Varful Musala, Muntii Rila (Bulgaria)

Vârful Musala este cel mai înalt vârf montan din Munţii Rila şi din Bulgaria. Poate nu la fel de spectaculos ca alte zone montane de la vecinii slavi, Musala este cu însă foarte popular.

Traseu: Staţiunea Borovets – Cabana Yastrebets – Cabana Musala – Refugiul Everest – Vf. Musala (2925 m) şi retur
Data: 17.08.2013

Dacă în prima zi de trekking am urcat pe Varful Vihren si Creasta Koncheto, in a doua zi ne-am orientat spre cel mai inalt varf din Bulgaria, Varful Musala. Situat in Muntii Rila, Musala are la poale statiunea turistica Borovets.

• Marcaj turistic Cabana Yasterbets – Vârful Musala: badă roşie;
• Surse de apă: lângă cabana Musala, refugiul Everest;
• Parcare în Borovets: chiar în faţa staţiei de telecabină şi nu este cu plată.

Date pentru gondolă/ telecabină Borovets – Yasterbets:

• Preţ telecabină: 10 leva/persoană (dus-întors);
• Program telecabină: 8:30 – 18:30.

Cazare Borovets: teoretic există un camping în staţiunea Botovets, dar noi ne-am învârtit prin oraş noaptea şi nu am reuşti să dăm de el. Se găsesc cazări ieftine la căbănuţele din zonă (multe cu pancarda de invitat oaspeţi + preţ la intrare). Există şi posibilitatea de cazare la Cabana Musala.

Pentru a urca pe vârful Musala aveam două opţiuni:

• să urcăm la picior pe drumul forestier care conduce la Cabana Yasterbets (5 ore), de unde drumul continuă pe traseul marcat spre Musala (3 ore);
• să luăm telecabina Borovets – Yasterbets (30 min) şi de acolo sa urmăm traseul marcat.

Pentru ca aveam o singura zi la dispozitie, am optat pentru varianta gondolă. Teoretic aveam timp din plin pentru o baie de soare sus, pentru că prima telegondolă pleacă la ora 8:30

… Asta doar teoretic, pentru că prima telecabină nu a plecat la 8:30. Dintr-un motiv mai mult sau mai puţin tehnic cablul a început să se învârtă pe la 10:30, lăsându-ne să ne bronzăm în soarele blând de vară. Pe noi şi o mulţime de turişti nervoşi care ne înghesuiau doar pentru că aşteptam cuminţi – printre primii – la coadă.

Tot calculând orele trecute şi dacă nu era mai eficient să pornim la chişior pe traseul de pădure, ne-am săltat în telegondole. Cine a spus că românii sunt necivilizaţi ar trebui să gândească mai… europenizat. Bulgarii noştri pur şi simplu se măcelăreau ca să intre pe uşă, generaţiile se îmbulzeau şi ghinioniştii care au fost primii la coadă erau pisaţi de uşa de la intrare până s-a deschis.

În telegondolă două bătrânici m-au asaltat şi am ajuns să fiu separată de Maria şi Ionuţ. Oare dacă mă rătăceam? 😛 Urcând cătinel puteam întrezări prin geamul zgârâiat un drum forestier care este probabil drumul cu peujosul, dacă am fi urcat la picior. Un traseu drăguţ, în maaaare parte prin pădure, dar lung.

La Cabana Yasterbets, am debarcat şi am scos nasul afară la soare, unde ba era cald ba era rece. În depărtare norii se foiau care mai de care mai întunecat. Vreme de ploaie. O potecă de vreo oră, pe curbă de nivel, ne conducea în inima văii la Cabana Musala. Cât am stat noi să admirăm un şir de turişti deja pornise la drum, făcându-ne o scurtă introducere în gradul de popularitate al traseului turistic către Vârful Musala şi gradul de aglomerare.

