Varful Toaca, traseu in Muntii Ceahlau

Traseul urmat:

Sâmbătă: Cabana Izvorul Muntelui (797 m) – Poiana Maicilor (1328 m) – Clăile lui Miron – Piatra Lată – Cabana Dochia (1750 m) – Vârful Toaca;

Duminică: Cabana Dochia (1750 m) – Detunatele – Piatra cu Apă – Curmătura Lutu Roșu (1020 m) – Cabana Izvorul Muntelui

Primăvara se strecoară printre nori, printre păturile de zăpadă, printre straturile de haine și scoate iubitorii de munte la plimbare. Pentru grupul nostru, Aprilie însemna și luna în care sărbătoream un an de la formarea comunității Anotimpul 5. Prima și singura serbare a grupului la care am fost 🙂

Ceahlaul este un munte mai putin umblat din România, localizat în inima Carpaților Orientali. Fiind un munte mai greu accesibil din București (a se citi: se ajunge greu fără mașină) noi ne-am făcut mai greu drum pe acolo.

Am închiriat un microbuz care să ne preia de la Gara Basarab și să ne conducă până la Cabana Izvoru Muntelui. Plecare la 20:30, sosirea pe la 3:00. Nu îmi amintesc să fi dormit prea mult, unii cântau, alții se uitau la filme și un oracol – vestigiu al copilăriei – umbla de zor printre scaune.

Taxa de intrare în Masivul Național Ceahlău: 5 Lei

Urcam noaptea pe poteci încă înzăpezite, la lumina frontalelor. Încă ne mai luptam cu somnul, dar pe măsură ce razele începeau să definească silueta copacilor și să anunțe răsăritul, parcă ne învioram.

Apariția stâncilor anunță apropierea de Cabana Dochia, înconjurată încă de nămeți. Cabanierul ne aștepta cu un ceai cald… aș vrea să spun. Doar că a fost rece, cam ca afară. Măcar erau faine camerele, cu multe multe paturi ca la cazarmă.

Priveliștea din fața Cabanei Dochia este foarte frumoasă și serenă, colinele dezvelindu-se în straturi cât cuprindeai cu privirea.

După ce lumea s-a mai relaxat câteva ore pe la cabană, și-a făcut somnul de frumusețe, ne-am îndreptat care cum am prins spre schitul de lângă cabană și apoi spre Vârful Toaca.

Nu îmi amintesc exact care era treaba cu schitul, cum nu sunt neapărat fană a domeniului, dar vârful arăta foarte fain.

Deja se întrezărea Vârful Toaca, cu a sa formă inconfundabilă. O potecă lină ne-a condus paşii spre vârful stâncos, printre jnepeni și petice de zăpadă. Deoarece traseul nu este deloc lung sau solicitant, fiecare a mers în ritmul său.

Cu ocazia aceasta îmi amintesc de o serie de poze aniversare pe care le-am “măsluit” pe vremea aceea, împreună cu Ruxache….

Ultima urcare spre vârf este ușor mai hotărâtă, constând într-o pantă mai înclinată care se strecoară printre stânci pentru a ajunge pe vârful golaș.

Vârful Toaca este umplut de relee și destul de spațios pentru a acomoda un ditamai grupul de călători.

Vremea ne permitea o priveliște extrem de frumoasă către Cabana Dochia și Vârful Ocolașul Mare (care era închis accesului turistic, cel puțin teoretic).

Fiecare s-a descurcat cum a putut pe vârf, în funcție de condițiile vitrege impuse de munte…

Capre negre…

Stânca aceasta este cea care adăpostește legenda Panaghiei. Ceahlăul este plin de povești și legende pe care este frumos să le citești înainte să ajungi, pentru a le identifica în fețele stâncoase ale muntelui.

După ce am lenevit suficient și răcoarea a început să se facă simțită, ne-am repornit motorașele către Cabana Dochia. Aici, Paul și echipa sa pregătiseră un tort de toată frumusețea, cu ingrediente cărate cu grijă încă din București…

Apus de soare peste Ceahlău.

Tortul de aniversare….

Eh, nu a fost chiar acesta, doar că nu mai găsesc poza cu tortul real. 😀

A doua zi ne-am despărțit de Cabana Dochia pentru a coborâ prin pădure înapoi la cabana Izvoru Muntelui. Voiam pe drum să vedem și stânca Dochiei.

Cam ce știam noi să facem pe atunci cu o cordelină…

… și am pornit pe derdeluș până în pădure.

Drumul a fost foarte scurt și rapid, mai ales că era doar la vale…

Mici porțiuni de ghețuș…

… și păduri cu copaci pe cale de dispariție.

Indicatoare realizate din copacii de mai sus 😛

Stânca Dochiei

În drumul de întoarcere, care ne conducea prin zona Cheilor Bicazului, am oprit să admirăm Lacul Roșu care era încă înghețat.

Copacii care încă mai stau mărturie a faptului că aici nu a fost dintotdeauna un lac străpungeau gheața într-un peisaj dramatic.

O mașină de spălat tradițional românească:

Aceasta a fost singura mea ieșire în Masivul Ceahlău, un munte plin de povești și de priveliști încântătoare. Unii spun că pe Vârful Toaca a locuit Zarathustra, alții povestesc despre un neam de uriași. Nu știu de unde își au natura aceste povești, dar și fără ele o plimbare în Ceahlău ar fi fermecătoare.

Data: 4 – 5 Aprilie 2009
P-S: nu-mi mai amintesc care cum a făcut poze, dar cu siguranță Adrian Rădulescu merită recunoaștere pentru unele dintre ele, la fel și Diana