă sunt cățărarea, windsurfing-ul pe Lacul Granada și turele de bicicletă printre comunele italiene. Totodată, cât eram la cățărat am văzut câțiva base jumperi care săreau de pe Vârful Monte Brento, cu ai săi 1000 metri de perete sudic vertical. Nu îi vedeai până nu auzeai zgomotul plastic al parașutei care se deschide.
Zona mi s-a părut foarte pitorească, cu vii întinse, zoomzet nesfârșit de scootere, șoferi bezmetici, măslini și tone de înghețată. Da, înghețata este esențială în Arco, mai ales când te duci în Arco vara. Orașul este super încălzit de soare și temperaturile pot trece lejer de 30 de grade. Închipuiți-vă ce înseamnă să stai vreo 7-8 agățat într-un perete sudic în plin soare. Norocul nostru a fost totodată ghinionul: vreme ciufută la munte = răcoare și ceva vânt până și în Arco.
Astfel, câteva detalii despre Arco pentru cățărători:
- Cățărarea este în sezon primăvara și toamna. Vara este, în mod normal, mult prea cald
- În Arco se defășoara faimoasa competiție Rock Master și orașul este împânzit cu anunțuri despre el
- Topo-uri faine se găsesc la librăriile din centrul istoric al orașului. Știți voi, lângă chioșcurile cu înghțată. Ghidul pe care l-am folosit noi pentru traseele de cățărare este acesta. Mai este unul la fel de stufos exclusiv pentru escalada sportivă. Librăria este plină de cărți cu trasee turistice/ via ferrata în Dolomiți.
- Magazinele de munte/echipament au perioadă de siestă undeva între 12:30 – 16:00. Se îchid de tot pe la ora 19:00. În materie de echipament de escaladă, nu am mai văzut oraș care să aibă împânzit centrul istorc de magazine montane. Produsele sunt cam aceleași de la un magazin la altul, dar selecția este bogată și prețurile mai mici decât ce am întâlnit în alte orașe (să nu mai pomenesc de România)
Obiective turistice în oraș
Nu am stat foarte mult la vizitat. Pentru activitatea asta erau serile răcoroase când centrul se umplea de oameni, ieșind din ascunzișul găsit pe timpul zilei. Este fain să te pierzi pe străduțe liniștite, străjuite de case vechi.
Nu puteam rata să urcăm totuși până la Castelul Arco. Nu l-am prins deschis și nu cred că am ratat așa de mult din punct de vedere istoric. Cu toate acestea, priveliștea de sub castel este super frumoasă și serenă:
Lacul Garda
Lacul Garda este cel mai întins lac din Italia, format pe valea dominată odinioară de ghețari. Are peste 51 km în lungime, cu extremitatea sa nordică în Provincia Trentino, lângă Arco. În nord lacule ste înconjurat de o salbă de creste și munți, loc în care se deschide Valea Sarca.
Atunci când am ajuns la Garda apa era rece, dar asta nu oprea o mână de windsurferi să își ridice pânzele și câteva bărcuțe să se plimbe în zona țărmului. Aerul mediteranean era nuanțat de culorile măslinilor și ale curmalilor care ne înconjurau.
Website-ul oficial: aici
Fotografiile sunt realizate cu un aparat foto mirrorless Sony A6000 pe care l-am ținut doar pe modul Automat (da, sunt o leneșă), împrumutat de la F64.ro
Camping și cazare
În Arco, chiar sub primii pereți de după castelul medieval, există două campinguri: Arco și Zoo. Aproximativ cu aceleași condiții, Camping Arco era ușor mai scump decât Zoo.
1. Camping Zoo:
website: www.campingzoo.it
Plusuri:
- Locuri de camping delimitate cu verdeață, mai intime și pe alocuri umbrite
- Pheon pentu păr la baie
- Piscină inclusă în preț
- Prețuri ușor mai mici la cazare (noi am plătit undeva pe la 24 Euro/noapte/2 persoane + mașină)
2. Camping Arco:
website-uri: www.arcoturistica.com și www.camping.it
Plusuri:
- Mașină de spălat rufe
- Cameră de baie dedicată îngrijirii copiilor mici
- Dușurile nu au buton enervant pe care trebuie să îl apeși din 15 în 15 secunde
Parcări gratuite
Mai în tot orașul (și mai în tot vestul Europei), parcările sunt cu plată. Cum bine remarca ghidul de escaladă, cățărătorii alcătuiec acea specie care trăiește în austeritate, așa că ne-am orientat să călătorim în acest spirit. Prin urmare, câteva indicații despre parcări gratuite:
- Înainte de centrul istoric Arco, cum vii dinspre localitatea Dro, pe dreapta strazii sunt niste parcari de-a lungul trotuarului.
- În fața campingului Arco, parcarea care servește piscina. Teoretic este doar pentru clienți, dar nu eram singurii cățărători care lăsau mașina acolo cât mergeam la trasee
- În fața Peretelui Zebrata, la vreo 10 km de Aro, este o parcare mare
Restul parcărilor permit o oră gratis (din ce am înțeles) și apoi se plătesc (prețul este de 1 Euro/ora).
Câteva prețuri prin oraș:
- Un expresso în centru: 1 euro
- Un cappucino: 1,6 euro
- O cupă din înghețata italienească: 1 euro. 3 cupe: 2,5 euro 🙂
Alte resurse de informare:
- site oficial orașul Arco (în italiană): aici
- site despre cățărarea în Arco: aici
- mai multe detalii despre organizarea turei din Italia, aici
Arco mi se pare un oraș idilic pentru cățărători. O combinație între atmosfera de vacanță, spiritul italian, natură frumoasă și zeci de pereți cu trasee de cățărat sau escaladă. Fie că este vorba de cățărare sportivă, fie de clubul mai select al cățărătorilor la asigurări mobile, Arco este un mic paradis italian pentru cățărarea la stâncă. Mai ales când pereții sunt foarte apropiați de șosea și nu necesită mult efort pentru a ajunge la ei.
Pentru noi a fost un refugiu excelent până când veremea ne-a alungat din Arco în inima Dolomiților.
Harta vacanței noastre:
2 Comments
Ok… ai scris cat e un expresso, un cappucino, o inghetata. Dar o bere, o bere cat e? 🙂 O pizza? Un vin?
Haha, berea e amarăăă. Cine mai bea bere când e atâta dulceață în jur?
Daaaar, aș putea să spun cât am dat pe un pahar de vin 😛