Cabana Musala să află în continuă extindere, deşi mie mi se pare deja măricică. O parte a turiştilor s-a oprit aici pentru ceai, o gustare sau pur şi simplu pentru a sta la plajă. Mai sus norii nu păreau să mai lase loc soarelui, aşa că orice şansă la fotosinteză era preţuită. Peisajul era a la Retezat, parcă şi acelaşi tip de rocă. Urcarea spre Vârful Musala este uşoară şi plăcută, cu pante line care nu îţi iau răsuflarea.

Un marcaj turistic foarte de ajutor lângă Cabana Musala 😛

Un prim lac verzui ne întâmpină în urcarea lină printre bolovani. Peisajul amintea de Munţii Retezat. Alte două lacuri de albastru închis ne apar în cale, spărgând monotonia peisajului. Foarte frumoase împrejurimile pentru o plimbare. Un cârd de picături de ploaie brăzda suprafaţa apei.

Alte două lacuri foarte albastre, tulburate din când în când de câte o picătură de ploaie. Ah, vremea doar ne speria, mergem înainte!

Curând apare în zare Refugiul Everest. O piramidă albastră care pare să suporte eficient presiunea zăpezii.  Acum deja era frig şi aveam parte de o ameninţare clară a ploii. Eh, dar Vârful Musala nu părea atât de departe, puteam încerca să urcăm şi dacă plouă… ne rugăm să nu facem tocmai noi împământarea :P.

De la refugiu panta devine un pic mai înclinată, dar nu atât de mult cât să devină o plimbare mai puţin plăcută pentru turişti. Poteca generoasă ne conduce la cabana de pe Vârful Musala. Zona nu era nici pe departe la fel de abruptă ca pe Vâfului Vihren şi prin urmare – dintr-o perspectivă subiectivă – nici la fel de frumoasă.

Traseul de iarnă spre Vârful Musala cred că urmează linia crestuliţei şi este semnalat printr-o serie de piloni înalţi.

Un părculeţ plin cu momâi imense realiza o privelişte foarte faină. Nu puteam să nu mă întreb ce scop ar servi ele acolo, îngrămădite într-un mic spaţiu, dar nu aveam să obşin răspuns de la cei din zonă. Fiind un vârf foarte accesibil, Musala era plin de oameni care stâteau pe lângă cabana din vârf sau făceau poză cu troiţa de pe vârf.

O mică amintire de grup..

Umbrele norilor se jucau pe munţii din jur. Un lac albastru se vedea în zare, lângă pantele blânde din zonă

Coborârea a fost poate mai greoaie decât urcarea, deoarece în urma noastră venea un şir interminabil de turişti. Se pare că următoarele telecabine au fost împovărate cu mulţi clienţi: copilaşi iniţiaţi de la vârste fragede în plimbări la munte, cupluri de vârsta a treia, domnişoare care plimbau chiuaua la braţ (nu, nu glumesc), dominişoare în cizmuliţe elegante şi domni în încălţăminte de oraş. Nu erau discriminări de vârstă, de gusturi sau de rasă în acest pelerinaj spre vârf. Era îmbucurător că atâţia oameni ies la plimbare pe munte, dar nu te puteai abţine din a te întreba cum s-ar descurca unii dintre ei în cazul unei furtuni, cum ar face echilibristică în încălţămintea de oraş.

Oare se numeşte refugiul Everest pentru că se formează aceaşi coadă de turişti de la tabăra de bază spre vârf?

Mânaţi uşor de o ploaie măruntă, întreruptă de cure de soare şi căldură, am ajuns înapoi la Cabana Musala. Peştişori micuţi se jucau prin apă, printre florile albe care – acum obsevau – se întindeau pe oglina apei. Am lenevit până la dispariţia soarelui şi ne-am pornit pelerinajul spre telegondola.

A fost o plimbare mult mai puţin atrăgătoare decât Vârful Vihren, care are în preajmă mai multe abrupturi. Totodată, aglomeraţia face Vârful Musala o destinaţie mai puţin dezirabilă (cel puţin în week-end).

Gata, după ce “am cucerit” acoperişul Bulgariei ne-am întors acasă.